Mocăniţa, una din frumuseţile României ce ar putea aduce turişti

Postat in: 14/09/2010

Pozele de mai sus sunt făcute în gara Cornăţel, pe calea ferată ce lega odată Sibiul de Sighişoara, una din frumuseţile României. Prima poză este din 1989 iar cealaltă din 2009.

În cei 20 de ani a dispărut mocăniţa şi o mare parte din calea ferată îngustă. În locul lor a apărut totuşi ceva: ciclodrezina. O drezină acţionată cu ajutorul a două biciclete, numită foarte generic Spiritul Secăşelului. Nu, nu vă gândiţi că un om pedalează de dimineaţa până seara transportând oameni şi marfă. Ciclodrezina a fost construită chiar de naşul meu, în scop recreativ. Radu a lucrat câţiva ani la ea şi la curăţarea căii ferate, a băgat bani în scule, a curăţat şi conservat gara din Cornăţel şi a făcut nenumărate teste până să fie mulţumit de cum merge drezina. Apoi şi-a chemat toţi prietenii pe valea Hârtibaciului la un grătar şi… o plimbare cu drezina.

Astăzi s-a ajuns ca ciclodrezina să fie cerută de grupuri de turişti şi de sărbătoriţi ce-şi cheamă invitaţii la o petrecere în aer liber. Este un mod de a admira bogăţiile şi frumuseţile zonei dar şi un mod de a conserva ce a fost odată linia ferată îngustă, o amintire a mocăniţei.

Anul ăsta este un an special pentru mocăniţă, linia ferată îngustă împlinind 100 de ani de la construcţie. Evenimentul va fi sărbătorit la Agnita prin punerea în funcţiune pentru câteva ore a unei locomotive şi a unui vagon ce vor plimba oamenii prezenţi între Agnita şi halta Bârghiş. Se doreşte şi organizarea în 25-26 septembrie a unei expoziţii în vagoanele ce au ajuns pradă trecerii timpului, a unui brunch cu mâncăruri tradiţionale şi a altor evenimente organizate pentru oficialităţile ce vor fi prezente inclusiv de la muzee din afara ţării.

Mai multe poze şi date de contact:

În timpul celui de-al doilea test

Atunci când a lansat-o la… pedalat, Radu i-a făcut şi plăcuţă de înmatriculare

În 2001 ne-am luat adio de la mocăniţa ce lega Sibiul de Agnita

Pentru mai multe informaţii în legătura cu mocăniţa, calea ferată îngusta şi ciclodrezină:

Radu Popa – e-mail: radu0770 la yahoo.co.uk – telefon: 0740 562275

foto: drezina şi site-ul agneţenilor


3 Responses to “Mocăniţa, una din frumuseţile României ce ar putea aduce turişti”

  1. Cum a fost la #hmeet2 ? | Ce merită. Răspunde

    […] Vlad Părău- Asociația Prietenii Mocăniței. Pe Vlad parcă l-am mai văzut o dată în viaţă, nu mai ştiu sigur. De proiectul celor de la Asociația Prietenii Mocăniței ştiu însă de mult pentru că naşul meu îşi face treaba conştiincios aproape săptămânal, curăţind calea ferată îngustă, reparând şi conservând ce a mai rămas din gări sau chiar punând înapoi pe şine vagoane din vechiul tren Sibiu-Sighişoara. Am mai scris despre ei AICI. […]

Comenteaza la Ion

Dă clic aici pentru a anula răspunsul.