Blogspot vs. WordPress


După o lună de trudit pe platforma WordPress pot spune că Blogger (Blogspot) şi WordPress nu se prea digeră la fel, deşi ambele se mănâncă cu furculiţa.

Plus Blogger
Prima şi cea mai deranjantă deosebire dintre platforma Blogger şi cea a WordPress-ului aduce un maaare minus WordPress-ului unde nu poţi de nici un fel să editezi Thema aleasă. Aveam şi eu viziuni că noul meu blog de pe .ro (pe platforma WordPress) va fi tot pe fundal verde, că titlul articolelor va fi mai mare şi mai vizibil, că data publicării articolelor de pe bara din dreapta va fi mai mică, vroiam două coloane în dreapta… dinastea… mărunţişuri. Ce am putut face din toate astea? Nimic! WordPress nu-ţi dă posibilitatea editării în nici un fel a Themei, doar contra cost. Pe când în Blogger am modificat gratuit culori, caractere de text, coloane, butoane, tot ce vrei. Şi asta eu singur, chiar dacă sunt un habarnist la partea de HTML.

Plus WordPress

De pe Blogspot m-am mutat pentru că pluginurile erau puţine, greu de implementat şi majoritatea realizate prost. Pentru a pune un căcat de smile ca ăsta 🙂 într-un articol trebuia să copiez imagini si să le pun printre texte, Blogspot nerecunoscând emoticoanele. Ca să apară un simplu smile 🙂 la comentarii trebuia să intalezi tot felul de pluginuri, să editezi codul HTML al blogului şi alte complicaţii. Şi tot nu mergea bine. În WordPress nici nu trebuie să-ţi pui problema că lucruri simple ca astea vor fi nefuncţionale.

Minus WordPress
Multe comentarii spam. Mult prea multe. Pe Blogspot, în doi ani de zile nu am primit nici măcar un comentariu de tip spam. Pe WordPress e ceva normal spamul. Noroc că poţi marca ca şi spam şi poţi bloca comentarii de pe anumite ip-uri. Şi cu asta trecem la…

Minus Blogger
Nu ai posibilitatea să editezi comentariile, să afli ip-ul de unde au fost scrise, să blochezi accesul de pe un anumit ip etc. Deci teoretic nu prea ai cum să afli cine comentează şi nu ai cum să previi comentarii prosteşti sau de tip spam. Tot ce îţi este oferit pe Blogspot este să introduci verificarea cuvintelor sau să aprobi tu, manual, toate comentariile înainte de a fi publice.

Amănunte esenţiale:

Pe Blogspot puteam creea un blogroll interactiv, unde să-mi fie arătate ultimele actualizări de pe toate blogurile din blogroll, inclusiv cu data şi ora când au fost făcute. Chiar şi acum îmi e mai uşor să intru pe vechiul blog de pe Blogspot pentru a urmări activitatea prietenilor.

Pe WordPress pot face multe chiţibuşuri care fac diferenţa să fie destul de mare. Chiar şi un amărât de link dintr-un articol îmi oferă mult mai multe posibilităţi decât simplul link din Blogspot. Aici îl pot face ca linkul să se deschidă într-o pagină nouă (să nu se deschidă pe aceeaşi pagină, în locul blogului propriu), ceea ce mi se pare esenţial. Despre asta am scris în amănunt AICI.

Concluzie:
Dacă vrei să-ţi faci un blog şi vei avea vreodată pretenţia să-ţi personalizezi înfăţişarea lui, cu greu vei reuşi să schimbi şi o culoare în WordPress, dapăi întreaga grafică a blog-ului. Alege mai bine Blogspot, e mult mai recomandat pentru asta.
Dacă vrei să-ţi fie uşor să instalezi pluginuri, să ai acces la tot felul de amănunte cum ar fi traficul pe blog, organizarea uşoară a linkurilor din blogroll, editarea rapidă a comentariilor, opţiunea Read more etc… clar trebuie să alegi WordPress. Blogspot-ul e foarte sărac în privinţa asta.

P.S. Un maaare minus pentru WordPress (nu ştiu însă dacă din cauza platformei mele sau aşa se întâmplă de obicei), cel puţin 50% dintre articolele programate să fie publicate după ce le scriu, dau eroare la publicare, ele neapărând pe blog atunci când aş fi vrut. Ceea ce mă deranjează enorm.


7 comentarii la „Blogspot vs. WordPress”

  1. Eu raman la blogspot, in mare parte datorita faptului ca pot edita tema cum ma doare capul…mi se pare esential sa poti modifica infatisarea blogului din moment ce este un „obiect” personal…si cum personalitatea ar trebui sa fie ceva unic, cam greu de gasit o tema gata facuta care sa se potriveasca, fara sa-i faci niste modificari…
    Cat despre partea cu blocarea comentariilor de la un anumit IP, as zice ca e destul de nefolositoare…daca persoana care a postat are un IP dinamic nu trebuie decat sa dea un disconnect si reconnect si router-ul ii va aloca automat alta adresa de IP, asadar va putea posta din nou…referitor la spam, partea cu introducerea caracterelor de verificare folosita de blogger cred ca este destul de eficienta, robotii de spam fiind incapabili sa „scrie” acele caractere care apareau in casuta respectiva.
    Si ca ultima concluzie, mai demult am gasit pe net un script java care nu trebuia decat introdus in codul html al blogger-ului (dupa modelul copy – paste) si care recunostea majoritatea emoticoanelor din yahoo messenger; din pacate nu am salvat script-ul acela intr-un document word, prostia mea, iar acum nu mai merg emoticoanele dupa ce am facut niste modificari la codul html. Ca si concluzie, cu putina rabdare poti sa faci bloggerul sa recunoasca emoticoanele de pe messenger fara (prea multe) batai de cap…
    Concluzia mea? Bloggerul bate wordpress-ul mai ales pentru ca te lasa sa schimbi aspectul site-ului dupa bunul plac…darr wordpress-ul mi se pare mult mai dinamic, adica mai potrivit daca vrei un blog pentru business, nu unul personal 🙂

  2. Pai e ok si daca e contra cost, dar tot ramane un minus pentru ca pe blogger nu trebuie sa scoti bani din buzunar ca sa-ti personalizezi site-ul 😀

  3. @Vlad
    da, wordpress-ul oricat de bun ar fi, este devansat fara drept de apel de blogger pentru faptul ca poti modifica astpectul blogului desi parca si la wordpress am vazut optiunea asta contra-cost.

  4. si pe blogger poti respinge spamurile , se pot instala emoticoane care merg peerfect….si ai si statistica actualizata la minut la orice ora din zi :D:D nu vad dc le-ai trecut la minusuri 😀

  5. Am noroc ,deabea de doua luni m-am incumetat sa-mi fac blog,asta ca am gasit si niste mat.ajutatoare ,dar dupa cum vad blogspot a fost mult imbunatatit ,asa ca raman la blogspot.

  6. Mie imi place mai mult wordpressul poti posta comentarii,insa la tema, deoarece ami devreme sau mai tarziu vor fi analizate de administrator. Pe blogspot e cam incurcata treaba. Mai mult spam, mai mult offtopic etc. De exemplu: articolul e despre istorie si cand colo vezi un comentariu despre jocuri online! Si sint mai multe de genul! In principiu ambele au minusurile lor!

Dă-i un răspuns lui lucian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.