Ce-am avut şi am pierdut (Mi-e dor de CSU)


Am lăsat în urma mea începutul şi sfârşitul.

Eram spectator în sălile de baschet deja de vreo 2 ani, totul culminând cu 1999, atunci când CSU Sibiu a câştigat Campionatul Naţional la baschet masculin. Am început încet-încet să mă implic în fenomen. De la pictatul de bannere până la organizarea deplasărilor galeriei la meciurile din ţară. Atunci am făcut şi primul site şi forum al suporterilor sibieni. Totul s-a transformat, mai târziu, în asta.

Dintr-o joacă, dintr-o o vorbă aruncată în vânt am dat numele asociaţiei Al 6-lea jucător. Stătusem deja câteva ore bune pentru a găsi un nume potrivit pentru ceea ce urma să devină prima asociaţie a unor fani de baschet din România. Pe picior de plecare, după ce ne complăcusem cu un nume pe care mai nimeni nu-l considera reprezentativ, am spus „Dar de ce să nu-i spunem simplu Al 6-lea jucător?” (pe parchet, la baschet, sunt 5 jucători iar aşa cum la fotbal suporterii se consideră ca fiind al 12-lea jucător, la fel ne consideram noi, suporterii CSU Sibiu, ca fiind jucătorul în plus a echipei). Aşa a rămas numele, asociaţia suporterilor sibieni fiind înregistrată la sfârşitul anului 2006.

Acum, după ce nu am mai călcat de aproape 2 ani în Sala Transilvania, am scris un text prin care îmi exprim regretul că nu mai sunt atras de meciurile CSU Sibiu, aşa cum eram altădată. Am spus simplu că mi-e dor de CSU. Vă daţi seama ce emoţionat am fost atunci când la meciul CSU Sibiu-Dinamo a fost ridicat un banner cu sloganul meu. Simt că iau parte şi la încheierea unei ere, după ce am făcut parte acum mulţi ani la naşterea ei. Un sfârşit anunţat în ultimii ani de plecarea de pe scaunele sălii a majorităţii suporterilor cu ştate vechi. Sfârşitul unui fenomen.
Sper că nu şi sfârşitul CSU Sibiu.

Băieţii au făcut şi o petiţie Mi-e dor de CSU – Petiția sibienilor cărora le pasă de sport.
Iată şi un scurt filmuleţ cu ce-am avut şi am pierdut la meciurile CSU Sibiu – în 2006, 2007 şi 2012.:


8 comentarii la „Ce-am avut şi am pierdut (Mi-e dor de CSU)”

  1. Pingback: |
  2. Tare faza cu protestul 🙂 Sincer si mie imi e dor de CSU, dar nu va faceti iluzii ca se va schimba ceva prea curand (urmatoarele cateva sezoane)…nu cred ca renunta mister V. asa usor la functiile inalte care le detine doar de „dragul” suporterilor, echipei sau a unui eventual progres 😀

  3. Bravo Tudor, foarte frumos ai scris si video-ul, din 1999 am fost prezent la toate meciurile lui CSU indiferent ca au fost acasa sau in deplasare, am fugit din spital cu o operatie de 15 copci doar pentru a vedea pe CSU, acum in 2012 am vazut doar 3 meciuri, mi-e dor de CSU 🙁

  4. iti dau lacrimile cind vezi diferentele de ani ati fost minunati voi spectatorii in acei ani ,acum e rindul lor

  5. Sunt student in sibiu si desi sunt din medias, si este o rivalitate enorma intre cele doua orase, trebuie sa spun ca sibiu merita mai mult din punct de vedere al baschetului… oamenii din sibiu sunt iubitori de baschet, si iubitori de sport in general de aceea cred ca ar trebui sa se faca mult mai mult, atat din partea sponsorilor cat si din partea conducerii … vulc ca si antrenor este 0, a sarit de la juniori, la seniori fara pic de experienta in prima liga … MULTUMIM FAMILIE VULC

Dă-i un răspuns lui VIDEO Protestul suporterilor: Mi-e dor de CSU | Ora de Sibiu | Ora de Sibiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.