ZiuaZ şi Zonga Party


ZiuaZ se anunţa cheful bloggeristic al începutului de an. Şi aşa a fost. Cinci bloggeri au organizat 5 petreceri în aceeaşi clădire. Fiecare a avut o cameră cu DJ şi muzică tematică: hippie, rock, disco, anii ’60 şi… black&white (asta nu ştiu ce muzică a fost). Eu am fost invitat printre cei 30 de bloggeri hippioţi, coloraţi şi fericiţi. Diana-Ribana mi-a făcut un tricou special, unicat, cu textul „Don’t worry, be hippie” pe care, apropos, îl vând dacă sunt doritori.

Cheful, unul distractiv, ca mai toate chefurile de bloggeri, deci nu are rost să vă spun prea multe despre asta că veţi vedea din poze. Important la evenimentul ăsta a fost motivul pentru care ne-am adunat acolo. Nimeni (şi când spun nimeni, chiar nimeni) nu ştia ce se va întâmpla şi de ce. Eu mă gândeam la promovarea a ceva bere sau post de radio. Sincer, mi-a fost puţin teamă să merg pe NeVe pentru că nu ştiam cum să reacţionez dacă cumva nu-mi place produsul promovat acolo. Ce făceam în cazul ăsta? Plecam de la chef deşi bătusem 300 de km. până acolo?

Zonga, ăsta a fost produsul dezvelit după numărătoarea inversă. Zonga.ro mai exact, un site de muzică cu care am reuşit să mă joc şi eu azi câteva ore. Deocamdată nu găsesc foarte multe muzici pe gustul meu (dar unde oare aş putea găsi muzică pe gustul meu?) deşi sunt aproape 1800 de ore de muzică şi 5900 artişti din toată lumea şi se promit în prima fază 2 milioane de melodii. Pe foarte scurt, e un serviciu ce permite ascultarea muzicii dorite (de aici şi acele chefuri tematice de la lansare) pe calculator şi telefonul mobil. Serviciul nu e gratuit, va costa 2,99 euro/lună. Spun va costa pentru că a fost lansat doar în varianta private beta, doar 500 de utilizatori putând să-l folosească, gratuit. Eu mai am 3 invitaţii ce le voi da doritorilor aşa că cereţi-mi fără teamă accesul pe Zonga.ro. [nu mai am invitaţii]

Atunci de ce a fost lansat acum? De fitză. Pentru că oamenii probabil aveau nevoie neapărat, înainte de lansarea oficială, de un feedback de la oameni ce folosesc zi de zi online-ul. De corectarea bug-urilor cu ajutorul lor şi dezvoltarea siteului natural. Şi până la urmă, pe Google+ de ce aveai nevoie de invitaţie?


2 comentarii la „ZiuaZ şi Zonga Party”

  1. Orice serviciu dezvoltat pentru web trece printr-o faza de private beta, cu un numar mai mic de utilizatori de la care se asteapta feedback si care sunt pregatiti sa intampine si probleme. Zonga a facut din chestia asta si o treaba de marketing foarte smechera, exact cum ai spus – gen Google+, care te face sa iti doresti sa fii acolo.

    Cat despre muzica de acolo, sa stie lumea clar ca tu esti mai ciudat. Muzica chiar e din toate felurile. De la melodia castigatorului Vocea Romaniei, pana la ultimul album Florence and the Machine si old stuff gen Bob Dylan. Si spun ca vor mai tot adauga. Mie chiar mi se pare super treaba Zonga. 🙂

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.