Uniqorner – târg de vis ca la Paris


Vă fac program pentru weekend.

S-a apucat şi nevasta de organizat evenimente aşa că-i de datoria mea (că altfel o iau pe cocoaşă) s-o sprijin cu tot ce pot. Şi-ar fi chiar de prost gust să nu anunţ chiar eu un aşa eveniment fain mai ales că majoritatea celorlalţi bloggeri din Sibiu şi Mediaş au scris deja despre el (lucru pentru care mă înclin în faţa lor, a fiecăruia în parte).

Deci, cu mare bucurie în voce vă anunţ (sunet de tobe, suspans…) că prima ediţie a târgului Uniqorner începe chiar de mâine şi va ţine până duminică. Adică în 2-3-4 decembrie 2011 va avea loc la Sibiu, la Tea Spot mai exact, pe str. Tribunei 33 (puţin mai jos de Mitropoliei) singurul târg la care veţi găsi produse unicat realizate doar de tineri designeri români. Adicătelea, nu tu sârme urâte, pietre înşirate pe-o aţă sau prostii numite pompos şi fără acoperire handmade. Nu domne, doar haine şi accesorii de primă clasă la care se trudeşte şi se pune minte la contribuţie.
Tot de la Uniqorner puteţi cumpăra aranjamente florale şi de Crăciun şi puteţi sorbi un ceai cald dintre cele peste 50 de sortimente. Iar tombola… tombola vă poate aduce premii surpriză (nu şi pentru mine, ţâc!) cu care vă puteţi lăuda pe la toate prietenele.

Eu zic că nu trebuie sub nici o formă să trageţi chiulul de la aşa un eveniment!
Materialele promoţionale şi clipul: etichetamea.ro


Un comentariu la „Uniqorner – târg de vis ca la Paris”

Dă-i un răspuns lui 2011 în câţiva paşi… | Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.