Stomatologul, bată-l vina

Nu am avut niciodată frică de stomatolog. În generală aveam unul în cadrul şcolii din salonul căruia auzeam numai ţipete şi copiii ieşeau plânşi de parcă l-a tăiat cineva. Am dat şi eu de câteva ori pe la el dar n-a fost de mine. Prea întunecos spaţiul.

Asta până prin clasa a VI-a când deja era prea târziu. Mi-am plombat atunci dantura şi-am spus că e de ajuns pentru mulţi ani aşa că am făcut pauză de controale.

Până în urmă cu 3 ani, atunci când mi-am dat seama că un control la 5 ani nu e de ajuns aşa că mi-am propus să rezolv toate problemele danturii mele. Printr-o recomandare, am ajuns de-am cheltuit câteva milioane bune şi (credeam eu din nou) nu voi mai avea mult timp probleme. După un an am mers la control. Control care s-a transformat în reparaţii şi uşurarea contului meu cu încă câteva milioane bune. Problema nu ar fi asta ci faptul că de fiecare dată când ies din salonul ăla alb mi se pare că problemele danturii mele se înmulţesc. Ultima oară mi-a zburat o prombă după doar câteva zile şi pilitura ce mi-a făcut-o stomatoloaga pentru a-mi face spaţiu între dinţi (are ea o obsesie cu aţa dentară) mi i-a slăbit şi am rămas fără un colţ al dintelui din faţă. Ceea ce nu-i tocmai plăcut.

Tot la câteva luni refac colţul iar acum a venit timpul s-o fac din nou. Stomatoloaga mea e în concediu şi, drept să spun, parcă aş încerca şi alţii. Poate voi avea mai mult noroc.

Pe Facebook şi Twitter am primit mai multe recomadări. Mult prea multe pentru că acum nu ştiu pe cine să aleg. Totuşi, să-mi dau dantura pe mâinile cuiva nu e ca şi cum aş duce maşina la reparat care are şanse mai mari să fie re-reparată dacă primul mecanic o dă în bară. Acum am o problemă, după ce criterii să-mi aleg stomatologul?