Două săptămâni prin Thailanda. De la Nord la Sud – Chiang Mai, Bangkok, Krabi

Bangkok. Thailanda.

Primele zile petrecute în Thailanda am decis să le trăim ca un localnic. Ca un localnic middle class ce se plimbă atât cu taxiul cât și cu transportul în comun, care mănâncă atât street food dar își permite să meargă și la un club de streaptease unde o bere costă cât un coș plin de cumpărături de la supermarket.

De dimineață am făcut o tură a piețelor de weekend, un adevărat festin pentru stomacul unui gurmand căruia nu îi este frică să mănânce în localuri în care te aștepți în orice clipă să te atace vreun șobolan. Mâncarea preparată pe stradă este făcută de obicei în familie, unde copilul are rolul lui, mama gătește și soțul face catering. E imposibil să nu te îmbie cu mirosuri prea puțin cunoscute de noi, europenii. Și gustul… trebuie să fii pregătit să descoperi senzații noi, să sorbi supă de nucă de cocos cu pui crocant și legume ori mango îmbibat în orez.
Prince Erick, ghidul nostru localnic, are o vorbă ce cu siguranță se potrivește de minune în Bangkok: you are hungry only if you choose to be hungry. Altfel, aici găsești orice fel de mâncare, pentru orice gust, orice buget și în orice ambienață îți dorești să mănânci. Și nici nu e greu să găsești toate astea pentru că oriunde privești cu ochii găsești mici piețe, restaurante și… cel mai mare food court din lume întins pe un întreg etaj al unui mall gigantic.

Aproape la fel de ușor ca mâncarea, găsești și unde să te distrezi în Bangkok. Pentru că după ora 6 seara, orașul devine un cu totul altul. Prostituatele iau locul magazinelor ambulante de peste zi și micile terase improvizate înlocuiesc street-foodul de mai devreme.
Mergând pur și simplu pe stradă, am asistat la mai multe negocieri ale clienților doritori de plăceri carnale și chiar la o operațiune de „rezervare“ a unei japoneze cu fusta mai sus decât celulita de pe picioare. În fața hotelului Ruamchitt se strâng și 300 de fete pe noapte în așteptarea de japonezi cu bani. Doritorii pot lua acasă orice fată își doresc în schimbul a 700 THB (cam 20 de euro), urmând ca mai apoi să plătească și fata în funcție de cât de bun negociator este.
Dar pentru a lua și tu o fată la hotel, trebuie să te plimbi puțin mai jos, pe Sukhumvit Road, la Soi Cowboy. Aici nu trebuie să găsești pecine să „combini” pentru că vei fi tu agățat imediat mergând printre cele câteva zeci de baruri în fața cărora fetele așteaptă îmbrăcate doar atât cât să li se acopere sfârcurile și puțin din fund. Ăsta este unul dintre cele trei cele mai mari red light district-uri din Bangkok. Și cel mai vechi.

Cel mai interesant loc, însă, este Nana Plaza. Un loc în care intri doar după un control riguros și unde găsești o groază de cluburi pline cu femei ce fac streaptease, pregătite oricând să plece cu tine la hotel, imediat după un dans la bară. Aici nu am riscat să scot aparatul foto dar la un search pe Google găsiți suficientepoze pentru a vă face o imagine clară despre cât de desfrânată este întreaga zonă. Singura problemă este că de multe ori nu îți dai seama dacă pleci acasă cu o gagică mișto ori cu un lady-boy super bine transformat în femeie.

Vezi mai multe poze din Bangkok

 

Chiang Mai, capitala culturală a Thailandei

Astăzi am zburat la Chiang Mai (capitala culturală a Thailandei) pentru a vedea piața de noapte, un show bulversant de cabarat cu travestiți dar și pentru a simți adevărata căldură a Thailandei… aproape insuportabilă.
„Welcome to Chiang Mai, ne bucurăm că ați venit în orașul nostru” ne-a spus taximetristul ce ne-a racolat la ieșirea din aeroportul pe care am aterizat după o oră și zece minute de zbor. Pe biletul de avion am plătit un preț similar cu cât am fi plătit în România pe un drum pe aceeași distanță cu CFR. Aprox. 31 euro Cluj Napoca – Constanța cu CFR vs. 38 euro. Bangkok – Chiang Mai cu Thai Airways; 13 ore vs. 1:10 ore. Și ăsta este doar unul din zecile de avioane ce zboară zilnic pe ruta pe care am făcut-o noi azi.

Din taxi am sărit direct într-un salon de masaj pentru a experimenta primul foot massage tailandez din viața mea. Pe alocuri relaxant dar și neașteptat de dureros în punctele încordate. După 250 THB (cam 6,5 euro) și o oră mai târziu, ne-am retras în camera de hotel, alungați de căldura insuportabilă.

Spre seară, ieșiti din hotel, tuk tuk-ul ne-a lăsat la intersecția Chang Khlan Road cu Loi Khro Road, direct în mijlocul celui mai mare Night Bazaar din Chiang Mai. Tarabele vânzătorilor ambulanți se întind pe kilometri întregi, ocupând în totalitate ambele trotuare ale șoselei. În fiecare seară, între 18:00 până spre miezul nopții, găsești aici orice ai putea să cauți. Noi ne-am oprit pentru a mânca ceva apoi am participat la cel mai bulversant cabaret văzut vreodată.

Chiang Mai Cabaret Show este un spectacol în care dansează și cântă (playback) doar travestiți. Aici am văzut probabil cele mai frumoase femei din tailanda, chiar dacă s-au născut bărbați :)) Unul dintre dansurile ce te pot marca este pus în scenă pe melodia „I did it my way” și prezintă o femeie bine îmbrăcată și fardată ce își schimbă treptat hainele, se curăță de machiaj, până devine un bărbat îmbrăcat la costum despre care nu ai spune că noaptea se transformă… într-o altă ființă.

Vezi mai multe poze din Chiang Mai

 

Ayutthaya, odată cel mai vestit oraş al Orientului

Ayutthaya, orașul în care am ajuns azi, ne-a primit cu răceală din partea taximetriștilor și cu obligativitatea de a ne descălța în fața hotelului. Acest obicei de a lăsa încălțările în fața ușii se respectă cu mare strictețe la intrarea în temple dar, de multe ori, nici chiar în magazine nu ai voie să intri încălțat. Patronul hotelului la care ne-am cazat azi a fost vizibil supărat pentru că nu am urcat scările desculț.

Pentru a ajunge la Ayutthaya am luat trenul… la clasa a 3-a. Am plătit 20 BAT (cam 2,5 lei) pentru cei 71 de kilometri parcurși de la Bangkok. În afara prețului neimaginat de mic, în rest m-am simțit ca într-un CFR românesc. Mergând mai bine de o oră jumătate în trenul murdar și încet, nu am putut să nu mă gândesc cu groază la ce imagine lăsăm noi străinilor ce îndrăznesc să ne viziteze țara cu trenul.

Ayutthaya este vechea capitală a Thailandei, pe vremuri cel mai important oraș comercial al Asiei (și al lumii). Astăzi, doar un loc al cărui istorie atrage excursioniștii de o zi veniți de la Bangkok.

Cu toate astea, am ținut neapărat să ajung și aici mai ales datorită petrecerii pregătite pentru mâine la care elefanți pictați colorat vor stropii oamenii pentru a le aduce noroc. Momentul va da startul sărbătorii de Anul Nou ce se va întinde pe durata a trei zile. Ne așteaptă o perioadă interesantă în Thailanda! În perioada 12-15 aprilie aici se va sărbători Songkran-ul (Anul Nou Thailandez), sărbătoarea la care singura șansă de a rămâne uscat este să îți faci provizii de mâncare și apă și să te încui în camera de hotel. Străzile vor fi asaltate de oameni înarmați cu pistoale cu apă și timp de trei zile Thailanda va fi un front de luptă… de bătăi cu apă.

Ayutthaya a sărbătorit avându-i invitați pe președintele festivalului Songkran, ministrul culturii al Thanlandei, pe fostul guvernator al regiunii Tojoku din Japonia și, bineînțeles… pe noi :))

Am asistat la o interesantă paradă de costume tradiționale tailandeze și am gustat câteva mâncăruri tradiționale… inclusiv popcorn dulce, servit într-un “bol” din frunze de cocos. Ziua de astăzi a fost cu muzică tradițională, dansuri și elefanți pictați.

Vezi mai multe poze de la sărbătoarea din Ayutthaya

Sudul Thailandei, excelent pentru vacanţe

De două zile am zburat spre sudul Thailandei unde am descoperit o cu totul altă țară, una exotică, cu plaje acoperite cu pudră de nisip, insule multe și… influențe musulmane.

Pentru că aveam nevoie de puțin mai multă liniște, am ales un resort ceva mai retras de Krabi. Cu o plajă micuță dar cu un nisip minunat și apă limpede verzuie, piscine private, palmieri, restaurant pe malul oceanului și bărci de localnici ancorate pe plaja privată, Anyavee Tubkaek Beach Resort este ominunăție. Aici se întunecă foarte repede (la ora 19:00 este deja întuneric beznă) așa că serile sunt super liniștite, fiecare retrăgându-se în cameră destul de devreme – exact ce aveam nevoie.

Astăzi am închiriat o barcă a unui localnic pentru a face o plimbare pe insulele din jur. Printre ele, am ancorat și pe două rezervații naturale excelente: Hong și Pakbia. Hong Island este tocmai bună pentru o baie caldă, plajă și plimbare prin partea împădurită a insulei. Dar cum stăteau noi, așa, privind apa limpede de pe Pakbia Island, am avut parte de vizita unei maimuțe ce a ieșit pe plajă pentru a fura câte ceva de mâncare. Înainte de a pune mâna pe geanta noastră, a găsit o pungă plină cu sticle de apă, lapte, M&M-uri și altele de-ale gurii. A băgat colții în sticlele de apă și le-a stors una câte una, până și-a astâmpărat setea apoi s-a retras în pădure ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Zona este una plină de ruși și francezi. Dar și români… aici întâlnind primii români din escapada noastră în Thailanda. Dar, deși ne-am auzit unii pe alții vorbind în românește, am petrecut și 40 de minute stinghere la mese alăturate și nu ne-am salutat nici măcar din priviri. Noi, românii, suntem tare ciudați atunci când ne evităm prin lume sau ne e rușine să ne arătăm originile.

Vezi mai multe poze din Krabi

Triburi din Thailanda încă în viaţă – long neck

Ziua de astăzi din Thailanda a fost într-adevăr una specială. Am ieșit puțin din Chiang Mai pentru a face cunoștință cu tribul femeilor cu gât lung (tras prin inel), am făcut o plimbare de câteva ore cu elefanții, ne-am pozat cu ei, le-am dat de mâncare și am făcut o baie împreună și am descoperit un atelier de șlefuit smaralde. Am mai făcut ceva dar… rămâne între noi: azi am mâncat insecte și larve crocante

Am mâncat La Plăcinte înainte de a se închide. Habar nu aveți ce ați pierdut.

Să fi trecut mai bine de o lună de când am intrat într-o dimineață în restaurantul La Plăcinte de la Sibiu. În întâmpinare mi-a venit un chelner care m-a „servit” cu un meniu. Căutam ceva bun care să îmi țină de foame pe puțin 8 ore așa că am ales, deloc original, mic dejunul moldovenesc… că doar eram într-un restaurant moldovenesc.

Mirosul de fasole era exact ce îmi trebuia în dimineața aia. În alte împrejurări nu cred că m-aș fi apropiat de fasole cu cartofi prăjiți la 9 dimineața dar… nu ești tu când îți este foame 🙂 așa că m-am năpustit asupra lor precum leul atacând o căprioară rătăcită. Iar cu pâinea aia tăvălită în ou, o minunăție. Deși puțin picantă, fasolea făcea toată diferența în farfuria în mijlocul căreia stăteau două felii de roșie pe un pat de salată. De zici că asta ar fi fost cireașa de pe tort.

Nici nu trecuse mirosul de fasole aburindă că m-am și trezit savurând deja cafeaua așa cum unii savurează o țigară după o partidă bună de sex.

Dar asta-i viața… după ce în doi ani am încercat în mai multe rânduri să mă relaxez și eu la un mic dejun La Plăcinte (și niciodată cu succes din cauză că nu se deranja nici un chelner să mă bage în seamă pe terasă) iată că acum, când am descoperit minunăția asta de mic dejun moldovenesc, s-a și închis restaurantul.

Eh, asta e. Dacă cumva nu ați mâncat niciodată La Plăcinte, habar nu aveți ce ați pierdut.

The Big Picture Festivalul Medieval 2017

Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” de la Sibiu a ajuns la ediţia a XVII-a. Piaţa Mare a fost iar plină, timp de trei zile, cu cavaleri şi domniţe, spade şi făuritori de spade, cai şi concerte medievale.

Şi, ca în fiecare an, fotograful Ovidiu Matiu a surprins atmosfera în cele mai interesante cadre, mulţumindu-ne retina pentru a nu ştiu câta oară. 80 de fotografii, tot atâtea momente unice din festival.

Şi dacă vreţi să vă aduceţi aminte cum arăta Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” în anii trecuţi, iată linkuri spre imaginile din 2014, 2015 şi 2016. O adevărată colecţie de imagini grăitoare.

Iar la sfârşitul acestui articol, 20 de alte imagini cu trecători prin Piaţa Mare: unguri, americani, spanioli, italieni, arabi, ortodoxi şi catolici, sibieni, timişoreni, clujeni şi constănţeni, cu toţii surprinşi în costume medievale de secolul XIII, cu ajutorul cabinei foto TakeaSmile.ro Photobooth!

 

Festivalul este organizat de șaptesprezeceani la Sibiu de către Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, cu sprijinul partenerilor Hotel Ibis, Pardon Cafe, IVB Media, Ost Cultural Events, Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, Take a Smile Photobooth și a partenerilor media Magic FM, Capital Cultural, Profil Cultural, Zile și Nopți, Hermannstädter Zeitung, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, ceMerita.ro, TurnulSfatului, PRO TV.

Începe Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane”, Sibiu

Weekendul medieval începe astăzi la Sibiu, în Piața Mare, cu 123 de evenimente pentru toate categoriile de public. Programul cuprinde spectacole de teatru pentru copii, ateliere interactive, demonstrații de luptă, expoziții de arme și armuri, concerte de muzică medievală, animații stradale, conferințe, prelegeri filosofice, tururi ghidate, spectacole pirotehnice sau demonstrații de măiestrie a meșteșugurilor tradiționale și… cabina foto TakeaSmile.ro Photobooth 🙂

Cei 200 de artiști invitați la această ediție, a XVII-a, vor deschide Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” cu o paradă ce se va termina în Piața Mare, acolo unde trupa letoniană de rock medieval, Obscurus Orbis, va concerta pe scena festivalului. Întregul program al festivalului îl puteți găsi pe site-ul www.fmct.ro.

Vineri și sâmbătă între 12:00-16:00 și duminică seară între 18:00-22:00 vă puteți îmbrăca în costume medievale pentru a vă face poze la cabina foto TakeaSmile.ro Photobooth pe care o vom monta în zona scenei din Piața Mare. Pozele se vor tipări imediat, gratuit, iar dacă le share-uiți pe Facebook primiți și 10% reducere la închirierea cabinei foto oricând în perioada 2017-2018.

De ce Sibiul e în topul orașelor “de văzut”

Sunt pe un vapor la întoarcere din Delta Dunării spre civilizație. Merge cu doar 10 km/h, suficient de încet încât să mă enervez că pierd timpul în felul ăsta dar, pentru că nu aveam așteptări prea mari, sunt relaxat și privesc țărmul din zare apropiindu-se domol.

O săptămână petrecută în Crișan, un sătuc pustiu ce se întinde kilometri pe țărmul brațului Sulina. O căsuță cu camere întreținute modest, dotate cu băi înghesuite în care te chinui să faci un duș normal.

Cu toate astea, pe peretele pe care stau agățate capete de pești exact ca animalele împăiate în cabana unui vânător înrăit, la capătul acestora stă agățat “trofeul” cel mai de preț – tabloul cu nota 9,7 oferită de clienții ce au fost cazați aici. Comparând cu notele primite de hoteluri aproape luxoase din toată lumea, tinzi să crezi că acea căsuță din capăt de lume este o minunăție horeca, datorită impresiilor exagerat de bune ale turiștilor.

Așa și Sibiul, este întotdeauna în topul orașelor “de vizitat” pentru că turiștii nu se așteaptă să găsească în el mai mult decât un oraș prăfuit din Estul Europei iar când ajung aici, rămân uimiți. Nu că ar fi el un oraș-minune, să fim serioși!

Editorial apărut în publicaţia Zile şi Nopţi Sibiu.

Sibiul de după terasele de tip „şură”

Veşnica discuţie cu privire la terasele crâşmelor din Sibiu a revenit pe zidurile Facebook-ului.

Nu e o noutate, patronii de cafenele şi restaurante încearcă să lungească cât pot de mult sezonul teraselor astfel încât construiesc tot felul de instalaţii de lemn pe care să le închidă cu prelate (contra ploii şi vântului), încălzindu-le cu sisteme speciale (pentru căldură spre toamnă). Doar că… astfel nu se mai vede oraşul.

Haideţi să vizităm puţin Sibiul aşa cum se vede el acum:

Acesta este cea mai importantă stradă pietonală din Sibiu. Desigur, nu vedeţi în acest moment din cauza teraselor dar clădirile ce au frontul spre această stradă sunt foarte interesante. Ele sunt realizate în stil baroc provincial sau în stilul arhitecturii eclectice.

Pe dreapta, se află cel mai vechi restaurant din Sibiu care funcţionează fără întrerupere în aceiaşi locaţie şi al doilea ca vechime care funcţionează sub aceiaşi firmă – Bufniţa. Este o clădire monument istoric unde Josef Drexler avea o berărie încă din a doua jumătate a sec. XIX. Clădirea nu se poate vedea dar puteţi veni să vizitaţi oraşul iarna, atunci când pietonala nu este plină de construcţii de lemn pentru terase.

De asemenea, tot pe partea dreaptă, aţi fi putut vedea o clădire cu faţadă unică în Sibiu, cu coloane la nivelul parterului şi balcon exterior întins pe toată lăţimea faţadei, la etaj. Balustrada metalică a balconului este caracteristică ultimului sfert de secol XIX, având elemente neoclasice. Ceea ce puteţi vedea, totuşi, dacă vă ridicaţi privirea deasupra construcţiei terasei, sunt bowindow-rile cu trei laturi dispuse la extremităţile faţadei.

Pe stânga ne putem lăuda cu clădirea monument istoric ridicată la sfârşitul sec. XIX de Gustav Reissenberger. Aceasta are faţada în stil neoclasic şi este bogat decorată cu bosaje şi lezene cu capiteluri corintice. Ar fi frumos să o puteţi vedea şi fotografia, este chiar specială.

O clădire specială din Pţa Mare a Sibiului este şi ea undeva după această construcţie de lemn ce adăposteşte o terasă. Ancadramentele din piatră şi picturi murale din partea superioară a faţadei au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare din 2006. De atunci, clădirii i se spune „Casa cu lei”. Portalul sculptat în piatră, aflat la intrarea în curtea interioară, nu se vede nici el dar vă recomand să vă strecuraţi pe după construcţia de lemn existentă pentru a-l fotografia de aproape.

Bonus, o fotografie cu minunata Piaţa Mare.

Iniţial voiam sa fac un articol comparativ cum se vede oraşul cu şi fără terasele de tip „şură”. Dar am renunţat. Atunci aţi fi văzut că oraşul este într-adevăr frumos şi poate nu aţi fi observat că acum el nu se vede deloc.

IFG – dragoste pentru CSU (filmul).

Am început să merg la meciurile CSU Sibiu când aveam 14 ani, atras de entuziasmul vecinilor mei care descriau atmosfera și spiritul CSU. Iată că după aproape 20 de ani, în fruntea galeriei echipei de baschet stă același om – Florin Iacob. IFG cum îi mai spunem noi.

După atâta timp în care Florin a luptat alături de echipă pentru ca aceasta să ajungă din nou în finala Ligii Naționale, acum, când CSU Sibiu este la un pas de a rejuca meciul decisiv pentru câștigarea unui nou titlu național, IFG este condamnat să vadă meciurile din spatele sălii.

Am petrecut alături de el o zi de meci. I-am simțit până pe șira spinării trăirile și regretul că îi este interzis să intre în sală și am decis să memorez acele momente într-un clip video. Iată-l:

„CSU a avut întotdeauna jucători care au jucat cu inima pentru echipă, pentru culori. Continuați să umpleți sala la fiecare meci chiar dacă uneori mai și pierdem și să ne bucurăm împreună și la înfrângeri la fel ca la victorii pentru că acești băieți joacă cu inima pentru CSU și indiferent de scorul de pe tabelă, noi vom fi învingătorii. Acesta este spiritul CSU care s-a născut acum 45 de ani și care va dăinui atâta timp cât noi și cei care vor urma vom pune suflet în tot ceea ce vom face. Vă rog să strigați și pentru mine deseară și abia aștept să mă întorc în mijlocul vostru. Hai CSU!” – Florin Iacob, liderul galeriei CSU Sibiu

Cum arată Sibiul pe Google Street View?

Mă plimbam şi eu ca tot românul (?) prin muzeele din Sibiu… pe Google Street View. Aşa am ajuns să hoinăresc pe străzile oraşului şi ştiţi ce am descoperit? Un Sibiu plin. Plin de evenimente. Festivalul Medieval, Cibin Fest sau Sibiu Sands apar pe Google Street View. Din păcate, în nicio imagine surprinsă prin centrul oraşului nu apare un trubadur îmbrăcat în haine medivale sau o voleibalistă relaxându-se pe plajă în Pţa. Mică ci doar imagini cu camioane ori scene ce se montează pentru viitoarele evenimente.


Bonus:

P.S. Da, ştiu că nu ştiaţi că muzeele din Sibiu se pot vizita online. Nici eu nu am avut până acum curiozitatea să întru pe Google Street View şi să mă plimb prin ele… stând pe fotoliu în faţa calculatorului. Iată câteva imagini:

Am fost dat în judecată de o polițistă locală.

Ironic sau nu, în 1 aprilie 2015, am fost dat în judecată de o polițistă locală din Sibiu. I s-o fi părut un lucru amuzant și o păcăleală bună să înceapă un proces la care nu avea de gând să se prezinte la nici o înfățișare, că doar nu o costa nimic.

Poate mai țineți minte articolul ăsta

Am luat-o pe cocoaşă de la cei ce ridică maşinile. Şi nici măcar nu am parcat neregulamentar!

Eh, doamnei Dubleșiu Mihaela, polițista locală al cărei nume nu am vrut să îl amintesc la momentul publicării articolului respectiv (pentru că doamna credeam că e total neimportantă, subiectul video-ului din articol fiind cu totul altul), i s-a părut o cale bună de a scoate niște bani de pe spinarea mea. Dar nu oricum, ci găsindu-mă vinovat pentru comentariile răutăcioase postate de necunoscuți pe alte site-uri care au preluat video-ul meu: Ora de Sibiu și Turnul Sfatului.

Da, ați înțeles bine: nu am publicat numele ei, i-am blurat fața în video, comentariile nu erau postate de mine, site-urile unde comentatori răutăcioși sunt la ordinea zilei nu sunt ale mele și nu am legături cu ele, dar cu toate astea, Dubleșiu mi-a cerut mie 15.000 lei daune morale pentru că… ea a avut un comportament total inacceptabil pentru un polițist local.

Nici un bine nu rămâne nepedepsit

Nu aș fi amintit acum de Poliția Locală dar acestă instituție a fost importantă (fără voie) în procesul deschis de Dubleșiu pentru că s-a folosit în plângerea prealabilă cât a putut de mult de „integritatea” muncii ei și de respectul pe care oamenii trebuie să îl aibă pentru uniformă… deși toată declarația ei a fost o minciună de la cap la coadă. În fapt, pretenţiile ei financiare au fost motivate de „lezarea imaginii de poliţist local”.

Cele mai amuzante păcăleli din plângerea polițistei au implicat oameni precum directorul Poliției Locale și chiar și Primarul Sibiului. Cu toții am complotat să îi facem rău… așa a susținut reclamanta timp de doi ani, atâta cât a ținut procesul. Asta deși eu am refuzat să depun vreo plângere împotriva ei și nu a fost în niciun fel sancționată.

La fel de ironic, acum, după exact doi ani de când Dubleșiu m-a dat în judecată, s-a reluat ridicarea mașinilor în Sibiu. Tot ce sper este ca cei angajați de data asta la „serviciul ridicări” să fie oameni, nu ciudaţi mincinoşi neciopliţi.

Sibiu: sesizare pe WhatsApp, rezolvare in 10 zile

La începutul lunii martie, Primăria Sibiu anunța că primește sesizări cu privire la gropile din astfalt atât pe mail dar și pe… WhatsApp. Ingenios. Modern. Rapid.

Am făcut un test pentru a verifica reacția primăria și, în primă fază, am crezut că sesizările au efect invers. După doar trei zile, au apărut muncitorii pe teren. Dar nu la gropile mele ci la câțiva metri distanță. Și nu pentru a repara ceva ci pentru a sparge din nou asfaltul și a face alte gropi. Mulțumim, Apă-Canal!

Totuși, deși nu primisem vreun răspuns pe WatsApp, după 10 zile de la sesizarea mea, gropile au fost asfaltate.

Primăria Sibiu + WhatsApp = LOVE

De ce am renunțat la reciclarea selectivă… după nici 5 luni.

Zilele trecute am renunțat să mai colectez selectiv pentru a recicla gunoiul. Sunt dezamăgit.

Dezamăgit pentru că am avut speranțe și chiar am vrut să fiu unul dintre cei ce colectează selectiv gunoiul și își vede de treabă pentru a ne face o lume mai bună. Am cumpărat 4 coșuri de gunoi, fiecare cu capac de culoarea containerelor unde urma să arunc apoi gunoiul strâns. Mâncarea o aruncam într-un compartiment special și se împuțea acolo (fiindcă nu mănânc/gătesc atât de mult acasă astfel încât să pot arunca resturile rămase tot la 2 zile… pentru că nu se strângeau prea multe). Sticla o strângeam în coșul de gunoi verde și, atunci când se aduna mai multă, o strângeam și în pungi separate, pentru a o duce o dată la două săptămâni la iglu-urile amenajate special decătre Primăria Sibiu pentru asta. Hârtia oricum o colectam separat chiar și la birou de cel puțin un an de zile. Din păcate, aproape întotdeauna ajungea oricum în același container ca restul gunoiului menajer.

Și totuși, de ce am renunțat la colectare selectivă?

Pentru că am rămas cu senzația că toată munca mea e în zadar. Pubelele și iglu-urile unde eu arunc plasticul are pungi cu gunoi menajer, sticla se sparge când o arunc și devine nereciclabilă, cartonul îl strâng separat dar cutia de ouă, de exemplu, e aruncată apoi la gunoi când ajunge pe platforma de reciclare pentru că e de calitate proastă, plasticul degeaba îl pun deoparte pentru că mare parte din el e nereciclabil, cutiile de carton degeaba m-am chinuit până acum să le presez cât mai bine și să le păstrez pentru că, având și straturi de aluminiu, se renunță în a fi reciclate.

Așa că, am renunțat să ocup atât de mult spațiu în casă cu coșuri de gunoi și pungi pline cu sticle. Pur și simplu, mi se pare că oricum plătesc foarte mult gunoiul lunar, nu mai sunt dispus să îmi consum și timpul pentru a nu fi, oricum, de ajutor în reciclare.

Am făcut o plimbare prin Sibiu şi am găsit o groază de parcări ilegal amenajate.

Probabil că în curând şi Primăria Sibiu va reîncepe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Foarte bine! Dar ce ne facem atunci când chiar Primăria este cea care încalcă legea?

Conform Hotărârii de Guvern aprobată zilele trecute, o parcare poate fi amenajată pe trotuar doar dacă se respectă culoarul de minim 1 metru destinat circulaţiei pietonilor (sursa). Ieri mi-am luat ruleta cu mine şi am făcut o plimbare de jumătate de oră prin oraş. Cred că e clar deja pentru toată lumea ce am constatat.

str. Târgul Vinului (50 cm.)parcari-sibiu_02parcari-sibiu_01  str. Târgul Vinului (76 cm.)parcari-sibiu_08parcari-sibiu_07parcari-sibiu_06   str. Tipografilor (67 cm.)  parcari-sibiu_12 parcari-sibiu_11str. Tipografilor (54 cm.) parcari-sibiu_17 parcari-sibiu_16str. Timotei Popovici (53 cm.) parcari-sibiu_19 parcari-sibiu_18str. Timotei Popovici (75 cm.)parcari-sibiu_25parcari-sibiu_27  str. Timotei Popovici (62 cm.)parcari-sibiu_29parcari-sibiu_28str. Timotei Popovici (maxim 38 cm.)parcari-sibiu_20parcari-sibiu_21 parcari-sibiu_22   parcari-sibiu_24

Practic, pietonii nu au loc suficient de trecere astfel încât sunt obligaţi să coboare pe carosabil pentru a se deplasa. În îmbulzeala creată, oricând se poate produce un accident, mai ales dacă pietonul transportă ceva sau este cu copilul în cărucior.

Aceeaşi problemă am văzut-o şi în zona străzilor Ion Raţiu şi Dealului. Aici însă am descoperit încă o problema: parcări amenajate până în buza trecerilor de pietoni. Decizie foarte periculoasă, o ştim cu toţii. Şi nu, pentru reducerea numărului de accidente în nici un caz rezolvarea nu este amplasarea de limitatoare de viteză în faţa trecerilor de pietoni ci eliberarea maşinilor cel puţin 10 m. înaintea lor. Ori, soluţie mulţumitoare pentru toată lumea, lăţirea trotuarului până la limita parcării astfel încât pietonul să coboare pe carosabil doar în momentul de maximă vizibilitate atât pentru el cât şi pentru şofer. Astfel, se câştigă şi locurile de parcare dar şi pietonii sunt în siguranţă.

Cel mai periculos bulevard din punctul ăsta de vedere este Bdul. Victoriei, acolo unde nu cu mult timp în urmă Primăria a decis ştergerea haşurilor din apropierea trecerilor de pietoni, haşuri ce interziceau parcarea, şi amenajarea de parcaje până la limita zebrelor. În momentul de faţă se parchează aşa:

parcari-sibiu_35parcari-sibiu_32 parcari-sibiu_30

Totuşi, discutând cu oamenii responsabili din Primărie, s-ar părea că vor lua măsuri în amenajarea parcărilor conform noii Hotărâri de Guvern. Deocamdată nu am primit un punct de vedere oficial.

PNL a câştigat ieri alegerile!

Mai sunt 50 de minute până la ora 21:00, atunci când secţiile de vot se închid. Revenim pe drumuri după o pauză de masă pentru care am condus destul de mult, la singurul restaurant de pe o rază de zeci de km. Am schimbat între timp şi maşina. Consumând în timpul zilei mult mai multă motorină decât preconizasem, pe-a mea am lăsat-o într-o parcare în faţa unei secţii de vot, acum eu devenind copilotul ce se ghidează după mesajele citite pe Facebook. Cipi goneşte pe şoseaua întunecată, dornic să ajungem la timp în secţia de vot în care şi-a propus să rămânem la numărătoarea voturilor. Trebuie să fim acolo cel târziu cu câteva minute înainte de orele 21:00 pentru a ne fi permis accesul.

Drumul parcă se îngustează cu fiecare kilometru parcurs. Oamenii şi maşinile au dispărut cu totul din peisaj, în jur este pustiu şi întunecat. Semnalul 3G a picat de câteva minute bune, telefonul chinuindu-se şi el să rămână funcţional. Singura vietate întâlnită a fost o vulpe ce ne-a sărit în faţa maşinii, cine ştie de unde. Parcă ar fi vrut să prevestească ceva.

Să facem cunoştinţă.

Ajungem într-un timp record într-un sat, undeva în nordul judeţului Sibiu. Străzile sunt goale, până şi orătăniile s-au retras fiecare la casa ei. Nici urmă de suflet prin preajmă.

Vedem o mulţime de 3 maşini parcate în faţa unei clădiri ceva mai impunătoare, cu ferestrele luminate, singura de altfel ce pare locuită. Fără variante de a lua legătura cu exteriorul, realizăm că suntem condamnaţi în a nu cunoaşte ceea ce probabil toată ţara va trăi la aflarea rezultatelor alegerilor. Avem de luat o decizie: aceea de a trăi pentru câteva ore în „bula” ce-o vom forma în jurul buletinelor de vot de aici, formându-ne astfel propriul adevăr, trăind cu convingerea că întreaga lume este precum cea în care tocmai am poposit. Aşa o să şi fie, ne vom izola în cercul nostru de noi prieteni şi vom trăi cu senzaţia că suntem reprezentativi pentru o întreagă ţară.

De cum ne apropiem de ferestrele luminate, vedem în zare umbra a doi bărbaţi zgribuliţi de frig, din expiraţia cărora nu îmi dau seama dacă ies aburi de frig ori fum de ţigară.

„Bună seara!”

decidem să cercetăm terenul încă dinainte de a ne apropia prea mult. „E linişte pe aici” continuăm conversaţia, mai, mai ne vom da seama dacă bărbaţii sunt alegători ori membri în Biroul Electoral. „Da. Toată ziua a fost aşa” ne primeşte unul dintre ei, neştiind cu ce treabă am ajuns prin satul uitat de lume.

Două foi A4 cu câte o săgeată ne direcţionează spre intrarea în grădiniţa din Bîrghiş. Le urmăm, auzind tot mai aproape agitaţia de după uşa pe care nu ştim dacă trebuie să o deschidem ori să batem în ea înainte. Cipi împinge uşor de uşa albă, scorojită şi, imediat, se lasă o linişte ca de mormânt. Opt perechi de ochi sunt aţintite spre noi, întrebătoare. Nu suntem de-ai satului şi-ar fi destul de greu de crezut că nişte turişti pot ajunge aşa departe într-o zi de duminică, doar pentru a vota. Ochii nici nu mai respiră, cu toţii îşi ţin răsuflarea ca şi cum ceva nemaîntâlnit tocmai ce s-a întâmplat.

Legitimaţiile, vă rog!

O sală mare ne primeşte, în capătul opus uşii pe care am intrat fiind aşezate trei mese de lemn, în jurul cărora stau în continuare nemişcaţi cei ce par a fi reprezentanţii partidelor repartizaţi aici şi preşedintele secţiei de vot numărul 238, o femeie micuţă de înălţime dar impunătoare prin poziţia corpului, singura persoană din sală ce pare gata de atac.

„Bună seara, suntem observatori la aceste alegeri, vom rămâne aici după închiderea secţiei, pentru numărătoarea votului.”

Am nevoie să vă văd legitimaţiile!

sunt cuvintele ce îi dezmorţesc puţin pe cei prezenţi în sala de sport improvizată.

Acolo sunt două scaune, puteţi să luaţi loc.

ne arată cu degetul două scaune de lemn poziţionate strategic în colţul opus al încăperii, undeva departe, printre bucăţi de moloz aruncate sub un coş de baschet prost conceput. Atât de departe de mesele cu hârtii încât nu ştiam dacă să fim prietenoşi şi să acceptăm primirea ori, pur şi simplu, să ne găsim de lucru în jurul cutiilor înalte de lemn pe care stăteau scrise de mână două texte: „Camera deputaţilor” şi „Senat”. Am decis din priviri să punem stăpânire pe scaune, lăsându-ne gecile curgând pe spătare. Agitaţia a revenit, femeia ce ne-a primit dând directive şi organizând pe fiecare în parte pentru a fi pregătiţi în clipa blocării uşilor secţiei de vot.

Urma să ne pretrecem ore bune împreună, închişi într-o sală izolată, păzită de un poliţist gata să imobilizeze pe oricine are de gând să intre sau să iasă pe uşa încuiată cu cheia. Geamurile sunt şi ele toate sigilate. Mă simt ca într-o emisiune de supravieţuire în care am intrat cu bună ştiinţă fără să ştiu, însă, în ce m-am băgat.

Foto: Ciprian Ciocan

scaune

Moşul, tânărul şi securistul

Încercam deja să ne dăm seama care personaj din ce partid face parte, conştienţi fiind de faptul că nu vom afla niciodată adevărul. Deja ştiam partidele reprezentate în secţiile de vot, din celelalte localităţi prin care am trecut de-a lungul zilei. Peste tot sunt aceleaşi partide, mai puţin USR care lipseşte cu desăvârşire: PSD, PNL, UDMR, ALDE, PRU, PMP şi… ANR, un partid de care nu auzisem nimic până cu câteva ore mai devreme.

Nici măcar reprezentanţii ANR cu care am vorbit nu ştiau mai multe decât mine sau ce are de gând partidul ăsta de a cheltuit atâţia bani doar pentru a verifica alegerile parlamentare. Unii dintre ei ştiau ca e condus de Marian Munteanu, bărbosul ăla ce a vrut să candideze la Primăria Capitalei dar a fost retras înainte de alegeri, dar niciunul nu îşi putea explica de ce un partid înfiinţat cu doar 4 luni în urmă a decis să se implice atât de mult în alegeri. Şi cum de are o structură atât de mare.

Odată cu începerea numărării voturilor, încercam să desluşim puţin câte puţin misterul reprezentanţilor. PNL, PSD, PNL, UDMR, PNL, ALDE, PNL, după fiecare vot citit cu voce tare, încercam să văd bucuria în reacţia celor din jur. Tânărul nu se ascundea deloc, la fiecare foaie cu ştampila pusă în chenarul PNL, strângea din pumni în semn de victorie. Moşul se enerva foarte rău atunci când cineva făcea câte o remarcă la adresa PSD, amenintând că loveşte tare cu piciorul de scaun pregătit în maşina ce îl aşteaptă afară. Românul trimis de UDMR se mira neîncetat că în sat sunt 4 unguri dar, totuşi, partidul lui a primit 12 voturi. Securistul, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, cu pălărie ca de militar american, şi ea neagră, era însă cel mai scrupulos şi greu de citit. A numărat în paralel listele cu prezenţa la vot, a păzit îndeaproape cutiile sigilate ce adăposteau buletinele de vot şi s-a repezi să fie el cel ce vede primul fiecare vot în parte, chiar înainte de a fi citite cu voce tare. Alcoolistul cu hainele murdare era singurul care avea aceeaşi figură tulbure, dezinteresată, indiferent de votul rezultat. El este acolo pentru bani, puţin îi pasă ce se întâmplă de fapt în urma alegerilor.

PNL, câştigător detaşat.

256 de oameni. Atâţia oameni au votat în secţia de vot unde erau înscrise pe liste puţin peste 600 de suflete. „Dar este bine, cel puţin 200 nici nu mai locuiesc aici, unii chiar de 20 de ani, dar tot apar pe liste.” repeta securistul care părea să le ştie pe toate. „A fost prezenţa mult mai proastă ca la locale, cortorarii nici nu au mai venit la vot niciunul” spune preşedinta de secţie care a început să îi enumere pe toţi cei ce obişnuiau să treacă pe la urne în ultimii ani dar ieri nu s-au deranjat să iasă din case.

PNL, PNL, PNL. Teancul de buletine de vot al PNL-ului creştea cum probabil nimeni din sală nu s-ar fi aşteptat. Până şi tânărul PNL-ist a încetat să se mai bucure la fiecare vot pentru partidul lui, fiind primul care şi-a tras un scaun, relaxat, şi, uşor neliniştit de lipsa semnalului la telefon şi internet, era nerăbdător să se termine odată toată numărătoarea pentru a afla rezultatele finale. Dar şi el, ca şi noi, ne-am format deja o imagine despre cum ar trebui să se termine totul.

Avem un sat în care prezenţa la vot a fost mică. De obicei în sate câştigă PSD. Ştim că în mediul urban oamenii au fost mai conştiincioşi. În oraşe de obicei câştigă dreapta. E clar! Rezultatul, clar şi fără discuţii, prezintă PNL câştigător detaşat. PSD s-a făcut de ruşine. Moşul ce umblă cu piciorul de scaun după el pentru a da o corecţie oamenilor ce au alte păreri a fost redus la tăcere.

Din cele 256 de voturi, 156 erau ale PNL-ului pentru Camera Deputaţilor, doar 49 PSD, 8 UDMR, 4 ALDE şi alte 8 s-au dus la USR. La Senat rezultatele erau şi mai clare, PNL crescând iar PSD primind doar 45 de voturi. Orice calcul şi orice alinţe ai fi ales în urma acestor rezultate, chiar şi cu marje de eroare nepermis de mari, realitatea era că vom avea 4 ani de Guvern Cioloş. La a 4-a numărătoare a voturilor PNL şi PSD, diferenţa rămânea categorică în favoarea dreptei. E clar! harta României nu se va mai colora în roşu de data asta. Tineretul a înţeles. Bătrânii de la sate se gândesc la viitorul copiilor lor. De data asta a câştigat bunul simţ, minciuna fiind pusă la zid. Nu are cum să fie altfel. Voturile sunt clare, toţi cei din jurul nostru sunt de aceeaşi părere cu noi, nu cunoaştem pe nimeni care să fie de altă părere, am văzut cu ochii noştri realitatea următorilor 4 ani de guvernare PNL-USR.

E cât se poate de clar. La fel de clar ca „bula” în care trăim pe Facebook ori în cercul nostru de prieteni, la bere.

Atunci când se sparge „bula”…

Voturile sunt sigilate în saci transparenţi de plastic şi aruncate în portbagajul păzit de poliţistul ce le va escorta la Sibiu. Urcăm şi noi în maşina noastră, extenuaţi. Dar mulţumiţi că tot ce am văzut în munca noastră de observatori a fost în limitele normale. Totul a fost prea normal pentru o Românie despre care auzisem că la sate se fură voturi şi oamenii vin cu autocarele, împinşi cu un pahar de pălincă. Am simţit că a fost un vot aşa cum ar trebui să fie o ţară – civilizat şi modern. Aşa cum vrem să fie România şi în următorii ani.

Rapid rămânem singuri, în beznă. Urmărim lumina farurilor pe care parcă încercăm să o prindem din urmă. Drumul devine tot mai lin, cerul mai înstelat. Fugim după semnal GSM, 3G şi căutăm în viteză un post de radio pentru a ne confirma realitatea noastră. Brusc, ne lovesc zeci de notificări pe telefon, sms-uri şi un post de radio la care auzim sacadat un discurs ce ne trimite cu mult înapoi în timp. „Bula” noastră s-a spart.

Cine râde la urnă, râde mai bine!

Mi-ar fi plăcut să am degetele fermecate şi să scot din tastatură un text atât de convingător încât toţi cei ce îl citesc să spună la capătul rândurilor „Da băi, asta e! Merg în puii mei la vot pentru că are dreptate băiatul ăsta şi oricum nu am ce pierde”.

Dar nu am nici degete fermecate, nici tastatura nu face minuni, monitorul este şi el prăfuit de clipuri video cu îndemnuri la vot ce sunt cel mult simpatice, doar convingătoare nu. Orice aş spune eu, tu, noi, nu vom putea mobiliza pătura aia de tineri 18-28 care preferă să meargă la un film horror în plină zi ori să doarmă cât ţine lumina în camera de cămin, decât să meargă la vot ca să… nimic. Îi înţeleg perfect pentru că şi eu am fost acolo. Nu am fost ani la rând la vot. Simţeam că politicienii nu merită să îmi pierd din viaţă nici măcar cele 30 de minute necesare votului. Şi tocmai de asta nici nu încerc să conving pe cineva că TREBUIE să meargă la vot pentru că… efectiv li se fâlfâie de ce spun eu aici.

În urmă cu 3 ani aş fi dat orice să nu mai văd panouri gigant şi pliante în cutiile poştale cu oameni cu dinţi zâmbitori şi ochi lacomi. În anul 2016 mi s-a îndeplinit dorinţa – campania electorală a trecut pe lângă noi ca speranţa pe lângă România. Inexitentă. Cred că studenţii ăia dezinteresaţi sunt în al nouălea cer! Nu doar că nu îi votează, nu vor să îi mai vadă pe politicieni dar nici măcar nu li se mai serveşte obligat politică pe stradă, la tv ori telefon. În felul ăsta pot ajunge până la 35 de ani fără ca măcar să simtă faptul că toată tinereţea au fost nimic altceva decât o masă bună de plătit taxe. Şi atât.

Iată, tocmai ce am pierdut 15 minute scriind textul ăsta deşi sunt absolut convins că cei ce nu vor să voteze nu vor vota. Şi gata!

Şi totuşi, poate sunt pe aici şi oameni ce vor învăţa din greşeala mea de a nu mă prezenta la vot şi vor evita lipsa de implicare la o vârstă mai timpurie decât am făcut-o eu. Ia priviţi la mine, omul ăla ce a fugit toată viaţa de politică, se fereşte ca dracu’ de tămâie de politicieni şi evită să se implice în orice discuţie politică, eu, omul ăla, a devenit în 2016 observator independent la alegerile parlamentare.

Viaţa bate filmul, vă spun!

acreditare

De ce sunt obligatorii parcările supraetajate în Sibiu

S-a vorbit foarte puţin spre deloc până acum de parcări supra sau subterane în Sibiu. Administraţia locală preferă să deseneze pe asfalt locuri de parcare până sub Turnul Sfatului şi pe trotuare decât să îşi asume costul unor investiţii ce vor schimba radical faţa Sibiului. Este bine ştiut faptul că Centrul Istoric este sufocat de maşini iar străzile înguste şi sensurile unice nu ajută cu nimic starea actuală a locurilor de parcare cu atât mai mult lipsa maşinii de ridicat… maşini.

Foto: Google Earth

Până de curând circulam prin oraş cu un Smart micuţ, drăguţ, cu care nu aveam niciodată problema parcărilor dar de câteva săptămâni resimt şi eu chinul celor ce zilnic vin cu maşina în zona centrală. 20 de minute petrecute într-o continuă alergare după un loc liber de parcare au devenit obişnuite şi de cele mai multe ori ajung să las maşina şi la 5-6 străzi distanţă de birou. Tocmai asta mă face să cred cu tărie că o parcare supraetajată în zonă mi-ar uşura munca şi aşi veni mult mai relaxat la birou. Nu trebuie să las maşina în faţa uşii unde am treabă… oricum nu o fac nici acum.

Dar, aşa cum spuneam, aici nu e vorba doar de timpul pierdut rătăcind pe străzi şi nici de nervii din trafic ci mai degrabă de o rezolvare a multor probleme cu privire la trafic şi locuri de parcare.

Este oare asta o probemă?

Atâta timp cât nu poţi merge pe trotuar ori cu un cărucior din cauza parcărilor trasate oriunde doar pentru a câştiga un loc în plus pentru o maşină parcată… da, este o problemă. Atâta timp cât turiştii nu pot fotografia Turnul Sfatului, str. Mitropoliei ori Pţa Schiller fără a avea maşini parcare în cadru… da, cu siguranţă este o problemă.

parcari-03

Vin zilnic la birou cu maşina, nu vreau să o las pe stradă

Vin zilnic la birou cu maşina, o parchez la marginea trotuarului şi stă acolo, părăsită, chiar şi 10 ore. Timp în care alţi şoferi ce au treabă doar câteva minute pe zi în Centrul Istoric nu găsesc loc de parcare iar turiştii nu pot poza oraşul din cauza maşinilor. Aşa cum spuneam, oricum găsesc de obicei parcare la distanţă destul de mare de birou deci nu mă deranjează să merg pe jos câteva minute de la parcarea supraetajată până acolo unde am treabă.

Recuperarea investiţiei nu e o problemă

O parcare supraetajată cu 314 locuri (S+P+3E+T) costă 7,24 de milioane de lei, fără TVA. Sibiul are un excedent bugetar de 157 milioane de lei deci ar putea face fără probleme 18 parcări de genul ăsta doar cu banii ce se prăfuiesc prin conturi, necheltuiţi în anii trecuţi. Da, investiţia totală s-ar putea recupera în 7-9 ani dar nu cred că ăsta este rolul unei administraţii publice. Nu ştiu să fi stat până acum cineva să îşi facă probleme că nu se pot recupera cei 67,5 milioane de lei împrumutaţi pentru asfaltarea străzilor de pământ sau cei 12,5 milioane de lei daţi anual pentru organizarea Festivalului de Teatru. Construirea de parcări supra/subetajate este o investiţie în dezvoltarea oraşului şi în rezolvarea unei probleme mari a locuitorilor lui.

Urbanistic vorbind, este obligatorie scoaterea parcărilor de pe marginea străzilor

Câte clădiri de birouri, instituţii sau hoteluri aflate în zona centrală a Sibiului cunoaşteţi să aibă parcări proprii suficiente? Exact, niciuna. Este o practică uzuală în Sibiu aceea de a construi clădiri noi de birouri şi chiar instituţii care să nu fie prevăzute cu locuri de parcare încă din faza de proiectare. La avizare se merge pe idee „închiriem locuri de parcare publice” aflate pe marginea străzilor. Aşa s-a întâmplat şi cu hotel Ramada, Continental Forum închide în mod obişnuit jumătate din parcarea publică aflată în zonă iar toate clădirile nou apărute în ultimii ani au „rezolvat” problema parcărilor în acelaşi mod.

Scoaterea parcărilor publice de pe străzile înguste din Centrul Istoric al Sibiului nu doar că rezolvă o problemă estetică şi funcţională ci obligă investitorii ca pe viitor să renunţe la câteva sute de metri pătraţi de birouri şi să prevadă în locul lor parcări la subsolul propriei clădiri. Nimeni nu îţi plăteşte chirie pentru un spaţiu de birou dacă nu are asigurată parcarea. Prin desfiinţarea parcărilor publice de pe marginea străzii şi înlocuirea lor cu parcări supraetajate zonale s-ar trata de la sine şi indiferenţa asta a investitorilor iar Primăria ar fi cu siguranţă mai atentă în eliberarea autorizaţiilor de construcţie.

Dar unde pot fi construite parcări supraetajate?

Varianta discutată înainte de 2007, în curtea Liceului de Artă, mi se pare încă una ce ar putea funcţiona foarte bine. Curtea este oricum o mare parcare pentru profesori iar arhitectural se poate găsi o soluţie care să nu dăuneze zonei mai ales că acum tot ce se vede acolo sunt aparate gigant de aer condiţionat şi tuburi. Dar mai sunt şi alte zone precum parcarea de la Teatru, zona din spatele Casei de Cultură ori chiar găsite nişte soluţii de asociere public-privată pe terenurile lăsate goale de atâţia ani de pe str. Constituţiei, Alba Iulia etc. Şi, de ce nu, chiar şi soluţii de genul ăsta.

parcari-04 parcari-05 parcari-06 parcari-07Foto: Google Earth

Să ne uităm puţin şi la cifre

Sibiul are 75.000 de maşini şi doar 4.000 de locuri de parcare în zona centrală. Dacă luăm în considerare şi faptul că în perioada de vară mai caută câte un loc de parcare cel puţin încă vreo mie de şoferi cu numere de alte judeţe, nu trebuie să ne mirăm că găsim maşini parcate ilegal oriunde am întoarce capul. Prin urmare, e clară necesitatea mai multor locuri de parcare.

Dar… deşi Primăria Sibiu stă pe un munte de bani şi ar putea construi parcari supraetajate sau subterane fără probleme, trebuie să fim conştienţi că o astfel de investiţie nu vine fără costuri suplimentare şi pentru noi. Suntem oraşul cu cel mai mic tarif de parcare, cea mai scumpă parcare publică fiind cea din Piaţa Mică cu 1 leu/jumătate de oră (tariful standard în Sibiu este 2 lei/zi) iar un abonament lunar întreg costă 30 lei. Dacă luam modelul din Cluj Napoca, oraş al cărui strategie de construcţie parkinguri ar trebui să o copiem, abonamentul lunar pentru o parcare supraetajată ar costa 210 lei şi nici măcar acest cost nu îţi asigura propriul loc de parcare care te aşteaptă liber până îl ocupi tu. Problema locurilor de parcare va rămâne în continuare dacă nu vor fi construite 4-5 parcări supraetajate în zone diferite ale Centrului Istoric.

Dar asta trebuie să vină neapărat la pachet şi cu o strategie de a scoate maşinile pe cât posibil din zona centrală. Lucru la care sper că se gândesc serios cei ce lucrează la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului.

Mai multe parcări vs., afară cu maşinile din Centrul Istoric

În loc de concluzie, cred că sunt suficiente câteva poze făcute în dimineaţa asta pe străzile din Sibiu:

parcari-sibiu_08 parcari-sibiu_01 parcari-sibiu_02 parcari-sibiu_03 parcari-sibiu_04 parcari-sibiu_05 parcari-sibiu_06 parcari-sibiu_07

Problema cartierelor Şelimbăr şi Cisnădie

Încet, încet, oamenii încep să îşi dea seama că Şelimbăr sau Calea Cisnădiei nu e chiar Sibiu şi că preţul mai mic al locuinţelor din cartierele-dormitor înseamnă şi înghesuială, drumuri înguste, parcări lipsă. Ca să nu mai spun de lipsa grădiniţelor, şcolilor şi spitalelor… că la lucrurile astea nu se gândeşte nimeni.

Oamenii ameninţă cu proteste la Sibiu pentru că în fiecare dimineaţă stau în coloană câte jumătate de oră ca să intre ca printr-o pâlnie în oraşul nostru, pentru că aici îşi aduc copiii la şcoală (de ce oare?) şi lucrează.

Să le spună, totuşi, cineva că protestele ar trebui să le facă în faţa primăriilor din Şelimbăr şi Cisnădie, nu la Sibiu, pentru că primarii de care aparţin au făcut ochii mari când au văzut banii suplimentari intraţi în conturile lor din taxe şi impozite şi au acceptat să elibereze autorizaţii de construcţie fără cap şi fără coadă. Au răsărit sute şi sute de case şi blocuri ce nu au drumuri, utilităţi şi… coerenţă urbanistică.

Pe partea cealaltă, Sibiul stagnează din punctul ăsta de vedere. Se construieşte câte puţin în Ştrand II, Câmpşor stagnează din cauza lipsei unui PUZ pe care Primăria Sibiu ar trebui să îl facă (mai degrabă decât să facă planuri de dezvoltare prin păduri protejate) iar în zona de Vest, prevăzută pentru dezvoltare imobiliară, doar un investitor a avut curajul să se avânte să construiască chiar şi în condiţiile în care Primăria a creeat o cale nouă de legătură cu oraşul şi a făcut linie specială de transport în comun.

Deci, ce să spun, viitorul sună bine… mai ales în condiţiile în care prevăd că tot din taxele sibienilor se vor rezolva şi problemele „cartierelor” Şelimbăr şi Cisnădie.

trafic

Turist în Sibiu? Iată o cazare perfectă

MySibiu modern apartmentMySibiu modern apartment 2 MySibiu modern apartment 3

Am decis să ne închiriem apartamentul de o cameră recent renovat. Totul este nou nouţ, frumos şi curat aşa că vă aşteaptă să vă relaxaţi în centrul Sibiului pentru câteva zile. Apartamentul se închiriază în regim hotelier.

Mai multe poze şi detalii găsiţi pe Airbnb (aici: cazare în regim hotelier în Sibiu) sau pe Booking.com.

Poziţionarea este excelentă, exact pe strada pietonală din Centrul Istoric al Sibiului. Apartamentul însă este poziţionat în curtea centrală astfel încât zumzetul şi gălăgia celorlaltor turişti nu vă vor deranja deloc.

Apartamentul este de dimensiuni potrivite pentru o cazare de câteva zile pentru două persoane şi are tot ce îi trebuie:

  • dormitor cu pat matrimonial ce se poate transforma foarte uşor în timpul zilei într-un living suficient de spaţios şi comod prin ridicarea la orizontală a patului matrimonial
  • bucătărie complet utilată (plită digitală, cuptor cu microunde, mini-frigider, tacâmuri, farfurii, oale…)
  • loc de luat masa ce poate fi folosit ca birou şi masă pentru laptop
  • baie cu duş şi încălzire în pardoseală. Unde ai mai făcut duş în timp ce ţi se încălzesc picioarele?

Dotări cazare în regim hotelier:

  • încălzire cu termostat atât în cameră cât şi la pardoseala din baie
  • uscător de păr
  • fier de călcat şi măsuţă de călcat
  • în curând vom pune şi o maşină de spălat
  • tv cu cablu
  • internet wireless
  • tot felul de ustensile de desfăcut şi tăiat pentru bucătărie
  • hidrant, trusă de prim ajutor, senzor de gaz

Bonus:

  • mic dejun în prima zi din partea casei
  • punem la dispoziţie un mini self service gift shop 🙂 cu magneţi de frigider, cărţi poştale etc pentru cei ce vor să ducă acasă o amintire şi nu au timp/chef să caute prin oraş ceva potrivit
  • ghidaj turistic profesionist – la cerere

Regulile casei pentru turişti:

  • apartamentul este pentru una sau două persoane
  • din păcate, nu putem primi animale de companie
  • nu se fumează nici în apartament nici în curtea interioară dar sunt nenumărate cafenele şi terase în zonă

Cum rezervi:

Rezervările se pot face pe Airbnb.com (aici: cazare Sibiu) şi pe Booking.com.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm la Sibiu 🙂

Hooray! De astazi, puteti sa va cazati la #Sibiu intr-un apartament super central, nou, modern si multifunctional….

Posted by Tudor St. Popa on Saturday, March 5, 2016

The Big Picture Sibiu 2015

Vezi și The Big Picture Sibiu: 2011, 2012, 2013.
Vezi și The Big Picture FITS 2015The Big Picture Festivalul Medieval 2015

Un an, un oraș, zeci de evenimente, 60 de fotografii.

Nu știu cum a fost pentru voi dar eu nu am simțit deloc anul 2015. Nu-mi dau seama când au trecut atâtea zile și nopți, zâmbete, lacrimi și gânduri. Le-am cerut lui Dragoș Dumitru și Silvana Armat să îmi facă o retrospectivă a anului 2015… mai-mai îmi aduc și eu aminte ceva 🙂

Iată evenimentele anului 2015 din Sibiu… în imagini. Doi artiști într-ale fotografiei, două viziuni, două puncte de vedere.

Credit foto Dragoș Dumitru:

25 h de teatru © dragos dumitru Airfield Festival © dragos dumitru (2) Airfield Festival © dragos dumitru Arini Fest © dragos dumitru BeCreative Festival © dragos dumitru Burduful de aur © dragos dumitru Cantecele Muntiilor © dragos dumitru Clasics for pleasure © dragos dumitru Concert catedrala © dragos dumitru Concert Muzica Spaniola © dragos dumitru Feeric Fashion Days © dragos dumitru Fest. Int. al Culturii Romilo © dragos dumitru Festivalul Gradiniilor © dragos dumitru FITS © dragos dumitru Focus Festival © dragos dumitru ForzaZU © dragos dumitru Huet.Urban © dragos dumitru Huet.Urban Summer Brunch © dragos dumitru Marele premiu la calarie © dragos dumitru MMA 2015 © dragos dumitru Prolog Romaniacs © dragos dumitru Red Bull Romaniacs © dragos dumitru Sibiu Rally 2015 © dragos dumitru Sibiu Street Art 2015 © dragos dumitru Smart Mobil © dragos dumitru Smart Park © dragos dumitru Turul Ciclist al Sibiului © dragos dumitru

Credit foto Silvana Armat:

2015©Silvana Armat(17) 2015©Silvana Armat(21) 2015©Silvana Armat(21b) 2015©Silvana Armat(24) 2015©Silvana Armat(25) 2015©Silvana Armat(31) 2015©Silvana Armat(34) 2015©Silvana Armat(35) 2015©Silvana Armat(35b) 2015©Silvana Armat(36) 2015©Silvana Armat(36b) 2015©Silvana Armat(38) 2015©Silvana Armat(39) 2015©Silvana Armat(40) 2015©Silvana Armat(41) 2015©Silvana Armat(42) 2015©Silvana Armat(44) 2015©Silvana Armat(44b) 2015©Silvana Armat(45) 2015©Silvana Armat(45b) 2015©Silvana Armat(46) 2015©Silvana Armat(47) 2015©Silvana Armat(54) 2015©Silvana Armat(54b) 2015©Silvana Armat(55) 2015©Silvana Armat(56) 2015©Silvana Armat(60) 2015©Silvana Armat(60b) 2015©Silvana Armat(60c) 2015©Silvana Armat(61) 2015©Silvana Armat(65) 2015©Silvana Armat(69b) 2015©Silvana Armat(69c)

Am locuit o săptămână în casa unor homosexuali. Homosexuali căsătoriți legal.

În martie 2014 au avut loc primele căsătorii din Anglia între persoanele de același sex. Zilele trecute am cunoscut și eu două astfel de persoane – Martin și Oliver, un olandez și un columbean mutați la Londra de ceva ani, căsătoriți cu puțin timp în urmă. Pozele de la nunta lor stăteau așezate pe șemineul camerei de zi, chiar în fața canapelei pe care cei doi își petreceau majoritatea timpului liber.

Airbnb Sibiu Londra_34

Vizita de zilele trecute la Londra nu ne-a adus doar câteva zile de relaxare în minunatul oraș ci am avut ocazia să cunoaștem un cuplu cu care nu suntem chiar obișnuiți – doi homosexuali căsătoriți legal. Asta în timp ce în România încă se mai dezbate (sau, mai rău, se evită dezbaterea) interzicerea fumatului în spațiile publice. Curios sau nu, cei doi nici nu au mâncat copii și nici nu s-au delectat la micul dejun cu filme sado-maso. Un cuplu normal, cu o casă foarte fain și cu gust amenajată dintr-un cartier liniștit de case, undeva în Est End.

Airbnb Sibiu Londra_67

Exagerat de grijulii la ce mănâncă, pasionați de artă (presupun eu, după numărul mare de tablouri semnate de autori necunoscuți, însă, mie), cu o colecție impresionantă de filme și muzică bună, oamenii ăștia doi mi-au părut normali din toate punctele de vedere. Pe când alții au fost reticenți, ei doi ne-au primit fără ezitare în propria casă, ne-au dat cheile de la ușa de intrare și acces la tot ce le aparținea, inclusiv la mâncarea din frigider. Iar la plecare au avut grijă să ne pregătească un pachet cu câte un croissant și o mandarină pentru a ne ține de foame pe drumul spre aeroport.

O să mai călătoresc prin Airbnb… cunoști oameni și culturi pe care nu ai ocazia să le vezi la hoteluri de 3 stele.

Airbnb Sibiu Londra_35

Airbnb Sibiu Londra_28

Airbnb Sibiu Londra_91Airbnb Sibiu Londra_83Airbnb Sibiu Londra_57Airbnb Sibiu Londra_50Airbnb Sibiu Londra_33Airbnb Sibiu Londra_14Airbnb Sibiu Londra_11Airbnb Sibiu Londra_09Airbnb Sibiu Londra_07Airbnb Sibiu Londra_06Airbnb Sibiu Londra_05Airbnb Sibiu Londra_04Airbnb Sibiu Londra_03Airbnb Sibiu Londra_02Airbnb Sibiu Londra_01