Sfat pentru părinţi

Ştiu că nu sunt în măsură să dau sfaturi de genul ăsta pentru că nu am copii şi nu ştiu dacă voi avea vreodată doar că, câteodată, e bine şi să asculţi de cei dinafara subiectului tocmai pentru că ei pot privi lucrurile „la rece” fără a fi influenţaţi de gânduri negru cum că e greu să ai copii, e greu să îi stăpâneşti, e imposibil să le oferi toate dorinţele pe tavă, e de preferat să îi laşi să se descurce singuri ori, dimpotrivă, să fie cocoloşiţi zi şi noapte.

Participând în ultimul timp la mai multe evenimente la care a trebuit să intru în directă legătură cu copiii şi, mai grav, cu părinţii, am văzut câteva tipuri de familii:

• familia completă în care părinţii şi copiii se distrează împreună, desenează, îşi fac poze cu cabina foto şi, în general, fac lucruri împreună – ceea ce e de lăudat;
• familia incompletă în care părinţii sunt ca şi inexistenţi şi chiar se bucură că pot scăpa preţ de câteva minute de copii. Vezi mamele cum privesc de la depărtare răsuflând uşurate că pot fi libere câteva minute. Cât mai multe minute posibil. La fel, vezi taţi care stau cu nasul în telefon prefăcându-se că fac ceva important doar pentru a evita comunicarea cu copilul – ceea ce e de regretat;
• familia absentă în care părinţii… nu sunt. Cei mici petrec mai mult timp cu bunica decât cu părinţii care, totuşi, sunt mai apropiaţi de vârsta celui mic. Bunicile orice le-ai face sunt super protectoare şi enervante de-a binelea. Cu greu găseşti bunicuţe care să nu critice tot ce fac copiii şi care să nu repete la nesfârşit cuvinte precum „nu e voie acolo”, „stai liniştit”, „nu ai ieşit bine în poză pentru că nu ţi-ai aranjat gulerul”, „uite ce murdar eşti, îmi dai de lucru, nu mai suport” – ceea ce e… păcat.

Sfatul meu este să încercaţi să fiţi măcar două zile pe săptămâna „familia compeltă”. Sâmbăta şi duminica. De luni până vineri puteţi să fiţi părinţii ăia plicticoşi care au făcut copii pentru că aşa vine „o perioadă în viaţă” făra a conştientiza faptul că tot ce expimă prin comportamentul lor se va revărsa întru totul asupra copilului.

Nu cred că vă doriţi ca la 18 ani să plece de lângă voi şi să ajungeţi să fiţi nişte străini pentru că, de fapt, aşa aţi fost întreaga viaţă. Timpul trece atât de repede… aveţi grijă de copii cât încă sunt ai voştri!