După titlu probabil că deja m-aţi etichetat ca fiind un anti-talent în de-ale gătitului. Bine măi, bucătari de 5***** stele ce sunteţi voi…
Problema mea de fapt nu este gătitul ci maşina de gătit, cea de făcut pâine mai exact. Pentru că eu sunt un bucătar iscusit, normal, nu poate fi vina mea. Niciodată! Fiind la modă acum să bagi la maţ pâine self-home-made, m-am învârtit şi eu o dată, înainte de Crăciun, şi m-am trezit cu un cuptor de făcut pâine, frumos aranjat lângă cuptorul tradiţional pe curent. Nu cred că e cazul să vă mai spun că sărbătorile le-am petrecut fără a mânca pic de pâine digerabilă, doar plăcinte de făină cu drojdie la plic. Necoapte, bineînţeles. Între timp am schimbat făina, am schimbat drojdia dar pâinea se încăpăţânează să fie „de casă”.
Are vreunul dintre voi o reţetă de pâine, vreun sfat sau, cel mai bine, o mână de ajutor să arunc la gunoi afurisitul de cuptor de pâine?
Nimeni nu ne ajuta?..suntem disperati ca nu reusim sa facem si noi o paine de Doamne ajuta:))…ce oamenii..offf
io, io!!! doar ca nu am citit pana acum.
iese painea buna daca folosesti programul care trebuie si proportiile potrivite.
incercam explicatii pe mess, sau mai bine va poftim la o demonstratie live 🙂
Multumim!!..asteptam demonstratii:)..am folosit toate proportile si ingredientele scrise in carte si tot nu a iesit..:(
In 99% din cazuri problema se afla in fata masinii de facut paine. Ce trebuie sa faci este sa respecti cu sfintenie cantitatile din reteta si sigur painea va iesi cum trebuie. Ai cantarit cu un cantar ingredientele? sau le pui din ochi?
@Gigi Brutalu’
normal ca am facut dupa reteta 🙂
am reusit sa fac painea dar doar cu faina 650. a iesit din prima… cu 000 nici nu am mai incercat 😀
Trebuie sa mearga si cu cealalta daca sunt cantitatile in ordine, atentie ca drojdia sa nu atinga sarea sau apa.
@Gigi Brutalu’
apropos de drojdie, cu drojdia la cub mi-a dat afara odata. si nu, nu am pus prea multa. 😀
Cantitatea de drojdie trebuie sa fie intre 2% si 3% din cantitatea de faina (vorbim de drojdie proaspata), deci daca pui 530 g faina trebuie cam 14-16 g drojdie. Poate ai pus prea mult zahar – si asta duce la o crestere necontrolata a painii.
nici mie nu mi-a iesit painea,decat dupa mai multe incercari…Asa ca…persevereaza…Mie imi place ca pot sa fac painea cum vreau0cu tarate,cu seminte0cu miez de nuca e supeeerrrr.Dar depinde de gusturile fiecaruia