Un Bucureşti din autocar.


Bucureştiul (încă) mai este un oraş fain, orice s-ar spune. Mai are multe clădiri importante în picioare şi zone precum Centrul Vechi şi Palatul Mogoşoaia ce trebuie vizitate.

Ghidul nostru de la prinBucureştiulmeu, dna. Magda Nicolae, spunea fără să se laude că majoritatea grupurilor de turişti străini consideră Bucureştiul ca fiind a doua capitală ca frumuseţe din Europa. Nu am îndrăznit să întreb care e prima dar nici nu m-a interesat pe moment. Am rămas uimit de-a binelea când am auzit cuvintele astea pentru că ştiu cum arată o capitală în afara graniţelor noastre. La ce ar fi trebuit să mă aştept în orele ce urmau? Apoi, în timpul turului mi-am dat seama de ce turiştii rămân cu impresii frumoase despre Bucureşti. Fiind într-un autocar turistic şi circulând sâmbăta, nu am aşteptat la semafoare, nu au fost ambuteiaje şi claxoane, unde pun şi că de multe ori am circulat pe banda rezervată special transportului de călători (autobuze RATB, autocare cu turişti şi, din câte am văzut, taxiuri). Atunci când nu te confrunţi cu problemele astea, Bucureşti este un oraş civilizat, neaglomerat şi frumos.

Am plecat dimineaţa la 9:00 din Piaţa Victoriei şi prima oprire am făcut-o la Academia Militară, acolo unde primul lucru văzut a fost un tenismen ce se antrena bătând mingea în zidul pe care stau sculptate basoreliefurile ce înfăţişează principalele momente din lupta poporului român pentru libertate, lungi de 154m. În faţa Academiei avea loc şi un târg (de produse tradiţionale cred) cum de altfel am văzut peste tot prin Bucureşti că sunt. Dealul Mitropoliei ne-a întâmpinat cu o mare antenă parabolică Trinitas TV şi net wi-fi numit Casa Nostra dar şi cu o biserică drăguţă şi îngrijită, cu sediul patriarhiei şi locuinţa patriarhului, cocoţate pe un deal pentru a se putea vedea de acolo zonele înconjurătoare.

Palatul Mogoşoaia ne-a primit cu braţele deschise şi cu un spectacol pentru copii. Parcul mare, plin de părinţi care se joacă cu odraslele, este un loc unde aş putea petrece liniştit 9 ore pe zi, atâta cât este deschis publicului. Palatul este la 15 km. de Bucureşti şi a fost contruit în 1702 de Constantin Brâncoveanu, în stil românesc renascentist sau stil brâncovenesc, de atunci şi până azi construindu-se zeci sau sute de alte palate în stil grandoman, pe malul celălalt al Lacului Mogoşoaia. Întreg complexul e vizitabil şi merită vizitat.

Muzeul Ţăranului Român mi-a lăsat o impresie mai mult decât plăcute, posibil şi datorită ghidului care exalta de fericire la fiecare cuvând rostit despre muzeu, exponate şi tradiţii. Acolo am văzut că sunt şi eu istorie, băncile în care am învăţat în generală fiind astăzi piese de muzeu. Pe lângă expoziţia generală despre arte şi tradiţii populare, la subsolul muzeului sunt amenajate două încăperi despre colectivizarea din timpul comunismului. Cămăruţele sunt încărcate de istorie recentă care cred că pe oricine care a trecut măcar puţin prin comunism îl va face să tresară, gâdilat de o furnicătură pe şira spinării. Să nu uităm că MŢR a se numea prin 1953 Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului, doar după 1990 reprimind denumirea de Muzeul Ţăranului Român.

Mai am puţine de povestit despre o altă expoziţie din cadrul muzeului, Pe aripile timpului (L’air du temps), concept inaugurat de Muzeul de Etnografie din Geneva (MEG) în 2009, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea savantului român Constantin Brăiloiu. Expoziţia este o combinaţie de sunete, lumini şi imagini ce te fac să o trăieşti, nu doar să o vizitezi. Dar despre asta, într-un episod viitor 🙂

Prin Bucureştiul Meu a fost organizat de blogdeturism.ro.
Parteneri: Paralela 45Hotel RăzvanGroupon România şi Laser Maxx.


3 comentarii la „Un Bucureşti din autocar.”

  1. ca bucurestean iti multumesc pentru aprecieri si daca ati fi avut ceva mai mult timp sa bateti la picior orasul simteati mult mai bine spiritul capitalei 🙂

Dă-i un răspuns lui ‎Radu Eduard Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.