Pentru a nşpea zi, România este în crize.
În convulsiile premergătoare unei paralizii generale. Nici să emigrezi nu-ţi mai vine. Nu ne era de ajuns că am fost atraşi într-o vrie economică mondială. Ne-a mai trebuit şi un scandal politic monstruos care să accentueze muntele de rahat în care ne scăldăm. Am trimis în parlament şi în funcţii politicieni din principiul că e musai să-ţi exprimi votul, că asta e esenţa democraţiei. Deşi niciodată n-am avut ce alege. Nu. Şi să stai în casă să priveşti tavanul în duminica electorală e tot esenţa democraţiei. Ai dreptul să îţi exprimi dispreţul faţă de cerşetorii de voturi. Dar să nu ne grăbim să arătăm cu degetul. Căci politicienii sunt expresia televizată a acestei ţări. Nu m-aş grăbi să fac o mea culpa poporului pentru faptul că nu are ce vota. Gândiţi-vă, că trăim în ţara în care cel mai vândut cotidian central este cel care scria săptămâna aceasta pe prima pagină „Sfinţea apa cu mâna cu care se masturba”. De parcă presa centrală, care contează, ar fi marele vigilante care îndreaptă poporul spre moralitate. Porcării. Le legiferăm odioasa prezenţă în fruntea ţării prin prezenţa noastră în faţa televizoarelor, prin ziarele care le deschidem şi prin site-urile pe care le accesăm. Noi le punem ratingul pe tavă. Şi totuşi, în această vâltoare sunt încă oameni care cred. Care mai au speranţa că România se va schimba la un moment dat. Că va fi guvernată cu înţelepciune, cu capul pe umeri, cu privirea întoarsă spre popor şi nu spre ciolan. Continuare articol