< PREVIUOS 
Nunta am făcut-o la Restaurant Majestic. Am rezervat restaurantul cu aproape doi ani înainte şi l-am preferat pentru că era cât de cât nou. Am plătit 500 euro acont atunci când am rezervat sala, bani care nu se recuperau ci includeau (cică) aranjamente şi limuzină.
Cu vreo lună înainte de nuntă am început să sunăm pe la sală să punem detaliile la punct. Am dat într-un sfârşit de patroană şi am stabilit o întâlnire. Am aşteptat aproape o oră după ea şi nu a venit, deşi am sunat-o şi înainte să ajungem acolo. „În 5 minute” a devenit „vorbiţi cu seful de sală că eu nu mai ajung”. Na’ du-te şi caută un şef de sală, vorbeşte cu el, descurcă-te.
După încă o săptămână o sun iarăşi. Vroiam neapărat să stăm de vorbă pentru că am auzit multe vorbe cum că nu se mai primeşte limuzină (nu că ne-ar fi trebuit, că si-aşa nu prea aveam ce face cu ea pe străduţele dintre blocuri) şi vroiam să vedem pentru ce am plătit totuşi acontul ăla de 500 euro. Am insistat cu telefoane, am mers în câteva rănduri la sală şi până la urmă i-am găsit pe ambii şefi acolo. Patroana, în stilul ei caracteristic de mi-se-rupe-de-voi i-a spus Dianei că nu mai primeşte nici o limuzină dar îi dă un coafat gratuit. Coafat gratuit care nu a putut fi pus în practică pentru că, bine-înţeles, cea de la salon avea programări pentru ziua nunţii. Deci bani daţi degeaba.
În fine, atunci când partenerul ei şi-a dat seama că noi suntem „oamenii cu cravata” au bulbucat amundoi ochii şi le-a răsărit direct zâmbetul pe buze şi respectul în voce. „Vai, că vă dăm o masă specială pentru presă. Vai, că ce ne bucurăm că faceţi aici. Vai, că spuneţi ce mai vreţi”. Frumos, frumos, dar nu au vrut să-şi pună sigla pe cravata mea, eventual doar dacă ar fi fost gratuită.
În ziua nunţii patronul ne aştepta cu zâmbetul pe buze la intrare. Abia aştepta să venim să-i facem reclamă. La sfârşitul serii, atunci când angajaţii au început să strângă de pe mese şi să dea cu aspiratorul în sală deşi mai erau destui invitaţi nesătuli de distracţie, în momentul în care i-am întins sutele de milioane, singura lui preocupare era câţi oameni din presă au fost prezenţi. Dar ţeapă, nu am vrut să chemăm presa la sală aşa că a rămas cu buza umflată. Să fi plătit eu ca să-şi facă ei reclamă?
