De obicei fiecare îşi laudă meseria. Eu cu Diana am ajuns să lăudăm meseria celuilalt. Diana e invidioasă (în sensul bun) că în arhitectură faci lucruri care rămân mult timp în vizorul publicului, eu sunt invidios pe ea (tot în sensul bun, normal) că în design vestimentar chiar poţi face ce îţi doreşti.
Eu aş face oricând design vestimentar pentru că:
În arhitectură imaginaţia îţi este limitată de ingineri, seisme, climă. De norme. De forţa gravitaţională, primărie, inspectoratul în construcţii. Şi mai ales de încăpăţânarea clientului.
În design vestimentar eşti limitat doar de forţa gravitaţională.
În arhitectură nu ai voie să profesezi dacă nu ai mulţi ani de studii şi practică în spate.
În design vestimentar poţi apărea pe coperţile revistelor încă din şcoala generală dacă ai idei şi pile.
În arhitectură poţi să pofesezi 60 de ani şi să nu ai şansa să-ţi vezi realizat proiectul de vis. Nu poţi să laşi într-o zi totul şi să te apuci să construieşti clădirea din banii tăi, aşa cum te-ar tăia pe tine capul.
În design vestimentar poţi să te încui în atelier pentru două luni. Şi faci chiar numai ce vrei tu. Nu ai norme de respectat, nu ai cheltuieli sufocante.
Oare ce-ar zice Diana în „apărarea” ei? 🙂
suqaaaaaaaa