Am fost la cele două cinematografe 3D din Sibiu pentru a vă spune care e mai fain.


Da, da, chiar avem două cinematografe 3D în Sibiu, ambele deschise de curând: vechiul cinema Arta redeschis după un proces de „igienizare” și cinematograful din fosta Casă de Cultură, denumit acum Centrul Cultural Ion Besoiu.

Prima oară am fost în sala cinematografului Ion Besoiu. Holul mare și casa de bilete modernă m-au făcut să cred că s-ar putea să fie ce trebuie. Apoi m-am răzgândit stând la coada de popcorn mai bine de 10 minute, cu doar doi clienți în fața mea. Singura angajată ce are grijă să toarne la făcut boabele de porumb, să servească apa, să dea rest și să împartă ochelarii 3D a făcut să intrăm în sală pe întuneric, proiecția începând deja de câteva secunde. Am văzut filmul Alpha ce trebuie neapărat văzut în 3D, unul dintre foarte puținele fime ce au primit din partea mea nota 9 pe imdb.

Sala e atât de mare încât nu au fost ocupate nici 10% din locuri. Vreo 40 de oameni plătitori de bilet pe 503 scaune. Ceea ce nu e rău pentru că ai intimitatea ta și nu te deranjează orice ronțăit al vecinilor, așa cum se întâmplă la cinema Arta, de exemplu.

La cinema Arta am îndurat preț de câteva minute bune discuțiile vecinilor, deși filmul începuse. Aveau ei de terminat ceva super important (cum se face o ciorbă, cred) de nu se puteau concentra la film. Sala a rămas așa cum o știți, deși a trecut printr-un proces de renovare. Pereții sunt învechiți și atmosfera comunistă, doar scuanele sunt noi și destul de confortabile.

Barul din holul cinema Arta funcționează mai bine, făcând față celor 50 de oameni ce așteptau să vadă The Predator. De aici nu am mai cumpărat și apă așa că nu pot face o comparație reală a prețurilor de la bar dar, oricum, biletul la filmul 3D costă 20 lei la Cinema Arta și 22 lei la Cinema Ion Besoi, la filmele 2D prețurile fiind de 15 respectiv 17 lei. Biletele se pot cumpăra și online pe eventbook.ro. Ochelarii 3D se cumpără la ambele cinematografe cu 5 lei.

Cinematograf Sibiu Ion Besoiu Arta
Lobby 9 7
Casa de bilete 9 8
Bar 7 8
Băi 9 8
Sală 9 8
Scaune 7 8
Ecran 9 8
Atmosferă 9 8
Prețuri 9 10
Experiența 3D 10 8
Nota/100 pcte 87 81

2 comentarii la „Am fost la cele două cinematografe 3D din Sibiu pentru a vă spune care e mai fain.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.