Weekend de degustare la Kazza


Pe str. Târgul Vinului, în oraşul de jos, vis-a-vis de fostul restaurant chinezesc, am mâncat singura pâine neagră cu seminţe ce mi-a plăcut vreodată. De obicei stomacul meu nu digeră astfel de aluat dar uite că de data asta a râvnit şi după a doua felie.

Asta chiar dacă înainte am mai mâncat o bucăţică din pâinea albă cu iaurt, nucă şi seminţe de floarea soarelui, unsă cu zacuscă făcută de tanti Rozi. Mezelurile din diferite cărnuri şi cu diferite gusturi au fost doar un alt pretext de a mai gusta câte puţin din mâncărurile aranjate frumos pe platoul de lemn, de cei de la Kazza, în crama primitoare. Şi pentru că nu ne-a fost de ajuns, aseară am mai luat şi acasă un borcan cu dulceaţă de lapte cu gust de caramel. Din păcate pentru el şi pentru noi, nu a mai prins lumina zilei.

Sincer vă sfătuiesc să ieşiţi şi voi din casă weekendul ăsta, să faceţi o plimbare până acolo, pentru că de astăzi Kazza este deschis pentru degustare. Tot felul de mâncăruri tradiţionale, vinuri, sucuri de mere şi tarte pentru desert care cel mai probabil vă vor convinge să-i mai treceţi pragul magazinului cât de curând.


Un comentariu la „Weekend de degustare la Kazza”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.