Cică din orice căcat fac subiect de blog. Ca să fiu coerent, astăzi fac un subiect din rahatul Dianei, al meu şi al foştilor colegi de clasă. Toate laolaltă.
Se făcea că eram plecaţi cu cortul şi după vreo 4 zile de petrecut în natură, din discuţii, ne dăm seama că niciunul dintre noi nu şi-a exilat resturile alimentare din corp, ca să spun aşa. Din seara aia am început cu toţii o campanie de înmulţire a excrementelor. Să fi văzut meniul zilei – corcoduşe cu lapte şi alte mâncăruri ciudate. Dacă ţin bine minte, parcă am făcut şi pariuri – care se va şterge primul cu frunza la fund. În orice caz, în loc de „Bună dimineaţa” noi ne întrebam dacă am reuşit minunea. Voodoo, cântece în jurul focului (fără glumă)… nimic nu mergea. Până într-o dimineaţă când vine Diana fugind spre mine, mă ia de-o aripă şi mă duce după primul tufiş să-i ţin de urânt… că simţea ea că e momentul. A ieşit după vreo 30 de minute, zâmbitoare şi eliberată. Culmea, mai târziu am aflat că acel tufiş a fost norocos pentru aproape toată lumea.
P.S. Şi că tot vorbesc de lucruri urâte, recitiţi Rahat! Nu merge apa. M-am prăpădit de râs când am văzut ce-am putut scrie.