Am termina-o cu 953. Ieri m-am urcat pentru ultima oară într-un taxi de-a lor.
Din cauza incompetenţei celor de la primărie (sau cui o fi fost responsabilitatea), numărul casei unde am biroul este 1C, asta deşi clădirea se află aproape în capătul opus al străzii faţă de 1A sau 1B. Tocmai de aia întotdeauna spun recepţionerei să trimită taxi la nr. 1C, vis-a-vis de 19. Problema e că majoritatea taximetriştilor nu ştiu nici numărul 19 unde este aşa că revin cu un telefon după câteva minute, ca să îndrum şoferul.
Eh, ieri, când am plecat de la birou am făcut la fel. Am re-sunat la 953 şi am spus recepţionerei exact pe unde să vină şoferul, că eram învăţat să nu transmită mai departe că e vis-a-vis de 19 şi că şoferul săracul nu a găsit casa şi stătea taman în capătul opus al străzii, la numărul 1.
A venit într-un sfârşit taxiul, dau bună ziua dar şoferul în loc de răspuns, îmi aruncă o privire încruntată de parcă atunci l-aş fi trezit din meditaţie. Îi spun unde să mă ducă, pleacă de pe loc şi mă ia la rost cu încurcătura numerelor „Vrei să-ţi arăt unde e numărul 1? Uite, aici, în capătul ăstalalt e numărul 1”. I-am răspuns puţin deranjat că nu eu am fost cretinul care a numerotat casele şi că tocmai de aia am revenit cu îndrumări, ca să nu stea să mă aştepte în altă parte. Răspunsul lui a fost „Eram în zonă aşa că nu mă interesa că aştept”. Imbecilul mi-a pus capac. Vroia să merg eu pe jos, prin ploaie, până acolo unde aştepta el, doar pentru a nu se mişca. Am preferat să cobor instant din maşină şi să cer alt taxi. Normal, de la altă companie.