Bucătar dupa ureche – ce am gătit alături de Chef Florin Dumitrescu


După Micutzu, Like One, robotul Sophia sau Șerban Pavlu (vezi aici video) era cazul ca cei de la LIDL să mă invite și pe mine să gătesc la indicațiile Chef-ului Florin Dumitrescu. De fapt, copiind ce face Florin Dumitrescu la indicațiile unui responsabil cu aruncatul cu ochiul în tigaia Chef-ului.

Practic, în Caravana „Bucătar după ureche” eram despărțit de Chef de un paravan. Eu nevăzând ce se pregătește pe partea cealaltă și neștiind rețeta, am fost obligat să ciulesc urechile și să ascult indicațiile: pune pastele la fier, incinge tigaia cu ulei de măsline, aruncă bacon-ul în tigaie și amestecă pentru a nu se arde, desparte albușul de gălbenușul a două ouă și pregătește-le pentru a le arunca peste pastele ce tocmai le-ai amestecat cu bacon-ul. Pune apă de la paste în tigaie și fierbe așa până se evaporă… da, am încercat să gătesc niște paste carbonara ce nu mi-au ieșit pentru că nu am stins focul imediat după ce am adăugat gălbenuşul în tigaie. Dar mulțumitor au fost la gust, deși dacă am încercat rețeta asta pentru prima oară în viață. Dacă ar fi avut curajul să le guste, pun pariu că Chef Florin Dumitrescu mi-ar fi dat un cuțit pentru a mă transfera în bucătăria lui :))

Echipa LIDL invită oamenii să gătească „după ureche” alături de Andrei Aradits și Chef Florin Dumitrescu. După edițiile din București, Iași și Cluj, această caravană este prezentă și în Sibiu în 16 și 17 iunie 2018, apoi pe litoral. După experiența avută astăzi, mi-am dat seama că oricine poate găti o rețetă aparent sofisticată, semnată de un Chef, dacă aceasta este tradusă simplu, prin indicații verbale. Asta, bine-înțeles, dacă indicațiile sunt corecte și complete… pentru că altfel te trezești că nu stingi focul la timp și rezultatul este o omletă cu paste, nicidecum paste carbonara 🙂

Episoadele din show-ul interactiv „Bucătar după ureche” le puteți vedea aici: www.surprize.lidl.ro/bucatardupaureche


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.