Încep să mă asalteze diverse mesaje şi informaţii cu privire la Campionatul Mondial de fotbal. Probabil că dacă anul ăsta nu s-ar ţine în Africa de Sud (cine ar fi crezut cu 20 de ani în urmă?) nici nu m-ar fi atins informaţia asta. La ce bun să ştiu cine joacă, cine câştigă şi cine ia trofeul? România nu e acolo.
Nu-mi place să mă uit la televizor la sport. Sunt interesat de meciurile naţionale şi de cele ale echipei locale de baschet, echipe pentru care am ceva sentimente şi mă ating emoţii. Nu văd rostul urăririi la tv a unui meci (de fotbal de exemplu) daca nu ţin cu nici o echipă de pe teren. Să văd cum dau nişte unii cu piciorul în minge? Nu mă trece nici o emoţie, nu rămân cu răsuflarea tăiată la fazele importante… nu are nici un sens să-mi pierd timpul urmăridu-i.
Încet, încet mă obişnuiesc să nu mai văd bucuria băieţilor când România dă un gol. M-am obişnuit deja să nu mai ies în stradă pentru a sărbători o victorie. Am ajuns să nu mai fiu nici măcar un simplu privitor. Sunt total exclus din tot ce înseamnă bucuria de a vedea competiţii sportive.