Digitalizarea României: o glumă proastă! Studii de caz Cluj, Sibiu, Brașov.

Supărat pe cât de prost merge treaba online, deși în anii trecuți aceleași sisteme erau funcționale, trebuie să scriu asta pentru că am impresia că e un haos atât de mare în instituții ce se consideră digitalizate încât riscăm să încetățenim niște sisteme disfuncționale din start. De când cu pandemia, toate instituțiile primesc documentații prin multiple platforme, pe site-ul propriu, pe email… de nimeni nu mai stie ce mai funcționează și ce nu.

Luăm doar trei primării, exact primăriile considerate cele mai digitalizate din România și ce apar permanent pe la tv și în ziare cu proiecte și idei de digitalizare: Cluj, Sibiu, Brașov (ce conform unui studiu al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Univ. Babeș – Bolyai din Cluj Napoca, sunt cu mult înaintea altor orașe din România din pctul. ăsta de vedere). Continuă să citești Digitalizarea României: o glumă proastă! Studii de caz Cluj, Sibiu, Brașov.

Am depus cerere de eliberare a CF-ului online. Şi l-am primit în… 10 minute!

Mi-a luat jumătate de oră să dezleg iţele minunatului site făcut pe fonduri europene dar notificarea ce m-a anunţat că CF-ul (Extrasul de Carte Funciară) mi-a fost eliberat în nici 10 minute… m-a făcut să-mi muşc limba şi să înghit uimit toate îmjurăturile ce-mi stăteau pe limbă.

La Sibiu, cel puţin, e un coşmar să stai la coada celor de la ANCPI pentru a cere eliberarea unui CF pentru informare. Noroc cu biletele de ordine care au răsfirat şirul indian ce se forma de obicei în faţa ghişeelor dar, oricum, timpul de aşteptare, procesul greoi de procesare şi interdicţia de a folosi telefonul mobil în instituţie (că, vezi-Doamne, deranjezi angajaţii), erau suficiente pentru a-ţi strica toată ziua. Spun că „erau” pentru că de azi nu voi mai folosi în veci metoda statului la coadă.

Pe site-ul www.epay.ancpi.ro poţi cere eliberarea CF-ului în format electronic şi funcţionează atât de bine de îl ai pe calculator în mai puţin de zece minute de la depunerea cererii. Chiar şi în afara programului normal de lucru. Dar cum funcţionează?

Realizare cont

Evident că trebuie să îţi creezi cont pe site-ul epay.ancpi.ro dar nu e nimic complicat în asta. Mai mult, poţi să optezi pentru varianta de înregistrare ca persoană juridică astfel că vei putea deconta cheltuielile cu eliberarea CF-urilor. Lucru ce la ghişeu este atât de complicat încât întotdeauna puneam bani din portofelul meu pentru clienţi. Ca să înţelegeţi, chitanţa la ghişeu se face doar pe numele celui ce depune cererea iar, la sfârşit, CF-ul este eliberat doar persoanei ce a plătit taxa de 20 de lei, nimănui altcuiva, chiar dacă avea dovada plăţii. În fine… acum putem scăpa de toată absurditatea asta, folosind site-ul mai sus amintit.

Depunerea cererii pentru eliberarea extrasului de Carte Funciară online

Atât pe prima pagină a site-ului cât şi în câmpul „Servicii” din meniu găseşti pagina „Servicii (on-line)” unde se poate comanda un CF. El va apărea în coşul de cumpărături acolo unde trebuie să apăsaţi butonul „Cumpără” pentru a putea spune specificaţiile CF-ului dorit. Aici m-am încurcut. Am căutat mai bine de jumătate de oră, m-am documentat, am căutat un câmp de FAQ prin site-ul celor de la ANCPI dar nu am găsit informaţiile necesare unde poţi scrie detaliile CF-ului dorit. Până la urmă, din intuiţie, am descoperit nebunia.

În mai puţin de 10 minute…

Deci, trebuie să apăsaţi pe „Cumpără” apoi pe butonul „Configurează” după care salvezi informaţiile şi le comanzi. Plata se face uşor, cu cardul, după care primeşti aproape instant, pe email, confirmarea plăţii. Şi aştepţi. Dar nu prea mult.

Dacă ai norocul meu de la depunerea primelor două cereri, vei primi CF-ul online în mai puţin de 10 minute.

Din păcate, ortofotoplanuri sau alte documente necesare de la ANCPI nu se pot solicita online. Dar, cu ocazia testului de mai sus, sunt speranţe…

 

Cum se poate elibera un Certificat de Urbanism online?

În urmă cu o lună comentam puţin invidios o ştire de la Cluj prin care se anunţa posibilitatea de a depune online documentele pentru eliberarea Certificatului de Urbanism… şi eliberarea lui în doar 24 de ore.

Vreţi să fiţi primul din Sibiu căruia să i se elibereze un Certificat de Urbanism online?

Primăria Sibiu mi-a propus să testăm împreună sistemul astfel încât să se poată depune şi aici cereri pentru eliberarea Certificatului de Urbanism online şi a Autorizaţiei de Construcţie. Lucrurile nu sunt, însă, deloc simple. Pentru început, trebuie să ai o semnătură electronică valabilă, să dispui de un scaner şi de… puţină răbdare.

  • Semnătura electronică

Toate documentele depuse online trebuie să fie semnate cu semnătură electronică. Mi-am făcut şi eu una prin Banca Transilvania, m-a costat aproximativ 160 de lei pentru un an (trebuie reînnoită anual) şi a durat 2 zile până am obţinut-o de la Bucureşti. Ca să nu faci şi tu mai multe drumuri pe la bancă, descarcă-ţi de pe site-ul www.digisign.ro cererea pentru eliberarea semnăturii electronice, contractul (în 2 exemplare) şi împuternicirea (după caz). Atenţie, să bifezi că vrei oferta prin care nu plăteşti token-ul, altfel costul total e cu vreo 80 de lei în plus. Nu trebuie neapărat să fii client BT şi nici să lucrezi cu digisign, mai sunt şi alte variante.

  • Cont pe e-guvernare.ro

Pasul următor este să îţi faci un cont pe site-ul www.edirect.e-guvernare.ro. E simpluţ, paşii uşor de urmărit dar atenţie atunci când vă relogaţi pentru că eu, unul, pe Google Chrome trebuie să încerc de câteva ori până să fiu logat. Nu primesc vreo eroare anume, pur şi simplu mă readuce la pagina principală a site-ului după ce trec toţi paşii de logare.

  • Depunerea online a documentelor

Cred că sistemul ăsta de depunere a documentelor este fooarte la început. Probabil am fost printre chiar primii ce l-au încercat altfel nu îmi explic de ce detalii uzuale nu sunt puse la punct. De exemplu, trebuie să ştiţi că toate documentele depuse online trebuie semnate în sistem P7M şi P7S. M-am luptat două zile cu documentele şi nu înţelegeam de ce mi le refuză site-ul… până am reuşit să obţin informaţia asta. Cei ce se ocupă de sistem mi-au promis că vor specifica lucrul ăsta pe pagina pe care trebuie încărcate documentele. Încă nu am văzut să o fi făcut, deci e bine că ai ajuns aici să nu te chinui şi tu inutil. 🙂

O altă eroare de sistem – ţi se cere plan de situaţie pe suport Stereo 70 pentru operaţiunile de alipire/dezlipire… chiar dacă nu vrei să faci o astfel de operaţiune. În locul fişierului cerut, puteţi încărca un simplu document .doc cu tilul „nu este nevoie”. Altfel nu puteţi trece la pasul următor.

Supărător este şi faptul că, deşi depui documente online, de la calculator, Primăria Sibiu îţi pune la dispoziţie doar un document JPG pentru cererea de eliberare a Certificatului de Urbanism. Astfel că trebuie să o descarci, să o printezi, o completezi cu mâna apoi o scanezi şi o semnezi cu semnătura electronică. Deci… ilogic total.

În fine, odată scanate toate documentele, le semnezi în sistem P7M şi P7S, le încarci pe site şi cam asta este totul deocamdată.

  • Plata online

Cei de la Primăria Sibiu îţi preiau cererea apoi îţi trimit un mesaj (ce îl primeşti şi pe email) cu suma ce trebuie să o plăteşti. Plata (9 lei în cazul meu) o poţi face fie prin site-ul www.ghiseul.ro (poţi face plata şi fără să ai cont) ori pe contul personal de pe site-ul primăriei www.extranet.sibiu.ro. Eu am optat pentru plata direct pe site-ul Primăriei. Mi s-a părut mai simplu pentru că mi-a apărut direct în cont cererea de plată astfel că doar am bifat, am bagat datele cardului şi gata plata.

  • Apoi aştepţi

La Primăria Sibiu a fost nevoie de aproape trei săptămâni pentru eliberarea Certificatului de Urbanism online. Oarecum la fel ca şi în cazul certificatelor depuse direct la ghişeul Primăriei. Da, am păţit-o să aştept şi mai mult de 30 de zile, câteodată am aşteptam aproape două luni, dar în mod normal ţi se eliberează exact înainte ca perioada legală să expire. Aşa că, dacă speraţi ca odată cu implementarea depunerii online a documentaţiei pentru eliberarea Certificatului de Urbanism procesul să devină mai rapid, eu spun să nu vă faceţi speranţe. Singurul câştig este acela că nu mai trebuie să mergeţi fizic cu dosarul la Primărie. Dar şi aşa… faptul că trebuie să stai să scanezi toate documentele, anulează oarecum timpul câştgat.

Realul avantaj constă în faptul că ştii permanent unde se află cererea ta. Cine o preia şi în ce stadiu este. De fiecare dată când cererea trece într-un alt birou, eşti anunţat prin email.

Pont: Atunci când eşti anunţat că a fost eliberat Certificatul de Urbanism online, caută-l undeva la mijlocul paginii din contul tău de pe e-guvernare.ro. Şi eu şi cei de la Primărie am crezut că există o eroare de sistem şi nu se încarcă documentele pe site. Când, colo, documentele finale sunt undeva înaintea documentelor depuse la începutul procesului. Ştiu, nu e logic ca documentele finale să nu fie la finalul paginii, dar cine se mai pune cu gândirea celor ce au făcut site-ul?

De ce sunt obligatorii parcările supraetajate în Sibiu

S-a vorbit foarte puţin spre deloc până acum de parcări supra sau subterane în Sibiu. Administraţia locală preferă să deseneze pe asfalt locuri de parcare până sub Turnul Sfatului şi pe trotuare decât să îşi asume costul unor investiţii ce vor schimba radical faţa Sibiului. Este bine ştiut faptul că Centrul Istoric este sufocat de maşini iar străzile înguste şi sensurile unice nu ajută cu nimic starea actuală a locurilor de parcare cu atât mai mult lipsa maşinii de ridicat… maşini.

Foto: Google Earth

Până de curând circulam prin oraş cu un Smart micuţ, drăguţ, cu care nu aveam niciodată problema parcărilor dar de câteva săptămâni resimt şi eu chinul celor ce zilnic vin cu maşina în zona centrală. 20 de minute petrecute într-o continuă alergare după un loc liber de parcare au devenit obişnuite şi de cele mai multe ori ajung să las maşina şi la 5-6 străzi distanţă de birou. Tocmai asta mă face să cred cu tărie că o parcare supraetajată în zonă mi-ar uşura munca şi aşi veni mult mai relaxat la birou. Nu trebuie să las maşina în faţa uşii unde am treabă… oricum nu o fac nici acum.

Dar, aşa cum spuneam, aici nu e vorba doar de timpul pierdut rătăcind pe străzi şi nici de nervii din trafic ci mai degrabă de o rezolvare a multor probleme cu privire la trafic şi locuri de parcare.

Este oare asta o probemă?

Atâta timp cât nu poţi merge pe trotuar ori cu un cărucior din cauza parcărilor trasate oriunde doar pentru a câştiga un loc în plus pentru o maşină parcată… da, este o problemă. Atâta timp cât turiştii nu pot fotografia Turnul Sfatului, str. Mitropoliei ori Pţa Schiller fără a avea maşini parcare în cadru… da, cu siguranţă este o problemă.

parcari-03

Vin zilnic la birou cu maşina, nu vreau să o las pe stradă

Vin zilnic la birou cu maşina, o parchez la marginea trotuarului şi stă acolo, părăsită, chiar şi 10 ore. Timp în care alţi şoferi ce au treabă doar câteva minute pe zi în Centrul Istoric nu găsesc loc de parcare iar turiştii nu pot poza oraşul din cauza maşinilor. Aşa cum spuneam, oricum găsesc de obicei parcare la distanţă destul de mare de birou deci nu mă deranjează să merg pe jos câteva minute de la parcarea supraetajată până acolo unde am treabă.

Recuperarea investiţiei nu e o problemă

O parcare supraetajată cu 314 locuri (S+P+3E+T) costă 7,24 de milioane de lei, fără TVA. Sibiul are un excedent bugetar de 157 milioane de lei deci ar putea face fără probleme 18 parcări de genul ăsta doar cu banii ce se prăfuiesc prin conturi, necheltuiţi în anii trecuţi. Da, investiţia totală s-ar putea recupera în 7-9 ani dar nu cred că ăsta este rolul unei administraţii publice. Nu ştiu să fi stat până acum cineva să îşi facă probleme că nu se pot recupera cei 67,5 milioane de lei împrumutaţi pentru asfaltarea străzilor de pământ sau cei 12,5 milioane de lei daţi anual pentru organizarea Festivalului de Teatru. Construirea de parcări supra/subetajate este o investiţie în dezvoltarea oraşului şi în rezolvarea unei probleme mari a locuitorilor lui.

Urbanistic vorbind, este obligatorie scoaterea parcărilor de pe marginea străzilor

Câte clădiri de birouri, instituţii sau hoteluri aflate în zona centrală a Sibiului cunoaşteţi să aibă parcări proprii suficiente? Exact, niciuna. Este o practică uzuală în Sibiu aceea de a construi clădiri noi de birouri şi chiar instituţii care să nu fie prevăzute cu locuri de parcare încă din faza de proiectare. La avizare se merge pe idee „închiriem locuri de parcare publice” aflate pe marginea străzilor. Aşa s-a întâmplat şi cu hotel Ramada, Continental Forum închide în mod obişnuit jumătate din parcarea publică aflată în zonă iar toate clădirile nou apărute în ultimii ani au „rezolvat” problema parcărilor în acelaşi mod.

Scoaterea parcărilor publice de pe străzile înguste din Centrul Istoric al Sibiului nu doar că rezolvă o problemă estetică şi funcţională ci obligă investitorii ca pe viitor să renunţe la câteva sute de metri pătraţi de birouri şi să prevadă în locul lor parcări la subsolul propriei clădiri. Nimeni nu îţi plăteşte chirie pentru un spaţiu de birou dacă nu are asigurată parcarea. Prin desfiinţarea parcărilor publice de pe marginea străzii şi înlocuirea lor cu parcări supraetajate zonale s-ar trata de la sine şi indiferenţa asta a investitorilor iar Primăria ar fi cu siguranţă mai atentă în eliberarea autorizaţiilor de construcţie.

Dar unde pot fi construite parcări supraetajate?

Varianta discutată înainte de 2007, în curtea Liceului de Artă, mi se pare încă una ce ar putea funcţiona foarte bine. Curtea este oricum o mare parcare pentru profesori iar arhitectural se poate găsi o soluţie care să nu dăuneze zonei mai ales că acum tot ce se vede acolo sunt aparate gigant de aer condiţionat şi tuburi. Dar mai sunt şi alte zone precum parcarea de la Teatru, zona din spatele Casei de Cultură ori chiar găsite nişte soluţii de asociere public-privată pe terenurile lăsate goale de atâţia ani de pe str. Constituţiei, Alba Iulia etc. Şi, de ce nu, chiar şi soluţii de genul ăsta.

parcari-04 parcari-05 parcari-06 parcari-07Foto: Google Earth

Să ne uităm puţin şi la cifre

Sibiul are 75.000 de maşini şi doar 4.000 de locuri de parcare în zona centrală. Dacă luăm în considerare şi faptul că în perioada de vară mai caută câte un loc de parcare cel puţin încă vreo mie de şoferi cu numere de alte judeţe, nu trebuie să ne mirăm că găsim maşini parcate ilegal oriunde am întoarce capul. Prin urmare, e clară necesitatea mai multor locuri de parcare.

Dar… deşi Primăria Sibiu stă pe un munte de bani şi ar putea construi parcari supraetajate sau subterane fără probleme, trebuie să fim conştienţi că o astfel de investiţie nu vine fără costuri suplimentare şi pentru noi. Suntem oraşul cu cel mai mic tarif de parcare, cea mai scumpă parcare publică fiind cea din Piaţa Mică cu 1 leu/jumătate de oră (tariful standard în Sibiu este 2 lei/zi) iar un abonament lunar întreg costă 30 lei. Dacă luam modelul din Cluj Napoca, oraş al cărui strategie de construcţie parkinguri ar trebui să o copiem, abonamentul lunar pentru o parcare supraetajată ar costa 210 lei şi nici măcar acest cost nu îţi asigura propriul loc de parcare care te aşteaptă liber până îl ocupi tu. Problema locurilor de parcare va rămâne în continuare dacă nu vor fi construite 4-5 parcări supraetajate în zone diferite ale Centrului Istoric.

Dar asta trebuie să vină neapărat la pachet şi cu o strategie de a scoate maşinile pe cât posibil din zona centrală. Lucru la care sper că se gândesc serios cei ce lucrează la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului.

Mai multe parcări vs., afară cu maşinile din Centrul Istoric

În loc de concluzie, cred că sunt suficiente câteva poze făcute în dimineaţa asta pe străzile din Sibiu:

parcari-sibiu_08 parcari-sibiu_01 parcari-sibiu_02 parcari-sibiu_03 parcari-sibiu_04 parcari-sibiu_05 parcari-sibiu_06 parcari-sibiu_07

Ne cade istoria în cap. Cu acord notarial.

Cunosc pe propria-mi piele mizeria de care se lovește un proprietar de monument istoric atunci când vrea să își renoveze clădirea. Asta în special din cauza birocrației și a vecinilor care nu sunt doar indiferenți ci și răuvoitori.

Din păcate, majoritatea clădirilor monument istoric sunt locuite de oameni cu două clase ce au primit apartamentele după naționalizare. S-au mutat aici, au făcut copii, și-au mărit familiile dar, evident, nu și-au mărit și gradul de educație și nici nivelul de trai.

Tocmai de asta mi se pare o totală inconștiență din partea Primăriilor și a Direcțiilor de Cultură să lase în mâna unor astfel de oameni destinul clădirilor istorice. Sibiul trăiește din turism, oamenii vor să fotografieze un oraș întreținut, cu clădiri care să nu cadă pe ei. Nu poți lăsa în mâna unor oameni fără educație viitorul trecutului nostru.

Nu înțeleg de ce pentru orice lucrare ce vrei să o faci în Centrul Istoric, Primăria Sibiu cere acordul notarial al tuturor coproprietarilor. Specialiștii în restaurare, proiectul de specialitate, avizul Direcției de Cultură, toate astea sunt nule în momentul în care un terchea-berchea ce a avut norocul de a-ți fi vecin nu este de acord ca tu să-ți zugrăvești casa. Pentru că aici nu vorbim doar de construcții noi sau reabilitări de fațade, chiar și pentru o amărâtă de amenajare interioară, fără afectarea structurii de rezistență sau a pereților interiori, chiar și pentru așa ceva trebuie ca vecinii să-ți dea acordul.

Zugrăvești pereții? Vecinul de la 3 trebuie să fie de acord cu culoarea. Pui gresie în baie? Vecina de lângă tine trebuie să dea declarație la notar că e de acord cu asta. Spuneți-mi mie ce om e la inima tuturor vecinilor. Și apoi imaginați-vă cum poate cineva să își întrețină proprietatea în condițiile actuale. Pentru că, vedeți voi, dacă nu obține acordul tuturor vecinilor, cel care vrea să își reabiliteze casa riscă dosar penal pentru intervenții neautorizate asupra unui imobil monument istoric. Indiferent daca are sau nu proiect și avize de specialitate.

Despre viziune, necugetare şi potenţial. Pe scurt, despre curaj.

Zilele astea mă lupt cu un apartament ce arată îngrozitor. A fost părăsit timp de mai mulţi ani, singurele vietăţi ce au poposit pe acolo în perioada asta fiind goangele şi şobolanii. E dezastru, vă spun. Arată în aşa hal încât toţi cei ce îl văd se sperie, îşi pun mâinile în cap şi îşi fac cruce. Dar ştiţi ce văd eu în spaţiul ăla plin de pământ şi rahaţi din canalizarea vecinilor? Văd potenţial.

Aveam vreo 15 ani atunci când visul alor mei urma să se împlinească: propria curte plină de flori. M-au luat şi pe mine la prima vizionare a ceea ce urma să devină casa noastră pentru următorii ani. Un aer închis şi întunecat, o uşă spartă şi un rahat de om în mijlocul dormitorului părăsit. Astea au fost primele imagini şi singurele ce mi le mai aduc aminte. Ah, da, şi povestea despre vecinii îngropaţi în curtea ce în acte arăta nici mai mult nici mai puţin de 666 mp. Nimic nu prevestea un viitor înseninat şi boem în casa aia dar iată-ne că după doar două săptămâni ne era dat să ne mutăm toate hainele în acea clădire fără apă, fără căldură şi fără canalizare. Probabil vă întrebaţi de ce au decis ai mei să îşi mute doi copii într-un aşa loc având în vedere că nu duceam lipsă de spaţiu, având până atunci deasupra capului acoperişul unui apartament generos de 3 camere. Vă spun eu de ce… pentru că au avut viziune.

De mult prea multe ori sunt enervant de calculat. Lucrul ăsta o scoate din sărite pe nevastă-mea dar eu profit de felul meu de a fi pentru că numai asta îmi permite ca o dată pe an să am o zvâcnire de zile mari. Nimeni nu mă ceartă, nimeni nu îndrăzneşte să mă întrebe „de ce ai făcut asta?”. Ori pentru că sunt fericiţi că mai schimb şi eu din când în când costumul de om serios (indiferent de repercursiuni) ori pentru că ei rămân cu impresia că am gândit eu ceva înainte de a face lucrul ăla necugetat. Dar nu-mi pasă. O dată pe an îmi permit şi eu luxul de a face ce vreau eu. Momentul în care am cumpărat cu banii jos camera aceea îngrozitor de respingătoare de care vă povesteam la începutul acestor rânduri, acel moment a fost momentul meu de zvâcnire din întregul an 2014 (în 2015 încă nu am avut curajul să fac nimic interesant)

Şi nu-mi pare rău! Pentru că ştiu că va arăta de revistă… după ce scot şobolanii din ea.

O idee pentru Primăria şi DJC Sibiu

Firmele private ar trebui să se responsabilizeze. Este valabil pentru firmele din toate domeniile dar acum vreau să vorbesc în special de firmele de construcţii şi domeniile conexe. Cred că Primăria Sibiu şi/sau Direcţia Judeţeană pentru Cultură ar trebui să deruleze o campanie de informare a firmelor, nu doar a cetăţenilor, cu privire la obligaţiile arhitecturale, urbanistice (sau cum vreţi voi să le spuneţi) din zonele cu valoare istorică.

Zilele trecute am trimis către 4 firme cereri de ofertă pentru un geam termopan. Am specificat tuturor că vreau să îl montez pe Bdul. Nicolae Bălcescu, practic pe bulevardul cel mai vizitat din Sibiu pentru valoarea lui istorică. Din cele 4 firme, 3 mi-au trimis oferte dar doar una dintre ele şi-a făcut griji în legătură cu faptul că vreau să montez un geam termopan într-o zonă în care plasticul este strict interzis.

In aceasta zona e recomandata, daca nu obligatorie, montarea tamplariei de lemn.

Cred că ar fi binevenită o campanie care să informeze şi să încurajeze firmele (în special cele de tâmplărie cu geam termopan) să-şi consilieze clienţii înainte de a distruge faţadele clădirilor. Şi, de ce nu, să găsească chiar o soluţie de sancţionare a acestor firme care realizează lucrări în zonele protejate fără a cere şi a resprecta un proiect de specialitate avizat de către cele două instituţii amintite mai sus.

P.S. Felicitări echipei Real Group Sibiu pentru că se gândeşte la oraşul nostru.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Acoperişuri răpuse de „grija” investitorilor

Cel mai simplu mod de a scăpa de dosar penal în momentul în care îţi doreşti să construieşti în centrul oraşelor, dărâmând clădiri peotejate prin lege, este să laşi vechile construcţii în colaps „natural”. Adică iţi trebuie un plan pe câţiva ani, puţină răbdare şi curaj.

Primul pas este să goleşti clădirea de locatari după care dezveleşti acoperişul de tot ce înseamnă ţigle astfel încât ploaia şi neaua să-şi găsească loc printre căpriori, căutându-şi adăpost infiltrându-se în plafonul casei. Reţeta duce în 1-3 ani la slăbirea structurii atât a şarpantei cât şi a clădirii în sine şi, evident, la dărâmarea lor. Odată dărâmate, clădirea are „pagubă totală” (cum s-ar spune în cazul accidentelor de masină) şi investitorul se hotărăşte peste noapte să salveze zona ridicând din temelii o altă construcţie în locul celei abia căzute.

acoperisuri cazute la sibiu01

Un astfel de caz s-a întamplat recent în Sibiu. Casa era scoasă de ceva timp la vânzare ca fiind bună de dărâmat deşi toată lumea ştie că trebuie să fie un caz excepţional ca să ţi se permită să dai jos o casă veche din centrul istoric. Eh, de câteva zile, clădirea este un astfel de caz excepţional: imobil cu acoperişul căzut.

Un alt viitor caz exceptional e un pachet de trei clădiri al căror ţigle ce trebuiau neapărat să pice la pământ au fost îndepărtate deja de destul de mult timp astfel încât bună parte din construcţii e căzută. Spre curte doar, pentru ca la stradă să nu dea de bănuit. Aici, fără doar şi poate, trebuie să se facă cât mai repede loc unui nou bloc de birouri. Că doar de aia s-o fi făcut şi sens unic pe şoseaua respectivă… pentru fluidizarea traficului ce nu era greoi în zonă.

acoperisuri cazute la sibiu_07 acoperisuri cazute la sibiu_08acoperisuri cazute la sibiu_01 acoperisuri cazute la sibiu_02 acoperisuri cazute la sibiu_03 acoperisuri cazute la sibiu_04 acoperisuri cazute la sibiu_05 acoperisuri cazute la sibiu_06

Petitie pentru blocuri fara balcoane

Cateodata ma intreb ce-i in capul arhitectilor de continua sa proiecteze blocuri cu balcoane. Da, bineinteles, fac asta pentru a realiza un joc vizual, pentru a alterna golul cu plinul, pentru ca, fara doar si poate, o cutie cu fetele plate nu este frumoasa si nici atragatoare pentru potentialii clienti. Dar in situatia noastra trebuie sa gandim altfel.

Sunt cladiri cu care arhitectii nu se mai mandresc din secunda in care au predat plansele investitorilor, de asta vedem multe imagini 3D din timpul proiectarii pe site-urile acestora si foarte putine fotografii cu blocurile construite.

Si e si normal, priviti doar imaginile de mai jos si observati cat de diferita e fatada dupa interventia proprietarul fata de cea gandita de arhitect.

apartamente bloc sibiu01 apartamente bloc sibiu02

Dar nu e doar vina proprietarilor nepriceputi si dezinteresati de cum arata blocul lor. E si vina arhitectilor. Nu e deloc greu sa gandesti in perspectiva si, tinand cont de cele spuse mai sus, sa proiectezi inca de la inceput cladirea cu balcoanele inchise unitar ori chiar fara balcoane. Se pot gasi solutii care sa-i impiedice pe proprietari sa strice totul chiar si atunci cand primaria nu e una obisnuita sa intervina pentru pastrarea aspectului urbanistic.

Trebuie doar sa ne dorim.

Date oficiale: cât s-a construit la Sibiu în 2014?

Dacă vrei să vezi şi: Date oficiale: cât au muncit arhitecţii din Sibiu în 2012?

Cât au lucrat arhitecţii din judeţul Sibiu în 2014:

  • Dovezi eliberate pentru arhitecţii şi conductorii arhitecţi din Sibiu: 1733
  • Numărul arhitecţilor activi înscrişi în OAR Sibiu: 95
  • Numărul arhitecţilor cu mai mult de 12 proiecte de arhitectură semnate în 2014 (o medie de 1 proiect/lună): 34

Cifrele arată că se construieşte mai mult faţă de anii trecuţi ţinând cont de dovezile de luare în evidenţă eliberate (adică a proiectelor de arhitectură finalizate şi, cel mai probabil, ce au primit autorizaţie de construire). Comparativ, în anul 2010 au fost eliberate arhitecţilor din judeţul Sibiu 1544 dovezi de arhitectură, în 2012 doar 1481 iar în 2014 numărul lor a crescut la 1733.

Cele mai multe proiecte le-a realizat şi anul trecut, ca şi în ultimii ani, conductorul arhitect din Mediaş Rusu Olimpiu Sever116 proiecte – adică aproape câte 1 proiect terminat la fiecare 2 zile lucrătoare.

Arhitectul cu cele mai multe proiecte de arhitectură terminate în 2014 este Spindler Eduard–Sebastian (100 proiecte) de la SC Spindler Proiect SRL ce în 2013 a avut un profit înregistrat de 104.524 lei.

Arhitect Neamţu Viorel Mihail rămâne şi în 2014 în top 3 cu 85 de proiecte de arhitectură semnate.

Interesant

Conductorul arhitect Ionescu Horatiu-Cicerone, cel ce în 2010 a semnat cele mai multe proiecte de arhitectură (172 – adică câte două proiecte de arhitectură la 3 zile lucrătoare), a fost sancţionat disciplinar cu suspendarea dreptului de semnătură pentru 12 luni deoarece a fost reclamat pentru întocmirea şi depunerea spre autorizare a unei documentaţii pe care potrivit calităţii sale de conductor arhitect nu avea dreptul să o întocmească sau semneze. Astfel că în anul 2014 nu a mai putut semna nici un proiect.

Un detaliu cât 1000 de imagini

Pregătirea mea în arhitectură şi restaurare nu-mi dă pace oriunde aş fi. Privirile îmi joacă pe faţadele clădirilor din jur şi fiecare detaliu trebuie să fie analizat. De cele mai multe ori mă doare sufletul când mă plimb prin oraş, prin capitală sau la ţară.

Ferestre noi de-un alb lucios cu miros de plastic dau clădirilor vechi o nou faţă. Tot mai multe îşi cer partea de căldură în interior, de izolare termică. Se capitonează în aşa hal încât pic de curent să nu mai şuiere prin crăpături de lemn vechi de mai bine de 100 de ani. Îşi aruncă pe foc vechea tâmplărie de lemn şi-o schimbă cu un altul stratificat, sticlă termopan şi mânere de plastic alb ori maro închis.

Oricât de mult ar încerca să redea vechile detalii manufacturate cu migală, o maşinărie nu poate în vecii vecilor să facă aşa ceva:

fereastra hosman

Păcat că nu avem cultura de a ne păstra frumuseţile. Mare păcat!

Concurs pentru arhitecţi – Ceresit Facade Awards

Mă gândesc serios să mă înscriu şi eu în concursul celor de la Ceresit prin care caută proiecte de faţade exterioare unice, remarcabile, pentru clădiri rezidenţiale sau non-rezidenţiale, în urma căruia Ceresit oferă premii în valoare de 24.000 de euro + Premiul European pentru design ETICS + apariţii în reviste europene de arhitectură + premiul special pentru cel mai inspirat arhitect român participant în concurs – un tur arhitectural al Italiei în cadrul căruia vor fi vizitate clădiri cu valoare arhitecturală din Roma, Milano, Florenţa, Verona, Torino şi Napoli. Adică WOW!

Participarea este extrem de simplă, singura condiţie fiind ca aceste faţade înscrise în concursul „Ceresit Facade Awards” să încorporeze sistemul compozit de izolaţie termică la exterior (ETICS) de la Ceresit pe cel puţin 50% din faţadă (detalii despre aceste produse vă dau puţin mai jos). Înscrierile, regulamentul şi alte detalii se găsesc pe site-ul www.ceresit.com (link direct spre concurs). Se acceptă înscrieri atât din partea arhitecţilor independenţi, cât şi din partea firmelor de arhitectură, iar jurizarea se va face pe 3 categorii: clădiri rezidenţiale medii, clădiri rezidenţiale mari şi clădiri nerezidenţiale.

Am aruncat şi eu un ochi pe site şi am observat şi câteva proiecte româneşti înscrise în concurs. Important! Înscrierile se pot face până în 31 octombrie 2014 (aici) iar la începutul anului viitor va avea loc Final European Award Ceremony undeva în Europa, într-un cadru festiv, internaţional.

Dragi arhitecţi, înscrieţi-vă şi voi în concurs pentru că doar aşa putem aduce premiul cel mare în România 🙂

CFA_blog 8

Atât tencuielile acrilice şi siliconico-silicatice Colours of Nature, cât şi tencuielile Visage răspund provocărilor concursului Ceresit. Sunt compatibile şi integrate în sistemele ETICS, asigurând izolare perfectă, durabilitate şi proprietăţi elastice deosebite.

Produsele din gama Visage sunt create în 3 mari categorii, reprezentând resursele naturale care pun cel mai bine în valoare designul contemporan: piatră, lemn şi metal. Noutatea în categoria Visage o constituie tencuiala cu efect de beton arhitectural, Ceresit CT 760. Aceasta se integrează perfect în sistemul de izolaţie termică a clădirii şi este ideală pentru crearea unei faţade cu aspect brut, nefinisat. Tencuiala arhitecturală Ceresit CT 760 VISAGE este uşor de pus în operă, foarte versatilă şi este disponibilă în trei nuanţe de gri – deschis (Sydney Light), mediu (Chicago Grey), închis (Tokyo Graphite) – precum şi numeroase texturi cu aspect de beton ce sunt menite să vină în ajutorul ideilor inovatoare sau experimentale ale designului arhitectural contemporan.

De-a arhitectura în scoli

E o veste şoc pentru mine, vă spun. Din anul şcolar ce tocmai stă să înceapă, se va putea învăţa câte ceva despre arhitectură în clasele 3-4. Da, sunt mici copiii în clasele astea dar din experienţa „Sibiu, oraşul copiilor” pot spune că ăia micii ştiu multe şi învaţă multe. Probabil sunt la vârsta la care acumulează cel mai mult şi sunt interesaţi să asimileze informaţie nouă. Iar dacă de la vârsta asta vor înţelege câte ceva despre arhitectură şi urbanism, poate în câţiva ani nu mai avem aberaţii de genul ăsta prin oraş.

Bravo oameni buni, mă bucur că vă cunosc pe unii dintre voi şi că aţi putut să convingeţi ministerul să includă materia „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” în programa şcolară. Felicitări.

Bienala de Arhitectura de la Venetia 2014

Daca in ultimii 8 ani m-am intors de la Bienala de Arhitectura de la Venetia cu chef nebun de lucru si inspiratie pentru inca un an, de data asta deja m-a luat o usoara depresia. E greu sa fii inconjurat de atatia oameni mai inteligenti decat tine si cu idei atat de simple dar la care tu nu te-ai gandit pana in momentul in care altcineva le-a pus in practica.

Glumesc, desigur. Nici oamenii de aici nu-s mai inteligenti decat mine… sunt poate doar mai hotarati 🙂

Eu zic să vindem tot străinilor!

Multe dintre clădirile ce le vedem că stau să cadă prin centrul oraşului sunt locuite de chiriaşi săraci, mulţi dintre ei ce trăiesc de pe o zi pe alta fără ca măcar să aibă toaletă în casă. Asta se întâmplă în anul 2014 în centrul Sibiului.

„În cazul ăsta, de ce stau aici?” poate vă întrebaţi. E clar că nu sunt capabili să întreţină o casă atât de veche ce necesită reparaţii costisitoare. Iar faptul că locuiesc în chirie nu ajută deloc deoarece ştim cu toţii cum sunt chiriaşii… foarte puţini dintre ei pun mâna să repare ceva prin locuinţă pentru că, evident, dacă nu e casa lor de ce să repare. Să vină proprietarul să facă treabă!

ILL_01

Proprietarul însă este Primăria. Primărie ce nu poate să-i dea afară din locuinţe fără a le oferi alt acoperiş deasupra capului. Proprietar care, pe bună dreptate, nu poate întreţine zeci de clădiri istorice doar pentru că cei ce locuiesc în ele sunt indiferenţi. Proprietar care, chiar şi dacă reuşeşte să elibereze clădirile respective, nu va avea bani să le restaureze ca mai apoi… mai apoi să nu ştie cui să le închirieze.

Soluţia ar fi vânzarea clădirilor „pe nimic” unor investitori privaţi ce au interesul de a reabilita clădirile respective. „Pe nimic” adică pe un euro, de exemplu. Dar stai… parcă am un déjà vu. Afaceri de genul ăsta a caracterizat România anilor ’90 şi vedem cu toţii unde am ajuns. Şi totuşi, este singura soluţie. Iar în Italia se poate.

Idei de reconversie a stadioanelor de la Cupa Mondială din Brazilia

Doi arhitecţi de la 1 week 1 project au venit cu o idee destul de îndrăzneaţă de a transforma stadioanele de la Cupa Mondială de fotbal ce nu vor mai fi folosite în… cartier pentru nefamilişti şi oameni ai străzii.

EFE_Estadio-Nacional-by-Castro-Mello

Discuţia este bună deşi ei nu au luat în calcul faptul că doar 4 stadioane din cele 12 nu vor mai fi folosite pentru fotbal şi, pe lângă altele, faptul că un astfel de centru/cartier/lagăr/whatever pentru boschetari va transforma întreaga zonă într-una rău famată şi cu potenţial de criminalitate ridicat. Nu cred că ar vrea cineva (în afară de Hitler, David Cameron şi, poate, Mihail Neamţu) să adune la un loc atâţia oameni fără serviciu care trag cu dinţii chiar şi pentru un colţ de pâine. E un risc mult prea mare.

Casa-Futebol_06_in_foto-copa2014.gov_.br_

Dar pentru că ideile se pot dezvolta, cineva dă şi soluţia de reconversie mai puţin riscantă şi care poate aduce rezultate mult mai bune pe termen lung: o universitate sportivă. Chiar şi spaţiile tribunelor din partea superioară a stadioanelor pot fi folosite pentru a amenaja săli de cursuri iar terenul şi restul spaţiilor îşi vor duce în continuare rolul de teren de fotbal respectiv săli de antrenament.

Întrebarea e: Mai are Brazilia bani pentru o nouă investiţie atât de mare?

Sunt trist atunci când oamenii nu înţeleg conceptul libertăţii

Mă întristează astfel de aberaţii:

Dragos Manac proprietate privata

Se dă o clădire veche de 100 de ani dintr-o zonă protejată ce este demolată într-un weekend pentru a lăsa loc unei alte construcţii. Totul făcut fără autorizaţie şi pe ascuns (detalii aici). În momente dinastea mi-aş dori ca oamenii să înţeleagă valoarea istoriei şi, mai ales, imporanţa reglementărilor urbanistice. Dar, în schimb, strigă cât îi ţin plămânii că li se încalcă libertatea şi că fiecare ar trebui sa facă ce vrea cu casa lui… inclusiv s-o demoleze. Asta chiar şi atunci când clădirea este considerată monument sau este într-o zonă considerată monument istoric.

Concluzia lui Ce înţeleg eu din ceea ce zice Dragoş Manac: mă piş pe toţi, eu fac ce vreau pentru că eu sunt liber… deşi accept să locuiesc într-o ţară în care fac închisoare dacă sunt prins bând o bere în locuri publice.

Dacă cumva mai trebuie motive, mai jos las şi câteva explicaţii de ce nu poţi demola o casă doar pentru că aşa vrei tu:

Screenshot_2014-07-13-18-23-17 (2)Screenshot_2014-07-13-18-26-01

 

Aveţi grijă la autorizaţii atunci când vă închideţi balcoanele!

Ultima oară când am scris de Şelimbăr, am supărat pe cei din Primărie. Iată că a venit cazul să-i şi laud sincer pentru că nu mă aşteptam să văd aşa ceva prea curând în România.

Primaria Selimbar

Da, vedeţi bine. Oamenii şi-au închis balcoanele aşa cum face orice român mutat la bloc pentru a-şi mări spaţiu util din apartament. Nimic de zis, probabil că şi eu aş fi făcut la fel. Doar că, în sfârşit, ajungem la problema autorizaţiilor de construcţie.

Dar ce-i aşa grav că şi-au închis balconul cu termopane? aţi spune voi. Eh, uite că orice modificare a faţadei de genul ăsta duce la un precedent ce rezultă în câţiva ani cu un bloc în toate culorile şi toate formele pentru că, neavând un proiect de arhitectură în sensul ăsta şi o autorizaţie clară de la Primărie, fiecare locatar îşi închide balconul după bunul plac. Şi astfel ajungem la anomalii arhitecturale.

Aşa că aveţi grijă dragi proprietari de blocuri cu balcon… înainte de a investi 1.000 de euro în închiderea unui balcon, mai bine investiţi şi câteva sute de euro într-un proiect de arhitectură pentru a face lucrarea legal. Altfel riscaţi să păţiţi ca noii proprietari din Şelimbăr care în maxim două săptămâni trebuie să readucă balcoane la aspectul iniţial. Deşi îmi pare rău pentru ei şi banii lor, eu mă bucur că în sfârşit vedem şi arhitectura şi urbanismul cartierelor rezidenţiale protejate.

La fel ar trebui să se întâmple şi în cazul izolărilor exterioare.

Poate mă înşel zicând că nu au mai existat până acum astfel de decizii din partea vreunei Primării din ţară aşa că, vă rog, trageţi-mă de mână dacă au mai fost cazuri.

autorizatie de constructie pentru balcon inchis in selimbar

Şi la Sibiu sunt oameni inculţi

Mi-e ruşine să spun că poza asta am făcut-o în Sibiu 😛

Poarta asta mizerabilă de garaj a fost pusă în locul uneia originale de lemn. Nu că poarta de lemn ciopârţită arăta mai bine dar, totuşi, casa se află într-o zonă protejată.

Nu ştiu ce ziceţi voi dar eu cred că ar trebui să îi arătăm cu degetul pe cei ce ne urâţesc oraşul. Dacă altfel nu reuşim să îi facem să înţeleagă faptul că ţine de fiecare dintre noi să locuim într-un oraş frumos şi îngrijit, poate de ruşine vor înceta să ne mai facă de minune. Poza este făcută în cartier Turnişor, pe str. E.A. Bieltz nr. 27.

Dacă aveţi şi voi astfel de poze, le aştept pe mail tudor@cemerita.ro

trotuar sibiu_01

Aşa arăta înainte:

trotuar sibiu_02