De obicei oamenii nu se bucură de ce pot face ei, cât se amărăsc cu gândul la ceea ce vor să facă alţii

Au fost ceva reacţii pro, altele contra în legătură cu blogmeet-ul de săptămâna trecută. Am văzut că mulţi încă nu şi-au dat seama care a fost scopul ei deşi am spus clar încă dinainte de ce ne întâlnim.

Motivul a fost clar – atunci când am lansat campania „10 Mari Sibieni” vroiam să promovăm personalităţile în mediul online ceea ce ne-a fost destul de greu, pentru că ne-am dat seama că sibienii nu prea sunt cititori de online (incluzând aici atât blogurile cât şi presa online care, după cum am văzut, dispare şi ea încet-încet). Atunci m-am gândit la un alt proiect dus pe blogurile din Sibiu şi la impactul lui. Am observat că, deşi sunt implicaţi câţiva bloggeri sibieni, până acum nu au scris mai deloc de „1001 culori”. Ei merg la întâlniri, se plimbă prin Braşov, la Păltiniş, fac poze şi se distrează dar prezenţa pozelor şi a rezultatului campaniei nu se regăseşte decât pe site-ul propriu. Şi nu înţelegeam de ce. Atunci când eşti nepăsător este ok, pentru că îţi vezi de ale tale. Dar atunci când faci parte dintr-o campanie (ca blogger) şi participi la evenimente e cam imposibil să nu fi avut nici o trăire despre care să merite să scri. Repet, pentru că ai fost invitat ca blogger.

Atunci mi-am spus păsul (Blogosferă moartă ?!?) şi au apărut reacţiile. Cei mai mulţi au cerut un blogmeet aşa că l-am organizat. Cu acelaşi scop declarat – de a înţelege (eu, nu altcineva) de ce indiferenţa şi nepăsarea asta. Am întrebat cu voce tare în repetate rânduri „De ce nu scrieţi?” iar răspunsul a fost acelaşi – tăcere. Deci da, nu am aflat nici un răspuns la nedumerirea mea. În schimb am văzut reacţii pe blogurile sibiene. Unii au primit încredere şi au de gând să scrie mai mult, unii atacă faptul că am spus că nu există blogosferă sibiană, alţii nu văd cu ochi buni diverse proiecte propuse la blogmeet v2 iar alţii… eh, alţii spun că nu-i interesează să fie citiţi, nu-i interesează să fie numiţi bloggeri, îşi scriu doar public memoriile, fără nici un scop anume, asta deşi au ţinut să fie prezenţi la blogmeet.

Îi înţeleg pentru că şi eu sunt am fost la fel. Citiţi în arhiva blogului şi o să descoperiţi că cel puţin un an repetam chiar obsesiv că pagina mea personală nu e un blog. După aproape 3 ani de scris, dacă nu exista „10 Mari Sibieni”, cu siguranţă şi acum mai eram pe Blogspot, tot pentru că nu mă interesa cât de bine sunt văzut şi cum îmi creşte traficul (am explicat la momentul la care am fost nevoit să-mi cumpăr domeniu propriu). Nici măcar acum nu am optimizat site-ul, habar nu am cum e cu cuvintele cheie şi nu am angajat pe nimeni să mă urce în Zelist (şi nici nu prea ştiu ce-i aia Zelist). Pentru că da, nici eu nu sunt un blogger, nu-mi câştig pâinea din asta şi nici măcar nu bifez minimele critrii a unui viitor blogger de succes. Din atâtea blogmeeturi ce s-au organizat până acum la Sibiu am fost prezent doar la prima şi la ultima. Nu m-a interesat mai mult. Dar de aici până la a spune bătându-mă în piept că mă doare în şpiţ cine mă citeşte şi de ce, e cale lungă. Dacă vroiam să-mi scriu jurnalul doar pentru a vedea peste 5 ani cum am evoluat şi ce-mi plăcea în trecut, îmi puneam parolă la blog sau măcar închideam comentariile, pentru că nu m-ar fi interesat interacţiunea celor care ajung întâmplător pe blogul meu. Asta ca să nu spun că mi-aş fi scris memoriile într-o pagină Word şi le-aş fi salvat în calculatorul propriu, neinteresat de potenţiali cititori.

Nu, eu vreau să-i informez pe cei interesaţi despre personalităţile sibiului, vreau să am puterea să pot să cer Primăriei un teren dintre blocurile gri, pentru a amplasa acolo un coş de baschet (pentru că până acum m-am bătut singur cu morile de vânt), vreau să fiu auzit atunci când strig împotriva geamurilor termopan în Centrul Istoric. Pentru că am un punct de vedere, vreau să fiu şi auzit.

În fine, la blogmeet s-au propus şi câteva proiecte. Unul e acela de a creea un site/blog comun, unde să scrie mai mulţi bloggeri. Văzând ce a ajuns podulminciunilor.ro după preluarea lui de 8 bloggeri, nu prea cred în aşa un proiect. Am spus-o şi atunci şi o spun şi acum. Pot fi de acord şi eu să scriu (dacă mi se va cere vreodată asta) dar nu-mi voi folosi resursele în creearea unui astfel de blog. Aha, ca un exemplu – prinbrasov.ro are cam aceeaşi principiu şi acum s-a ajuns la cenzurări, la ameninţări şi înjurături publice între administratori. Dar pentru aia susţin oamenii care vor să-l facă pentru că ideea e super şi dacă le merge, ar fi un câştig imens pentru on-linul sibian.

Al doilea proiect, propus de Brylu, a fost #prinsibiulmeu. Daţi o căutare pe Google să vedeţi cum s-au desfăşurat astfel de evenimente în Bucureşti, Arad, Timişoara, Cluj… Unii comentează că nu are rost să te implici în organizarea unui eveniment la care vor fi invitaţi bloggeri naţionali cât de cât cunoscuţi, pentru că pur şi simplu nu ar trebui să ne intereseze să-i distrăm pe ei aiurea. Promovarea oraşului o putem face noi, pe blogurile noastre şi mai mult, nu avem nimic de câştigat din asta. Poate aşa e, poate nu, dar atâta timp cât ţie îţi place sau ţi-ar plăcea (depinde de norocul de până acum) să te plimbi ca blogger… nu are rost să mai discutăm.
La fel, ideea mi se pare excelentă şi susţin proiectul ăsta cu tot ce pot şi cât pot.

Pentru a pune punct, mi se pare de bun simţ să nu blamezi bloggerii atâta timp cât eşti şi tu unul dintre ei. Altfel rişti să ajungi un Mircea Badea neînsemnat care continuă să spună de bloggeri că sunt de rahat deşi el câştigă enorm fiind ce altceva decât… blogger.