Suspendaţi trei luni, după ce au operat din greşeală un alt copil!


Nu mai au voie să practice medicina timp de trei luni. Este pedeapsa pe care au primit-o de la Colegiul Medicilor chirurgul şi anestezistul care au operat din greşeală un băieţel de nouă ani la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
Doctorii au trimis o asistentă să aducă pacientul în sală, aceasta a luat la întâmplare copilul care se afla pe „patul de lângă geam”, iar ei nu au verificat că operează de apendicită pe cine trebuie.
Suspendarea dreptului de practică medicală nu este o hotărâre definitivă, cei doi medici o pot ataca şi mai mult ca sigur o vor face. Cert este că medicii care au judecat cazul extrem de grav, au constatat că o vină are şi administraţia spitalului care a aprobat tacit o asemenea practică uzuală – de a nu verifica dacă pacientul de pe masa de operaţie chiar este cel care trebuie operat.
În martie, un băieţel de nouă ani, a avut ghinionul să stea pe patul „de lângă geam” în locul colegului său de salon şi mai marele său ghinion a fost că mama lui nu era lângă el când asistenta l-a luat şi l-a dus în sala de operaţie unde medicii i-au scos apendicele deşi nu era nevoie. Scuza a fost că asistenta nu s-a putut întelege cu copilul pentru că nu era cooperant ci agitat. Şi asistenta medicală este judecată cu propunerea de suspendare pe şase luni.
Acesta nu este singurul caz în care medicii sunt implicaţi în scandaluri. O femeie din Tecuci, judeţul Galaţi, a descoperit la doi după ce fusese operată de apendicită că medicul i-a uitat în corp o bucată de pansament de zece centimetri. Un alt medic din Cluj Napoca uitase în corpul unui pacient un fragment dintr-un bisturiu, lângă coloana vertebrală. Poate printre cele mai cunoscute cazuri e cel al profesorului Ciomu care a amputat penisul unui bolnav în timpul unei intervenţii banale. Un medic din Bacău a fost acuzat de un pacient că i-a extirpat un testicul fără motiv.
În Sălaj, doi medici au administrat unei tinere însărcinate un tratament greşit, cauzându-i moartea, atât ei, cât şi fătului. Aceştia au primit doi ani de închisoare cu suspendare şi plata a 20.000 de euro pentru ucidere din culpă. O asistentă, angajată la un cabinet particular, a administrat unei paciente intravenos o doză de xilină, un anestezic recomandat doar bolnavilor cu tulburări grave de ritm cardiac. În acest caz a fost începută o anchetă.
Un alt caz uimitor este cel al unui bărbat de 32 de ani, din Tulcea care a murit la şase ore după un consult în urma căruia rezultase că este sănătos, dar că fumează cam mult. Un tată îşi caută de aproape patru ani dreptatea prin tribunale. Acesta acuză medicii de malpraxis după ce soţia lui a murit în spital
Sursa: PRO TV


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.