Stau ca un tampit in mijlocul unei canapele privind pe geamul mare oamenii ce trec pe strada. Stau ca un tampit si ma plang in sinea mea cat de jegoasa a devenit romania. Si toate astea in timp ce stau doar pe o canapea goala.
Ce-ar trebui sa imi dea curajul de a incepe o viata noua intr-o tara noua care imi poate oferi mai mult? Ce-ar trebui sa se intample in romania sa incetez sa mai sper la o viata mai buna? Si nu ma refer la un salariu mai mare, la o masina mai lucioasa sau la un laptop mai puternic pentru ca o duc mult mai bine ca majoritatea romanilor. Ma gandesc doar la inconstientii politicieni romani ce nu vor sa-si deschida ochii si nu vor sa inteleaga faptul ca vor ramane doar ei cu bunicile noastre in tara. Nu le pasa de faptul ca blogurile sunt pline cu postari de genul asteia pe care tocmai o scriu eu acum. Nu vor sa puna dracu mana si sa faca o amarata de autostrada, un cacat de sistem de sanatate functional, un simplu sistem educational eficient si …la dracu… o tara in care sa poti trai multumit de ceea ce faci, o tara in care ultima scapare sa nu fie nevoia de a fura si insela, o tara in care sa-mi vad eu de ale mele fara sa-mi petrec 80% din timp manjindu-mi colegii sau vecinii pentru ca doar asta e singura fericire care mi-a mai ramas.
Mi-e rusine de mine insumi atunci cand trec pe strada si vad africani sau asiatici fugiti de traiul mizerabil din tarile natale, departe de familii si prieteni, departe de tot ce au invatat in viata iar eu nu pot decat sa stau pe o mizerabila de canapea asteptand sa treaca timpul pentru a ma intoarce in romania, mizerabila mea tara. Atatia romani si-au riscat vietile trecand inot granita vegheati doar de luna plina iar eu… eu scriu doar niste cuvinte despre lucruri ce merita. Sau nu!