Ce ştiţi voi despre Scandia şi Compa?


Aseară am fost invitat la emisiunea Raluca&Răzvan şi, printre altele, am vorbit puţin şi despre Turul Bloggerilor în cadrul Campaniei Produs în Sibiu organizat de către cei de la Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.

Răzvan Marcu a povestit cum a rămas el uimit de cât de mult s-a schimat Compa după privatizarea din 1999. Compania are aproape 130 de ani de viaţă aşa că noi o ţinem minte ca fiind o fabrică cu mulţi angajaţi care dădeau la strung şi făceau greve peste greve imediat după ’90.

Privatizarea a adus clienţi foarte importanţi din toată lumea, producând tot felul de echipamente pentru maşini pentru întreaga lume… doar pentru Dacia noastră nu (zicea el) 🙂 Eh, ţin să-l uimesc şi eu pe Răzvan – Dacia Renault este printre clienţii Compa. Pe lângă Dacia, clinţi mai sunt şi Bosh, Faurecia, Daikin, Emerson, Fuji Kiko, Honeywell şi alţii… aducând companiei vânzări de aproape 500 de milioane de lei anual (din care 82,09% pentru export).

SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC
 

Dar cel mai mult m-a uimit vechea companie Scandia. Cu o vechime de 91 de ani, Scandia devine în 2001, după o licitaţie publică, companie privată 100%. Nu mi-e ruşine să recunosc că habar nu aveam că din 2010 s-a mutat întreaga fabrică undeva la ieşirea din Sibiu, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro. Nu mi-e ruşine pentru că am observat că nimeni din grup (nici chiar sibienii) nu ştia acest lucru.

De ce spuneam că de vizita la Scandia am rămas cel mai impresionat din tot turul „Produs în Sibiu”?
Păi… dacă aţi vedea cât de mare este (peste 17.000 mp spaţiu de producţie) şi cât de moderne sunt echipamentele, birourile şi tot ce înseamnă Scandia, aţi rămâne şi voi cu gura căscată. Mi-a plăcut mult acolo, trebuie s-o spun. Din păcate, nu am avut posibilitatea de a fotografia sau filma în spaţiile de producţie dar câteva poze din birouri tot vă pun.

Scandia este cel mai important producător de pate din ţară, avâd o cotă de piaţă de 40,80% din tot ce înseamnă vânzări de pate. Şi de curând au scos pe piaţă şi pate Disney pentru copii. Ideea e îndrăzneaţă, reţeta este făcută special pentru copii şi ambalajul are în interior şi puzzleuri pentru cei mici. O să-l testez pe nepotul meu şi o să vă zic dacă o să aibe succes 😀

produs in sibiu scandia compa_09 produs in sibiu scandia compa_01 produs in sibiu scandia compa_02 produs in sibiu scandia compa_03 produs in sibiu scandia compa_04 produs in sibiu scandia compa_05 produs in sibiu scandia compa_06 produs in sibiu scandia compa_07 produs in sibiu scandia compa_08

Produs în Sibiu” este o campanie realizată de Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.


5 comentarii la „Ce ştiţi voi despre Scandia şi Compa?”

Dă-i un răspuns lui kitana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.