Oamenii sunt invidioși din fire. Românii, din educație. Proverbul „să moară capra vecinului” e ridicat la rang de artă la noi în țară.
Am ajuns să mă deranjeze invidia în așa hal încât prefer să mă retrag din discuție/camera unde se bârfește de frică să nu spun câte ceva de rău la adresa interlocutorului.
Ai văzut ce rochie are strâmba? Oare de ce i-a mărit salariul? De unde a avut bani de mașină? De ce câștigă atâta? Care e treaba de are prietenă fotomodeală? Întrebări obișnuite, auzite cel puțin o dată pe zi.
Recunosc, și eu mă gândesc câteodată în sinea mea ce are altul mai bun decât mine, de ce șiretul lui e mai alb sau de ce bicicleta lui e strălucitoare. Dar faptul că un cunoscut reușește în viață mă bucură. Sincer. Faptul că o rudă primește o avansare la serviciu este un motiv de petrecere. Mă simt mândru știind că sunt înconjurat de oameni capabili. Sunt fericit că îl cunosc pe amicul X care tocmai a câștigat un premiu internațional. Mă bucur pentru cel care tocmai a primit o bursă în străinătate. Îmi place că tocmai și-a cumpărat o super-mașină.
Mă împlinește succesul lor, nu mă distruge.