Unde parchezi maşina în Sibiu?


Dacă veniţi în Sibiu cu maşina, parcarea ei poate să fie o problemă. Puţine hoteluri din Sibiu au parcare proprie, majoritatea având rezervate doar câteva parcări din cele aflate pe domeniul public din faţa hotelului. Unul din puţinele hoteluri aflat în centrul oraşului care are parcare proprie este Ibis-ul. Continental Forum, Împăratul Romanilor sau Golden Tulip au, aşa cum am spus, locuri de parcare rezervate în spaţiile amenajate de Primărie.

Unde parchez masina in Centrul Sibiului?

În toată zona centrală a oraşului Sibiu există amenajate aproximativ 2600 de parcări. Majoritatea parcărilor sunt amenajate lângă trotuare, excepţie făcând parcările de la Cazarma 90 şi Piaţa Mică, acolo unde accesul se face cu tichet şi sunt amenajate în spaţii deschise. În Sibiu există un utilaj de ridicat maşini parcate neregulamentar şi în curând va mai fi achiziţionat încă unul. Echipele de ridicat maşini funcţionează 10 ore/zi deci sfatul meu e să nu parcaţi niciodată în locuri neamenajate, pe spaţiile destinate persoanelor cu handicap sau pe trotuar.

Mi-a fost ridicată maşina în Sibiu. Cum o recuperez?

Taxele pentru recuperarea maşinii în cazul în care v-a fost ridicată sunt de minim 500 lei, astfel:
– tarif de ridicare a maşinii – 150 lei;
– tarif de transport – 150 lei;
– tarif de depozitare – 200 lei/zi.
La acești bani se adaugă și amenda prevăzută de Hotărârile de Consiliu pentru contravenţia săvârşită.

Pentru a primi informaţii despre cum vă puteţi recupera maşina după ce a fost ridicată, sunaţi la Biroul Ridicări Auto disponibil între orele 8-22 la numărul de telefon 0269.255555.

Tarife parcare Sibiu

Tarifele de parcare din Sibiu probabil sunt printre cele mai mici din România, adică doar 1 leu pentru 5 ore de parcare, perceput pentru intervalul 8-13 respectiv 13-18, de luni până sâmbătă. După ora 18:00 şi duminica, parcările din Sibiu sunt gratuite. Tichetele de parcare se pot cumpăra de la automatele de bilete instalate în diferite puncte din oraş. Atenţie, ele nu sunt răzuibile deci asiguraţi-vă că aveţi un instrument de scris la voi.

În parcarea Cazarma 90 şi Piata Mica, acolo unde accesul se face trecând de barieră cu ajutorul unui bon, tariful este de 1 leu/oră. Primele 10 minute staţionate în interiorul parcării sunt gratuite iar din momentul în care aţi făcut plata aveţi încă 10 minute pentru a părăsi parcarea. Deci, teoretic, puteţi parca chiar şi 20 de minute gratuit. Totuşi, nu m-aş baza pe lucrul ăsta pentru că cel puţin sistemul de la parcarea din Piaţa Mică a cam dat rateuri în ultima vreme şi te pune să plăteşti chiar şi dacă pleci mai repede de timpul prevăzut pentru plată.

Pentru cei ce vor să-şi cumpere abonamente, pentru o singură parcare abonamentul e de 15 lei/lună iar cel pentru toate parcările e de 30 lei/lună. Totuşi, abonamentul de parcare nu îţi dă siguranţa că vei şi găsi loc de parcare în Centrul Turistic al Sibiului.
Ca o informaţie, riveranii plătesc abonamente de doar 2 lei/lună.

Pont. Parcari gratuite in centrul orasului Sibiu

Voi edita locurile de parcare gratuite din Sibiu, pe măsură ce le descopăr. Până acum sunt aşa:
Str. Poştei;
Str. Moş Ion Roată (aici există o parcare gratuită destul de mare amenajată în curtea Liceului de Artă, în spatele Teatrului Gong).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.