TeaSpot Cafe nu e al meu.

Postat in: 30/03/2012

[Update] Se pare că mi-am luat ţeapă cu Tea Spot Cafe. Nu am fost plătit pentru munca mea şi, în plus, banii de care spuneam că i-am investit acolo nu i-am mai văzut. Pentru Alexandru Cocieru contractele nu au valoare, termenele de judecată sunt doar pentru a fi amânate iar facturile eliberate au degeaba dată scadentă. Deci nu vă încurcaţi cu Cocieru Alexandru să nu vi-o luaţi la fel de rău.

Ăsta e un titlu de can-can pentru că tot mai mulţi oameni mă opresc pe stradă şi mă întreabă de ceainăria mea, singura ceainărie din Sibiu. Cum am spus în titlu, nu e de fapt a mea. Am fost la un moment-dat cu un picior în barca TeaSpot Cafe, chiar am investit ceva bani acolo şi mi-ar plăcea să fie a mea pentru că se pot face lucruri mişto în spaţiul ăla dar, din păcate, sunt un simplu colaborator. Eu mă ocup de partea de Social Media pentru TeaSpot Cafe.

Nu, de fapt mint, sunt ceva mai mult decât un simplu colaborator. Dacă stau puţin să mă gândesc, mă comport ca şi cum ar fi ceainăria mea. Încerc să găsesc soluţii pentru problemele apărute, să fac spaţiul mai atractiv, aduc pictori şi tablouri de mare artă pe pereţii tapetaţi, fac evenimente acolo şi decorez buda fetelor. Da, sunt un fel de patron dar nu şi în acte 🙂

Şi dacă tot am tastat atâtea cuvinte, să-mi fac puţin şi treaba. Vă recomand să daţi like la pagina de Facebook a cafenelei (pentru că în momentul în care pagina va avea 1111 like-uri vom organiza un super-party la care au acces doar prietenii de pe Facebook) şi să mai verificaţi pe blog, din când în când, ce evenimente au loc acolo. Şi, evident, să ne treceţi pragul.

Gata, atât am avut de zis. Spor la băut ceai!

12 Responses to “TeaSpot Cafe nu e al meu.”

  1. bebe Răspunde

    Domnu patron undercover, ar prinde bine niște dispozitive de agățat bicicleta în relativă siugrunță! 😀

  2. Feri Răspunde

    esti Social media manager…no’ tre sa ajung si eu cat mai repede acol…cand punem de o seara folk ? 🙂

  3. Ce Merita Răspunde

    @ raul rual
    Eu am la ce să vă invit. Pe lângă ceaiuri de zi cu zi mai este în viitorul apropiat Călător în lume (din Bangladesh în India) în 4 aprilie, apoi în 6 seară de filme şi în 21 o surpriză pe care nu o anunţ încă pentru că încă nu sunt chiar toate detaliile puse la punct. Dar va fi magică 😛

Nu-ti fie frica! Comenteaza: