< PREVIOUS
La coadă la alimentară, pe stradă, peste tot auzeam oameni şoptind în spatele meu „Uite-l pe tipul cu cravata”. Unii dintre ei, mai îndrăzneţi, intrau în vorbă cu mine, vroiau să ştie detalii, cum mi-a venit ideea şi dacă am reuşit să strâng sponsori.
Întotdeauna aveam impresia că toţi se uită după mine. Măcar de m-aş fi simţit şi eu un Becali sau Năstase, să fi ştiut că primesc şi beneficii datorită faptul că sunt recunoscut. Dar nimic… aşa că mă simţeam doar ca o maimuţă 🙂
Totuşi, datorită faptului că am fost cunoscut în presa internaţională (bine, nu eu ci Tudor Ciora), am putut reuni o familie – detalii AICI.
P.S. Încă mai sunt oameni care au impresia că ne-am îmbogăţit cu ajutorul Cravatei Comerciale. Anul trecut mi-a scris o tipă din Cluj că vrea să-şi închirieze firmelor rochia de mireasă, în urmă cu o lună m-am întâlnit cu cineva din apropierea Sibiului care ar fi vrut să-şi cumpere apartament de 2-3 camere cu banii obţinuţi din reclama vândută pe scutecul, hainele, căciula, pătura şi tot ce-ar mai fi găsit el în timpul botezului copilului. Oameni buni, nu sunteţi Ion Ion Ţiriac şi nici Bianca lu’ Bote aşa că nu vă mai faceţi speranţe tâmpite. Noi am plecat la drum cu ideea cu cravata nu pentru a ne îmbogăţi, poate de aia ne-a şi mers cât de cât. Dacă începeţi primul pas cu gândul la o viaţă în lux de acum încolo… mai bine nu plecaţi la drum.