Vă spun din start: nu sunt deloc de acord ca mamele să aibă drepturi mai mari să primească custodia copilului.
Dacă tot m-am sărbătorit ieri cu ani de la căsătorie, e cazul să-mi întorc puţin privirea şi spre partea de rahat a unei căsnicii. Să fim serioşi, puţini oameni se mai suportă după 10-20 de ani. Unii dintre ei au şi curajul să divorţeze iar de aici până la împărţit case, maşini şi copii e doar un pas. Nu înţeleg de ce femeia are mai multe drepturi să primească custodia copilului. Răspunsul suprem este „eu l-am născut, eu am stat mai mult cu copilul”, răspuns deloc luat în seamă atunci când soţul spune „eu am cumpărat casa asta, eu am lucrat mai mult pentru ea”.
Femeile au impresia că li se cuvine totul. Au dat naştere unui copil şi din momentul ăla ele merită toată atenţia din lume. La despărţire iau copilul, îi interzic tatălui să-l vadă mai mult de 2 zile pe săptămână şi pe deasupra mai cer şi pensie alimentară. Deci stai puţin să înţeleg: mi-ai luat copilul, îmi interzici să îl văd şi pentru asta trebuie să mai şi plătesc rate lunare?
Unde e corectitudinea aici? Unde e egalitatea dintre sexe?
culmea e ca majoritatea taticilor accepta situatia asta. Acum hai sa ne gandim cum ar fi ca baiatul meu de 14 ani sa stea cu amanta de 20 de ani sa zicem , pentru care am divortat …
culmea e ca majoritatea taticilor accepta situatia asta. Acum hai sa ne gandim cum ar fi ca baiatul meu de 14 ani sa stea cu amanta de 20 de ani sa zicem , pentru care am divortat …
Tudor, ar trebui sa te informezi mai bine. 🙂 Mamele si tatii au custodie comuna in Romania. Doar in situatii extreme primeste una din persoane custodie completa. (Pe langa asta se mai decide unde va fi resedinta copilului.)
Apoi, a da nastere unui copil implica o legatura f puternica intre mama si copil, un spirit de sacrificiu mai…intens, sa zic asa. Nu neg ca si barbatii ar avea asa ceva, dar e mai rar, din pacate. – Ia uita-te in jur si vezi, cati barbati…
si tu stii ca la barbati este mai rar pentru ca faci statistici zilnic si mai stii pe deasupra si cum gandesc si ce simt barbatii. poate ai si vreo pereche de oua ascunsa si nu vrei sa spui. daca un barbat ar trebui sa aiba decenta sa nu se compare cu o femeie, mai ales cu ce simte la nastere, de ce dreaq exista proaste ca tine care ne invata pe noi barbatii sa ne traducem sentimentele, ca noi nu stim nimic despre ele si mai ales de cat de neputernice sunt ele? da cum sa nu, sentimentele si legatura este mult mai puternica intre mama si copil, ca le-ai masurat tu… uite iti dau un examen, lasa-ti copilul cu bunicii mai tot timpul si vedem ulterior cat de puternice sunt sentimentele alea mama-copil de care vorbesti. Legatura stransa se creaza prin prezenta permanenta a mamei iar daca ea lipseste atunci poate imi spui tu cum se numeste ceea ce rezulta
Cand o femeie interzice unui barbat sa mai vada copilul inseamna ca e multa amaraciune la mijloc. Si nu m-ar mira sa fie din vina barbatului. Si sincer, nu e deloc usor sa ai grija de un copil 24 din 24. Oricarui parinte ii convine o mica pauza. – Iar daca lumea nu se pune de acord cu vizitatul copilului, te poti duce la judecatorie si se rezolva.
Stiu ca articolul tau dezbate in final „egalitatea sexelor”, dar in toata ecuatia aceasta este vorba doar de binele suprem al copilului. Nu de al mamei, nu de al tatalui. P.S. Normal ca e nevoie de pensie alimentara, ca doar copilul nu creste cu bureti de padure. 😉
Need a job? Facem o echipă. 😀 Angajăm divorţuri! 😀 Legislaţia actuală este mai nuanţată. Autoritatea părintească este comună. Egală. Doar în cazuri excepţionale autoritatea părintească se exercită doar de către unul dintre părinţi. Custodia este, ca regulă, comună. Doar locuinţa copilului se stabileşte la unul dintre părinţi.
Păi şi domiciliul nu e tot aia? Problema e ca nu pot să-l văd, să-l cresc. Nu cred că dacă vreau pot să-l văd oricând, oricum pentru că pur şi simplu aşa se întâmplă…
Dar cred că nu are rost să mă contrazic cu două femei că bărbatul e nedreptăţit 😀
Exista un lant de actiuni care duc la asemenea contexte tocmai pentru ca exista inegalitate. Daca si femeile ar fi la fel bine platite in posturi similare cum sunt barbatii ar avea autonomie si nu s-ar pune problema ca au nevoie de casa la care a muncit barbatul… pe de alta parte, a muncit si femeia la casa aia chiar daca nu a ridicat peretii si n-a pus tabla, dar a intretinut-o cu diverse activitati pe care pentru ca le luam for granted, nici nu le mai punem la socoteala. Daca femeia ar avea autonomie financiara avand acces la functii de conducere la fel de usor ca un barbat, daca ar avea unde sa isi lase copilul la cresa, gradinita sa isi vada in continuare de munca fara sa aibe pauza de 2 ani, timp in care angajatorul sa o si dea afara, daca tatal si-ar lua el concediu de stat cu copilul acasa si ar impartii noptile nedormite si schimbatul de scutece poate ca ar fi altfel. Ce incerc sa spun este ca inegalitatea de sanse si inegalitatea intre sexe incepe de cu mult inainte de a se pune problema la cine ramane copilul/casa/daraverile, incepe din felul in care ne socializam acasa de copii, la scoala, apoi la nivelul politicilor si hotararilor statului cu privire la mersul societatii…Nu poti avea egalitate intre sexe intr-un context social, economic si politic care nu faciliteaza un asemenea lucru.
@ Cristina Colotelo
Cred ca e mai greu ca un bărbat să poată naşte ca orice altceva ce nu primeşte femeia acum din cauza societăţii…
Stabilirea domiciliului la unul dintre părinţi (oricare) este o „măsură” normală în cazul unui DIVORŢ. Se tinde la stabilitate. Situaţie este dificilă şi delicată. În cazurile în care nu există înţelegere se apelează la instanţă. Acolo se găsesc rar dreptatea. Ideea este că interesul superior al copilului primează. Atât ar trebui să ţină mine toată lumea.
@ Raluca Ştefania Lazăr
Raluca, cred ca e de inteles ca in orice institutie si in mintea oricarui om interesul copilului este sa stea langa cea care i-a dat viata si are legatura „celor 9 luni” mai mare. Trebuie sa fie o depravata rau si eventual o drogata ca sa i se ia copilul…
Oricat s-ar discuta pe tema asta nu se va ajunge la nici un rezultat.Fiecare o va tine pe a lui.Daniela James mai are putin si va ajunge la concluzia ca barbatii sunt buni doar de insamantare si de plata pensiei alimentare.Oare nu ati auzit la tv de femei care nu se pot numi nici macar oameni nu mamici?
Legatura dintre mama si copil e mult peste cea dintre tata si copil. Daca un copil ar fi privat de aceasta legatura, ar putea suferi sechele pe viata. Intre 1 si 7-8 ani, copilul simte o dependenta de mama foarte mare, iar daca copilul ar sta cu tatal, in creierul lui se formeaza ideea de abandon. Asta nu mai trece toata viata, chiar si cu sedinte de terapie.
Chiar si daca copilul e crescut de bunici (ca se mai intampla), legatura se formeaza, initial, intre copil si bunica, iar bunicul va intra mai tarziu in peisaj.
Orice femeie, atunci cand ramane insarcinata si decide ca va naste copilul, ia in subconstient hotararea ca acel copil e al ei si trebuie sa il creasca, indiferent de ceea ce se intampla mai incolo (divort, despartire etc.).
Nu cred ca e bine sa interzici tatalui sa-si vada copilul, insa unele mame care iau aceasta decizie de obicei au un motiv: violenta, neseriozitate, teama ca nu stie sa aiba grija de el. Oricum, crede-ma, nicio mama nu ia usor hotararea de a rupe legaturile copilului cu tatal.
Sa inteleg ca atunci cand copilul este dat mamei este o alegere facuta pe baza realtiei emotional-afective dintre cei doi si nu este un act prin care se statueaza incapacitatea tatalui de a se ocupa de copii.
Pentru ca am intalnit multe afirmatii potrivit carora barbatii nu primesc copiii deoarece nu sunt capabili sa aibe grija de ei.
Probabil ca se confunda instrainarea barbatilor de copil in perioada de dupa divort cu incompetenta.
Dar, in conditiile in care nu-ti vezi copilul decat o data la doua saptamani…stau si ma intreb ce fel de relatie poti sa construiesti si sa intretii???
@ nebuloasa
Stiu cazuri in care mama face tot posibilul sa nu mai fie niciodata vazut copilul de catre tata doar pentru ca e un razboi personal intre soti. Si se intampla de multe ori, sunt sigur. In aceste cazuri de cele mai multe ori se da dreptate mamei doar pentru ca cei doi nu se inteleg nicicum si asa se evita scandalurile in jurul copilului. Tatal e pur si simplu respins pe motiv ca mama nu-l mai vrea alaturi.
@ Ce Merita
Eu asta spun, că nu (ar trebui să existe) există reguli. Nu e o chestiune de egalitate între sexe. Nu în principal. În principal ar trebui să fie despre copil. Este adevărat că mamele sunt „preferate”, în majoritatea cazurilor, dar am văzut şi există situaţii în care taţii au primit custodia copilului. Personal mi se pare una dintre cele mai grave situaţii la care se poate ajunge. Faptul că o căsnicie s-a încheiat nu este o tragedie. Dar faptul că soţii nu se pot înţelege cu privire la ce-i mai bine pentru copilulul lor şi lasă asta în sarcina unei alte persoane (persoană care chiar şi competentă este totuşi „străină”) mi se pare trist.
Tudor, de aia zic: daca e vb de o alegere, ea merge in directia mamei, din cauza legaturii pe care o are cu copilul. E trist ca doi oameni nu stiu sa faca niste compromisuri si nu intotdeauna interesul copilului e pus pe primul loc. Insa cazurile sunt atat de diferite intre ele incat nu e loc de generalizare.
@ Daniela James
spirit de sacrificiu pe naiba … este egoismul in forma cea mai pura: sa dai nastere unei fiinte doar pentru ca visai de cand erai mica sa ai o papusa … aaa … un copil. Cu atat mai mult cu cat stii ca lucrurile nu sunt ok, si ma refer aici la situatiile in care femeia e singura deja, sau cand stii ca sunt sanse ca acel copil sa aiba suferinte medicale ulterior. Daca in primul caz e vorba doar de egoism si atat (acel copil nu ti-a cerut niciodata sa fie nascut si pus intr-o situatie virtual dificila pentru el), in al doilea caz este un egoism rerpobabil, pentru ca, in aces fel, condamni la o exitenta chinuita chiar fiinta despre care crezi ca o iubesti mai mult.
Parcurgand posturile in diagonala, observ ca discutiile se concentreaza mai ales pe propria persoana, pe drepturile pe care ar trebui sa le aiba mama sau tata. Insa cel mai important lucru, care tinde sa scape atunci cand esti prins in vartejul despartirii, este chiar copilul. Ce este mai important pentru copil? E drept ca este o relatie mult mai profunda intre mama si copil, este indiscutabil acest lucru, dar copilul are nevoie de ambii parinti, are nevoie de a nu se simti prins la mijloc, are nevoie de ambii parinti, chiar daca stau sepatrati, are nevoie sa simta ca ambii il iubesc, ca parintii se respecta reciproc. Orice alta situatie care este dincolo de aceste principii, afecteaza copilul. Cu alte cuvinte, copilul poate intelege ca parintii nu mai locuiesc impreuna, ca fiecare parinte are pe altcineva, ca locuieste mai mult cu mama sau mai mult cu tata. Insa ii va fi extrem de dificil sa inteleaga de ce parintii se urasc intre ei, de ce el este mereu subiectul certurilor intre ei (se va simti culpabil ca este sursa necazurilor parintilor) si ca, in fine, el provoaca suferinta oamenilor d ecare se simte cel mai legat, cu consecinte negative importante asupra dezvoltarii emotionale a viitorului adult. Asa ca, in astfel de situatii, luati o pauza si incercati sa vedeti care vor fi consecintele ambitiilor voastre pe termen lung asupra copilului. Daca v-ati propus sa chinuiti un copil care nu a cerut nicicum sa intre in aceasta suferinta, atunci e ok, sunteti pe drumul cel bun. Daca nu, ati putea incerca sa fiti rezonabili si sa incercati sa faceti ca lucrurile sa fie in interesul copilului, chiar daca asta inseamna, in opinia voastra, ca lasati de la voi niste drepturi care vi se cuvin. Pana la urma, nu aveti niciun drept in privinta copilului, doar responsabilitati. Daca nu consimtiti, poate ca ar fi bine sa schimbati calendarul cu unul mai vechi, unul din Evul Mediu, cel mai probabil.
In concluzie, incercati sa nu va intrebati ce drepturi are mama sau ce drepturi are tata, ci ce e mai bine pentru viitorul adult pe care tocmai il pregatiti. Conditia esentiala pe care ar trebui sa o indeplineasca orice actiune a unui parinte este sanatatea (si fericirea) copilului pe termen lung. Orice ati face, verificati daca aceasta conditie este indeplinita. sanatos si fericit pe termen lung.
Nu vreau sa considerati a fi o judecata, ci un prilej de gandire in conditiile in care, in situatii de divort, suntem orbiti de propriile frustrari si ambitii pentru a ne mai gandi si la copil, altfel decat o posesie sau o jucarie provocatoare de bucurii efemere.
Em am invatat ceva in viata….niciodata sa nu spui ceva ce NU cunosti! Deci….Cum sa vorbesti despre ce nu stii? Daca nu nasti TU de ce vorbesti? Nu e vorba de nasterea in sine, de duerere, ci de legatura aceea….. Barbatii niciodata nu vor simti sentimentul pe care-l simtim noi cand nastem. Da…contribuie si ei dar copilul nu CRESTE in ei! Niciodata nu va fi aceeasi legatura. Nu ma refer la bolnave mintal, la nebune care sunt in stare sa-si abandoneze copiii sau mai stiu eu ce. O mama isi iubeste copilul mai presus de ORICINE…sau asa ar TREBUI!
„CE MERITA, daca parintii tai nu se mai intelegeau si hotarau sa divorteze cand tu aveai sa zicem 10 ani, exceptand motive ale divortului gen abuzuri, parasirea domiciliului, vicii etc, oare tu cu cine ai fi hotarat sa locuiesti? Poate daca incerci sa te pui in acaesta situatie vei vedea altfel lucrurile….Oricum in Romania custodia este comuna, cu cine sta copilul hotarasc impreuna parintii si dupa caz instanta daca cei doi nu se pun de acord. Asa ca drepturile parintilor sunt egale, inca de cand se naste copilul…dar in acelasi timp si obligatiile 😉 iar ce se intampla mai departe dupa divort depinde de cat de bine isi indeplinesc obligatiile si nu de o inegalitate in ceea ce priveste drepturile mamei sau ale tatalui.Asa ca dragi tatici si mamici, ” suflecati-va” manecile si duceti la buna indeplinire cat mai multe obligatii pe care le aveti fata de copii si cu siguranta veti castiga dreptul de a fi parintele cu cea mai mare norma 😉
oameni buni, toata lumea stie, este un truism … ca rolul mamei este unul natural, nu poate fi inlocuita de nicio alta femeie pe cand rolul tatalui este unul social, care poate fi preluat de orice alt barbat pe care copilul il admira, chiar si atunci cand parintii nu au divortat si creste cu ambii parinti. Exista un psiholog care a spus: „Oricarui copil ii lipseste tatal, daca nu-l poate admira pe al sau.” Ce inteleg eu de la tatii care se bat atata pentru custodie este faptul ca ei parca striga copilului: „admira-ma ca doar sunt tatal tau!”
Buna,citeam postarile voastre si m-am hotarat subit sa impartasesc si eu experienta prin care trec la momentul de fata:
Sunt inca casatorita legal cu soltul meu,avand in sapte cca 14 ani de casnicie si doi copii minunati.Subit,s-a hotarat sa plece,motivand ca s-a saturat sa fie „baby sitter” si alte motive puerile,egoiste..erc…nu mai pun la socoteala ca nici macar nu am fost anuntata de hotararea lui….in fine,am acceptat situatia neavand incotro,baietelul meu cel mare a suferit un soc,iar acum apelam la ajutorul psihologului,dar ce te faci cand pe langa aceste probleme mai apar si altele gen partaj,cand el sotul tau pe care l-ai iubit si pentru care ai girat cu casa ca sa-i salvezi firma de faliment,iti intoarce spatele si iti spune ca nu il intereseaza daca vine banca si iti ia casa. Oare acest om isi mai merita pe deplin insusirea cuvantului de tata????
sunt o mamica a unui copil de 12 ani, acum 4 ani de zile, pentru ca fostul sot a apucat o alta cale cea a jocurilor de noroc si a datoriilor stranse la camatari ar fi fost in stare sa isi amaneteze si familia pentru 5 min de pacanele, eu si copilul meu in saptamana mare a Pastelui ni s-au acordat 15 minute sa ne luam hainele si sa parasim casa pentru ca am refuzat sa ii mai dau bani! Nu conteaza prin ce am trecut „doar mama sa nu fii” si sa incerci sa ii explici copilului tau DE CE?? fara a arunca cu noroi in celalalt parinte! foarte greu! atunci cand tatal ridica cutitul la mama si copilul se pune in fata ta ca sa te apere, la ce te gandesti? Doar la bine copiluluik, te lasi pe tine si te gandesti ca un sufelt atat de curat nu poate trai intr-o astfel de atmosfera. si iei o decizie sa divortezi!
din pacate da in tara noastra se acorda cutodie comuna! Asa si? tatal are si el drpturi dar si obligatii, sau doar drepturi si intretinerea copilului numai conteaza, ca de mama are un job bine platit! Si uite ca au trecut 3 ani de zile si tatal nici nu s-a sinchisit sa isi vada copilul, sa intrebe ce face, daca e sanatos, daca are nevoie de ceva de nimic! si copilul? a facut terapie pentru ca se trezea noapte din somn plangand pt ca visa ca tatal ei vine si ii omoara mama. si nu vrea sa-l mai vada niciodata! cand copilul tau iti spune:”mamii nimeni nu ma poate obliga sa fac ceea ce nu vreau! nimeni! nu vreau sa-l mai vad pe tata niciodata! Il obligi? astfel de oameni nu se pot numi parinti,
Îmi pare foarte foarte rau ca ai trecut prin așa ceva. Numai un suflet de mama poate suferi așa de mult pentru copil. Astfel de bărbați nu se pot numi „tati”. Sa-i fie rușine!! Într-adevăr sunt oameni care si-ar vinde familia intr-un minut pe 5 min la pacanele sau pe o farfurie de mâncare.
Deci, caz concret al meu, 15 ani de zile am muncit ca un rob sa-mi intretin familia, sotia am tinut-o ca pe o doamna acasa in ultimi 7 ani ptr a avea timp necesar copilului care de fapt crestea cu strabunica si bunica ptr ca sotia avea mai mereu alte ocupatii „casnice”, eu imi vedeam copilul doar duminica cand eram liber in rest la ora 8 cand duceam copilul la gradi si seara la 22-23 cand ii spuneam noapte buna. Pe la varsta de 3 ani a copilului am aflat ca scumpa mea sotie are o alta relatie (pai si normal doar fata se plictisea acasa, ca de copil se ocupau bunicile) de atunci totul sa dus, vreme de 5 ani de zile am fost mintit ca sa terminat cealalta relatie si ca sa intors in familie, degeaba perioada in care doamna nu a avut pe nimeni nu cred ca a fost mai mare de doua luni, de fiecare data altcineva si credetima tot timpul altul, am rabdat cat am putut in ideea refaceri familiei am luptat cu mine insami sa trec peste ptr copil. Acuma ma intreb de ce o femeie are dreptul legal sa faca adulter si apoi sa pastreze totul iar barbatul sa plece cu rucsacul in spate? Mai ales ca e vorba de floarea varstei unui barbat (25—35ani) adica ea distruge familia si tot ea castiga totul ptr ca e femeie.
nu doar cu rucsacul ci si cu o pensie alimentara platita ptr ca ea e femeie. Cu alte cuvinte noi barbatii daca gresim avem de pierdut, daca ea greseste tot noi avem de pierdut. la naiba cu legile astea eu nu le mai inteleg. insa cel care sufera e copilul care probabil va fi purtat in tot felul de relatii de tot rahatul.
in privinta adulterului -mai ales multiplu- cred ca trebuia sa fie clara legea, cine a comis-o a pierdut ptr ca asta inseamna ca nu te-ai gandit la familia ta implicit la copil, cum ai putea pe viitor sa cresti copilul cand de fapt gandul tau e in alte parti.
…si ce exemplu dai copilului?
Adulterul nuneste niciodata un motiv intemeiat pt o instanta,ceea ce nu e corect,mama crezand ca ar fi un comportament rau in raport cu tatal si nu in raport cu copilul.Totusi acest comportament duce la destramarea familiei ,vinovata fiind mama,iar destramarea nu este in interesul copilului.ME REFER LA CAZUL CAND EXISTA PROBE PENTRU ADULTER.Este atunci adulterul daunator minorului ? Sunt curios cate mame ar zice Da
Sincer nu sunt de acord cu multe pareri. Eu ma gandesc din ce in ce mai serios la un divort. Din pacate, nu este vina nici unui, pur si simplu nu ne mai intelegem. Nu pot reprosa nimic actualei sotii asa cum nu imi pot reprosa nici mie. In caz de divort, sotia s-ar muta la mama ei si eu as ramane in apartamentul actual, care este al parintilor mei ( se face act de proprietate ulterior). Eu nu voi accepta niciodata sa fie crescut copilul de bunicii respectivi si eu sa nu imi pot vedea copilul decat ocazional din ratiunile unor ambitii… Asa cum mama isi iubeste copilul, asa o face asi tatal. In 7 ani de casatorie ( copilul are aproape 4), am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru confortul lor, inclusiv nu am incurajat-o pe sotie sa isi ia servici, ca sa fie fericita.
Deci, in cazul in care mama ar primi custodia copilului, apar multe probleme:
1. Nu sunt de acord cu mediul in care va creste.
2. Nu sunt de acord cu pensia alimentara. imi asum in totalitate cresterea copilului, dar doar a copilului si doar acolo unde consider ca ii este bine ( gen gradinita)
3. Nu sunt de acord sa imi vad copilul cu program si atmosfera incarcata sau sa i se bage in cap cine stie ce prostie.
Sincer trebuie facut ceva,pentru ca in tara asta in care mizeria predomina sa schimbam ceva. Copilul meu este la fosta sotie dar ea mereu este plecata deacasa iar copilul sta cu bunici de 80 de ani. ce educatie ii poate da…..?preocuparea ei este sa se distreze iar cel pe care la gasit nu prea intelege ca are copil dealtfel nici ea. ma intreb ce pot face intro tara ca asta in care stai in sala de judecata cate 3 4 ore unde se judeca tot felul de cauze apoi vine si randul tau cu divortul si mai esti si barbat care ceri dreptul pe buna dreptate iar judecatoarea femeie fiind te trateaza ca ultimul om.TREBUIE DAR CUM? CU CINE?
NU ACCEPT SITUATIA SI DEACEA VOI CONTINUA DACA NU AICI INCERC LA CEDO SA SCHIMB DACA OI PUTEA
Pt ca sentimentele copilului nu se cumpara, este normal sa fie lasat la mama, in cazul in care copilul prefera mama, si bineinteles , daca mama este o persoana responsabila.
Dar cel mai bine este sa se cada de comun acord, farà razbunari, pt binele copilului.
dar de ce „este normal”? Ai vreun instrument de cantarit sentimente ca sa faci macar o comparatie. da-ne si noua o statistica.
buna ziua,
Am citit mult pe aici si m-am gandit sa scriu si eu ce am patit.
In primul rand vreau sa spun ca imi iubesc copilul foarte mult si nu cred ca orice fel de dragoste, a oricarei mame poate fi mai mare.
Pe scurt pot spune ca am facut mereu tot ce am putut ca sa ii fie bine ei si copilului de cand a ramas ea insarcinata. Am cunoscut-o de aproximativ 1 an de zile. A ramas insarcinata. Pana la nastere au fost mici certuri, dar nimic iesit din comun. Apoi dupa nastere, totul parea ok. Eu castigand destul de bine cumparam in fiecare zi tot ce se putea pentru copil si tot ce spunea ea. Puneam toti banii la comun si ea facea comenzi online la anumite lucruri. Ea nu castiga prea mult, dar eu o iubeam indiferent, mai ales ca acum este si mama baiatului meu.
Dupa 10 zile de la nastere, in ziua in care a luat certificatul de nastere al copilului recunoscut de mine, cu numele meu, seara a inceput sa imi vorbeasca urat, a inceput sa ma certe. Eu i-am spus sa vorbeasca frumos, i-am vorbit mereu pe un ton linistit. Ea insa a devenit din ce in ce mai agresiva, si-a sunat rudele, a chemat si politia, a spus ca am batut-o si ca bat si copilul zilnic. A spus ca sunt si bolnav psihic.
Politia a spus ca ii da ei copilul ca asa e legea si ea a plecat din ce am inteles la ea la tara, desi are o casa in Bucuresti pe care o plateste in rate la banca.
Acum eu ma gandesc, ea este intr-o perioada de refacere, este lauza, dar faptele ei, minciunile ei la politie, apoi in continuare fata de mine la telefon, pe net etc. sunt pentru mine de neanteles. Eu am rugat-o de nenumarate ori sa vina inapoi cu copilul, nu i-am reprosat nimic, i-am spus ca un copil trebuie sa aiba si o mama si un tata, o familie, i-am spus sa se gandeasca la copil in primul rand.
Acum a trecut o luna de cand a plecat cu copil cu tot, eu nu am mai vazut copilul. Cu ea orice dialog pare fara rost, continua sa spuna minciuni de genul „veneai acasa si nu iti pasa nici de mine, nici de copil”. Am scris pe scurt totul, pentru mine pare un vis urat, desi e realitate, am spus si la alti cunoscuti si au ramas profund indurerati, nici nu au stiut ce sa mai spuna.
Eu cred ca legea nu este asa cum trebuie, cel putin in cazul meu. Cred ca ar fi fost normal sa fie o comisie speciala ceva, sa vada ce se intampla, sa existe intelegere si impacare, familia sa fie pe primul loc, practic binele copilului.
Va multumesc pentru orice sfat serios.
Buna ziua , intr-o situatie in care tatal paraseste domiciul conjugal ,domiciul (fiind credit bancar pe 30 de ani)mama coplatitoare cu minori in intretinere unul de 5 ani si celalalt de 2 luni, cu un venit de prenatal , este obligata sa aleaga intre copii si casa , cerem ajutorul dumneavoastra , nu ar vrea sa de-a copii in custodie tatalui care asa cum reiese … a fugit de responsabilitatii ce s-ar putea face ,va rugam sa ne ajutati !!! Multumim.
Multe proaste au comentat aici. Daca tatal e doar asa ca sa fie, de ce nu va descurcati voi zdrentelor fara tati? Nu vreti voi sa faceti copii singure? E simplu, va puneti pe spate si asteptati sa se intample, ca poate pica din cer. Cand citesc prostiile pe care le debitati imi vine sa vomit. Pai numai voi v-ati dorit copii? De ce tatii nu si-ar dori sa-si creasca copiii, ca asa vreti voi? Le doresc tuturor proastelor care au comentat aici sa nasca baieti, care la randul lor sa aiba copii de care sa nu aiba parte si sa vina la voi terminati ca nu-si pot vedea macar copiii. Zicea unul mai sus de egoism. Ce egoism bai baiatule? Ce fac astea cand interzic tatilor dreptul de a-si creste copiii e crima. Crima si atat. Cine vrea corectitudine atunci da sanse egale ambilor parinti. Ca atunci cand copilul a fost procreat a fost de catre amandoi, din dorinta amandurora, din dragostea a doi. Carei proaste nu-i convine sa faca singura copil, fara barbat, fara inseminare artificiala, fara nimic, sa vedem daca reuseste.
salut, nici eu cu sotia nu ma m-ai inteleg deloc… se pare ca copilul le care ni l-am dorit atat de mult, eu fug de el… nu stau cu el.. nu ma joc cu el.. nu il schimb… imi este trantit gen stai cu el schimbal cand vin de la lucru.. dar ea nu intelege ca o fac cu placere oricand:),
pe scurt muncesc mult pt a imi sustine familia, cu acordul ei mereu! cand sa ma duc si cand sa nu ma duc la munca (suplimentare) avem rate… ea se streseaza daca nu avem bani… dar daca lipsesc de acasa … numi pasa de familie…
e si soacra .. care se pare ca … nu prea are simtul corectitudini
cand fiul meu sa nascut am plans zile de bucurie
cand sotia era gravida vorbeam mereu cu el
cand a facut febra(desi sotia zicea ca dorm) eu de fapt nu am dormit toata noaptea
cand a ras pt prima data.. am plans cand a zambit am plans ca numai dumnezeu stie ca de mult mi l-am dorit… ca sa il pierd… pe baza a ce?
eu daca divortez… o sa il vad cand si cum vrea ea..
si daca nu divortez,traiesc mizerabil…