Să ne distrăm cu Pepsi Refresh


Sunt mulţi frustraţi care se supără că nu primesc finanţări din diverse surse. Au o idee de proiect sau copiază unul din străinătate, îl pun pe-o hârtie în două cuvinte şi se aşează relaxaţi în fotoliu, aşteptând să curgă banii. Cei mai mulţi dintre ei, însă, habar nu au că vina pentru că nu primesc niciodată bani nu e a finanţatorului ci se află chiar în ograda proprie.

Arunc un ochi doar peste proiectele Pepsi Refresh. Îţi înscri proiectul, se votează, se elimină şi se revotează cele mai dorite. Juriul stabileşte la sfârşitul lui noiembrie ce proiect merită cei 20.000 de euro puşi la bătaie. Deci e muncă grea, nu-i joacă. Şi doar cel mai votat şi bun proiect câştigă. Aşa că… de ce ai depune un proiect nemuncit, înainte chiar să citeşti regulamentul? Ai impresia că merge cu poate-mi pică şi mie ceva?

Un punct foarte important în jurizare este Măsura în care ideea poate fi pusă în practică. Atunci cum poţi depune proiecte fantasmagorice ca astea de mai jos? Cum? Pentru ce?

in marile orase ale tarii,sa aibe dreptul la circulatie numai taxiurile si mijloacele de transport in comun,pentru transportul bagajelor sau diverselor lucruri de gabarit mare, iar majoritatea cetatenilor sa se deplaseze NUMAI cu bicilete,astfel sa se construiasca la marginea oraselor respective parcari,garaje auto.cu timpul se vor construii astfel de parcari in toate orasele tarii, iar autoturismul va fi folosit numai pentru deplasare dintr-un oras in altul.

Autrostrazile din Romania sunt foarte putine ba chiar mai mult este foarte mult trafic in tara asta,si trebuie facut ceva ca sa avem si noi o tara Europeana cum sunt tot restul tarilor din Uniunea Europeana si imi doresc ca intr-o buna zi sa vad si eu autostrazi,nu neaparat ca in New York sau anglia si multe altele dar macar sa existe si la noi acel lux de autostrada pe pamant romanesc ele pot veni daca politicieni din Romania nu mai mananca din bani pentru autostrazi

Proiectele astea două s-ar îmbina perfect. În oraşe doar biciclete şi în afara lor doar maşini pe autostrăzi de lux. Cu 20.000 de euro cred că se pot rezolva amundouă.

Redevenind serios, am şi eu preferaţii mei printre proiectele depuse. E mult verde, parcuri Zen, acoperişuri verzi, velotaxi, transformarea maşinilor părăsite în ghivece de flori… doar că şi aici ar putea interveni o problemă: vremea.

Termenul limită până la care câştigătorul poate să folosească marele premiu pentru punerea în practică a ideii câştigătoare este finalul lunii februarie 2012

6 comentarii la „Să ne distrăm cu Pepsi Refresh”

  1. Pe langa faptul ca nu sunt fezabile, sunt 20.000 de dolari, nu euro. C’est la vie, macar e un exercitiu bun de imaginatie.

  2. Intr-adevar, este vorba de 20.000 de dolari 🙂 Mai, eu cred ca fiecare are dreptul sa depuna orice idee ii trece prin cap. Acum ca sunt mai putin sau mai mult realizabile…cred ca va fi treaba juriului sa decida asta. In rest, noi stam pe margine si ne distram!!

  3. 🙂 Nu este asa? Mie imi place ca lumea totusi se implica, isi doresc sa schimbe ceva, oricat de mic. Consider ca este un pas in fata. Inseamna ca nu toti sunt egoisti si se gandesc doar cum sa bage o suma de bani in buzunar 🙂

  4. @ luana
    ma lasi? cum poti spune ca-si doresc sa schimbe ceva din moment ce aplica la o finantare de 20.000 dolari pentru, atentie, interzicerea masinilor in orase si construirea de autostrazi de lux in toata romania. nu sunt realiste in contextul dat. care e pasul in fata?

  5. Cel cu aparatul de prezervative in campus mi se pare cel mai fezabil…In topul naivitatii intra drumurile suspendate, studipoul gratis de inregistrari pentru toti, schimbafrea mentalitatii si..azilul pt orfani. Pe bune, oamenii astia traiesc pe luna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.