E vremea unor investiţii


Îmi pare rău pentru cei care mi-au propus diverse afaceri în ultimii doi ani. A trebuit să-i refuz pentru că astea au fost vremurile. Pe de o parte nu am avut timp suficient să mă implic şi pe de altă parte, sincer, propunerile voastre nu mi-au oferit prea mare încredere că voi şi scoate un profit în viitorul apropiat.

Dar lucrurile se vor schimba. Sunt dispus să investesc timp şi bani în afacerea/afacerile ce vor aduce profit în maxim 12 luni. Aşa că, aştept propunerile voastre serioase pe mail.

Aştept aici, la comentarii, şi idei de afaceri „tâmpite” şi la mişto… nu se ştie niciodată de unde sare iepurele. Deci, în ce e bine să investesc în momentul de faţă?


3 comentarii la „E vremea unor investiţii”

  1. @albucazapadu
    Asta nu-i o idee „traznita”.
    Singurele produse care se mai vand acum sunt alimentele.
    Din pacate, la noi nu se pot produce in bucataria de acasa asa cum se intampla in SUA pentru a face, macar, un ban in plus.
    La noi ai nevoie de o investitie destul de serioasa pentru a produce chiar si niste bomboane.(sigur ca mai sunt „niste”oameni care fac acadele si le vand la targuri, dar o astfel de afacere e doar pentru unii)

Dă-i un răspuns lui sosobigman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.