David Lupean şi muzica

Are 21 de ani şi l-am cunoscut după ce şi-a share-uit o piesă pe wall-ul meu de Facebook. Nu l-am marcat ca fiind spam (aşa cum fac de obicei) ci am intrat în vorbă cu el, asta pentru că îmi place să descopăr artiştii locali. Spune că e printre puţinii sibieni care fac parte din industria muzicală românească şi că are hituri difuzate până şi în America. Cine e el? Citiţi mai jos.

David Lupean. Cine eşti şi de când în industria muzicală?
Sunt producător, compozitor, interpret, textier, jurnalist, prezentator emisiuni. În industria muzicală am intrat începând cu lansarea primului album ’Fatal Attempt For You My Love’.

Ce-ai mai făcut tu la viaţa ta? Sau cânţi de când te ştii? Continuă să citești David Lupean şi muzica

Muzică de Sibiu. De data asta Difamant.

Dacă tot m-a pomenit Tribuna în weekend în legătură cu muzica ăstora, sau în legătură cu street art, sau… în fine, ceva confuz, dacă tot am fost pomenit de ditamai ziarul că descopăr oameni pentru care pasiunea pentru muzică nu e doar un hobby aiurea, tocmai ce vin cu ceva nou pe piaţă.

Cu mana întinsă aşteptând să primeşti,
Cu impresia că meriţi asta-i tot ce gândeşti.
E uşor să fii mare când în jur toţi se plâng
Işi apleacă privirea şi respectă-njurând

Caut de vreo lună formaţii sibiene însă Youtube-ul nu mă ajută deloc dar, dintr-o întâmplare, am dat de Difamant. Băiatul ăsta (că e doar unul) de 25 de ani scrie, cântă, înregistrează şi caută colaboratori (în special pe voce). Din nou, nu-s eu în măsură să comentez pe marginea melodiilor şi a muzicii în general dar vă las pe voi s-o faceţi. Continuă să citești Muzică de Sibiu. De data asta Difamant.

Păi hai să susţinem muzica hip-hop din Sibiu

De vreo juma’ de an sunt în discuţii cu un tip din Sibiu ce cântă hip-hop. Mi-a cerut să-i promovez muzica pentru că, nu-i aşa, şi eu sunt sibian şi trebuie să-mi susţin vecinii de oraş. Mi-a trimis câteva melodii care sunau cât de cât dar i-am cerut să-mi facă un videoclip ca să putem sta de vorbă. Mi-a trimis şi videoclipuri dar i le-am refuzat pe toate. Mă gândeam că mai bine mai lucrează la ele decât să le arunce în aer în stadiul în care le-am văzut eu.

Pe bune, chiar i-aş fi susţinut îi susţin şi ajut dacă au nevoie. Imagine, scenariu video şi filmarea lui, promovarea online şi în media. De toate m-aş fi ocupat dacă vedeam dorinţa în ochii lui. I-am cerut doar să-şi notezi pe o foaie de hârtie A4 planurile de viitor pe următorii 2 ani, ca să-mi dau şi eu seama unde vor să ajungă cu muzica. Încă nu am primit ce am cerut deci clar nu am promovat nimic.

Dar stau şi mă gândesc acum… cine sunt eu să hotărăsc destinul unor oameni? Ce blogger cu pretenţii am devenit şi eu! Sunt un nenorocit.
Aşa că, dragii mei cititori şi prieteni, vă prezint mai jos Holom feat. No Sens & Flory – Ma gandesc la noi. Cu video. Continuă să citești Păi hai să susţinem muzica hip-hop din Sibiu