Am şi uitat. Deja m-am obişnuit cu ideea să nu mai fumez. Vroiam să sărbătoresc cumva dar a trecut ziua de 1 mai pe lângă mine, uitând aniversarea de 1 an de nefumător.
În 2008 cam pe vremea asta mi-am spus că vreau să văd cât rezist fără amărâtele de ţigări. M-am mai lăsat câte o săptămână-două dar niciodată cu gândul de a renunţa definitiv ci mai mult pentru că nu vroiam să fumez fiind răcit. De data asta însă era ceva mai mult.
Toţi fumătorii spun că se pot lăsa de fumat dacă vor. Şi aşa şi este, trebuie doar voință. Degeaba reduci țigările pentru o perioadă, degeaba îți faci planuri și-ți programezi țigările la minut și la bucată, degeaba te amăgești spunând că de la 2 pachete de țigări fumate pe zi ajungi la doar unul după care continui tot așa până nu vei mai fuma deloc. Dorința de a fuma o vei avea întotdeauna iar dacă ajungi să bei o bere, nu vei mai ține cont de limita maximă planificată de dinainte. Trebuie să le arunci dintr-o dată, pentru totdeauna. Va fi greu, va exista dorință, singurul lucru care te poate ajuta să reziști tentației este voința. Nu gume de mestecat, plasture aiurea, mancare mai multă, cărți citite sau alte porcării de genul.
Din 1 mai 2008 nu am mai băgat țigarea în gură. Așa doar, dintr-o dată. În momentul în care scriu rândurile astea simt nevoia nebună de a fuma. Dar ce rost ar avea? Am scăpat și de obiceiul de a avea întotdeauna ceva în mână, de a trage fumul în piept atunci când sunt la o cafea sau o bere. Mai bine curat… și cu siguranță mai ieftin.