< PREVIOUS

La coadă la alimentară, pe stradă, peste tot auzeam oameni şoptind în spatele meu “Uite-l pe tipul cu cravata”. Unii dintre ei, mai îndrăzneţi, intrau în vorbă cu mine, vroiau să ştie detalii, cum mi-a venit ideea şi dacă am reuşit să strâng sponsori.

Întotdeauna aveam impresia că toţi se uită după mine. Măcar de m-aş fi simţit şi eu un Becali sau Năstase, să fi ştiut că primesc şi beneficii datorită faptul că sunt recunoscut. Dar nimic… aşa că mă simţeam doar ca o maimuţă

Totuşi, datorită faptului că am fost cunoscut în presa internaţională (bine, nu eu ci Tudor Ciora), am putut reuni o familie – detalii AICI.

P.S. Încă mai sunt oameni care au impresia că ne-am îmbogăţit cu ajutorul Cravatei Comerciale. Anul trecut mi-a scris o tipă din Cluj că vrea să-şi închirieze firmelor rochia de mireasă, în urmă cu o lună m-am întâlnit cu cineva din apropierea Sibiului care ar fi vrut să-şi cumpere apartament de 2-3 camere cu banii obţinuţi din reclama vândută pe scutecul, hainele, căciula, pătura şi tot ce-ar mai fi găsit el în timpul botezului copilului. Oameni buni, nu sunteţi Ion Ion Ţiriac şi nici Bianca lu’ Bote aşa că nu vă mai faceţi speranţe tâmpite. Noi am plecat la drum cu ideea cu cravata nu pentru a ne îmbogăţi, poate de aia ne-a şi mers cât de cât. Dacă începeţi primul pas cu gândul la o viaţă în lux de acum încolo… mai bine nu plecaţi la drum.

Ca să vedeţi cât/ce am câştigat pe seama Cravatei Comerciale, citiţi AICI.

Vreau să le mulţumesc încă o dată celor implicaţi: nasi, parinti, Diana ca m-a convins sa continui, Adela, Claudiu, Ovi, Ada, Diana, celor din presă că nu m-au facut public deşi ştiau cine sunt, sponsorilor etc…

< PREVIOUS

Din punctul meu de vedere, un succes obţinut cu ajutorul Cravatei Comerciale a fost realizarea cununiei civile într-un spaţiu frumos amenajat, nu în cămăruţa cu pereţi pătaţi, acolo unde se oficializează de obicei cununiile în Sibiu.

Clar nu îmi plăcea spaţiul de oficializare a cununiilor civile dar aveam impresia că nu prea avem ce face, doar toţi mirii se mulţumesc cu pozele de acolo. Un eveniment însă m-a revoltat puţin şi mi-am propus să fac tot ce e posibil să schimbăm locaţia.

Aşa că am scris frumuşel o cerere adresată direct primarului Klaus Iohannis. Nu prea aveam speranţe dar încercarea moarte n-are. Cererea am vrut să o depun chiar la sediul nou al primăriei, acolo unde îşi are biroul şi primarul, altfel riscam să nu ajungă niciodată la el. Plimbaţi dintr-un birou în altul, toate funcţionarele de acolo ţineau să ne demoralizeze spunându-ne că nu se poate aşa ceva şi că nu primesc cererea, ele neavând nici o legătură cu oficializarea cununiilor. Evident că am insistat. Nu am vrut să plec de acolo până nu primeam un număr de înregistrare. Şi l-am primit până la urmă.

Au trecut câteva zile şi nu am primit nici un răspuns. Temerea mea era că cererea am depus-o la primărie cu doar două săptămâni înaintea nunţii. În cazul în care primarul nu vroia să ne ofere un alt spaţiu decât cel obişnuit, nu trebuia să facă decât să întârzie răspunsul trăgând de timp până la limita celor 30 de zile în care sunt obligaţi să-l dea.

Întâmplător am aflat că Iohannis va fi prezent la vernisajul unei expoziţii ce avea loc într-o vineri în sala de expoziţii din cadrul primăriei aşa că mi-am făcut şi eu prezenţa acolo. Aveam în dotare o copie a cererii şi un discurs chiar puţin răutăcios în cazul în care refuză să vorbească cu mine M-am învârtit pe acolo, am avut grijă să mă vadă şi el (mai ales că îi cunoşteam pe organizatorii expoziţiei, anii trecuţi făcând şi eu parte dintre ei) şi atunci când se retăgea discret l-am abordat.

“Domnule primar, domnule primar” şi a început să meargă mai încet, aşteptând să-mi spun păsul. “Am depus o cerere cu câteva zile în urmă” şi i-am întins copia în timp ce-mi spuneam discursul. Dintr-o dată s-a oprit brusc, s-a întors spre mine, se uită în ochii mei şi rapid la piept “Unde ţi-e cravata? Hai cu mine”. Direct, fără nici o explicaţie unde mergem, a început să mă întrebe câţi invitaţi avem şi lucruri legate de organizare. Am ajuns în curtea interioară a primăriei “Uite, aici o să facem totul. Eu îţi voi oficializa cununia. Vom aranja spaţiul astfel încât să fie frumos pentru o cununie civilă dar să faci cumva să inviţi multă lume pentru că spaţiul e mare, să nu pară gol”. Am stabilit pe loc o dată în funcţie de programul lui şi a rămas să mă contacteze cineva din partea primăriei ca să punem toate detaliile la punct.

Şi am fost sunat a doua zi.

NEXT

< PREVIOUS

Mergea din ce în ce mai bine şi cu reclamele pe Cravata Comercială.

Pe lângă flori şi pantofi de mireasă de la D|A|D|O|O, până la nuntă am mai primit costumul meu de nuntă de la Jikeli, cursuri de dans de la Fantasy Dace (am fost praf la dans, noroc cu Daniela că ne-am mai descurcat cât de cât), petrecerea burlacilor am făcut-o împuşcându-ne la paintball, cu ajutorul celor de la Nexus Paint Ball. Diana a fost aranjată din cap până-n picioare (coafat etc etc) de fetele de la KENZO beauty center. Site-ul www.cravatamea.com l-au făcut gratuit Nişte Preteni (foarte draguţă povestea – am cerut ajutorul unui prieten pentru realizarea site-ului. El şi-a rugat la rândul lui nişte prieteni de-a lui pentru că era foarte mult de lucru pentru un singur om. Cum nu puteau să fie nici ei cunoscuţi pentru că totul trebuia să fie anonim, şi-au spus Nişte Preteni. Aşa îşi spun în continuare şi realizează şi acum site-uri). Tipăresteacasă.ro mi-a tipărit gratuit toate materialele de care aveam nevoie, Metropolis digital a realizat cravata, comandă specială deşi ei nu fac în mod normal aşa ceva. Alte firme care au participat (cu bani, produse sau servicii) la concretizarea proiectului Cravata Comercială au fost: Unio Plan (merci mult), Andu, Casa Belvedere, MrVista.net.

NEXT

< PREVIOUS

Am tipărit fluturaşi şi cataloage de prezentare pentru firme româneşti, potenţiale cliente pentru Cravata Comercială. Am trimis câteva mailuri şi am dat 2-3 telefoane. Doar atât. Nu am vrut să-i caut eu, aşteptam reacţia patronilor români. Şi totuşi, nici o firmă românească mare nu vroia să cumpere reclamă. Cu toţii încercau să ia reclamă gratuit. Nici măcar un 5 euro nu ar fi dat! Erau interesaţi dar mi-o tot dădeau pe aia cu “şti… e criză!”. Păi şi pentru mine nu e criză, omule? Ce firmă puternică şi de prestigiu te consideri tu, dacă te zgârceşti la 5 euro pentru reclamă. Nu mi-a venit să cred!

Chiar şi cu Călin Fusu (patronul neogen) ne-am întâlnit. Îl ştiam de la Arena Leilor, făcând şi el pe acolo pe investitorul. “Super idee, hai să povestim” dar oferta lui a fost de vreo 20 euro pentru TOATĂ cravata, exclusivitate absolută, că vai Doamne, dacă-mi pun pe mine sigla neogen mă umplu de respect. Am întrerupt pe loc legătura cu el. Îmi băteam joc de mine, de idee şi de munca tuturor celor implicaţi dacă mai continuam aşa.

Mentalitatea patronilor români mi-a făcut greaţă aşa că trebuia să schimbăm total strategia pentru piaţa din România. Sau să renunţăm.

NEXT