Un gând după Zilele Vecinătăţii 2015


După aproape fiecare eveniment ce îl organizez îmi spun că este ultimul, că mă retrag în glorie şi îmi văd de viaţa mea. Stresul, nopţile nedormite, banii investiţi din buzunarul propriu, de multe ori consider că nu se justifică. Dar oamenii din jurul meu au grijă ca de fiecare dată să mă convingă de faptul că trebuie să continui.

Zilele Vecinătăţii de anul ăsta a avut cel mai bun feed-back ce l-am primit de când organizez evenimente. Probabil că un motiv în plus pentru care trebuie să mă mândresc cu evenimentul este acela că a fost un experiment ce a reuşit şi cu siguranţă va fi copiat în Sibiu şi în ţară. Atunci când am decis să mutăm festivalul nu din centrul oraşului ci chiar din cartier în cartier, anual, nu aveam de unde să ştim la ce să ne aşteptăm. Faptul că am reuşit să şi închidem circulaţiei auto cel mai mare bulevard din cartier, să punem în mijlocul lui o scenă, târguri, terase şi un parc de distracţii cum nu s-a mai văzut într-un aşa spaţiu… asta este deja fenomenal. Mă bucur că cei de la Primăria Sibiu înţeleg că un asfel de festival este probabil unic în istoria unui cartier şi că trebuie să facem tot posibilul să-l organizăm aşa cum trebuie.

La fel, mulţumesc celor ce m-au ajutat în organizarea de anul acesta, în special Ioanei, Andei, Dianei şi colegilor de asociaţie. Ne vedem la anul!

Acesta este cartierul Vasile Aaron! Distractiv, colorat, vioi, cu vecini prietenoşi. La Zilele Vecinatatii. #zilelevecinatatii

Posted by Zilele Vecinatatii on Thursday, July 2, 2015


2 comentarii la „Un gând după Zilele Vecinătăţii 2015”

  1. Experienta isi spune cuvintul.Sunt sigura ca la incheierea evenimentului de care facem vorbire,de anul viitor , vei jubila si vei spune cu mindrie „cu siguranta acest eveniment din seria Zilele vecinatatii a fost cel mai reusit”

Dă-i un răspuns lui Marius Barsan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.