Gândeşte roz c'apoi îţi luăm banii


Tot aud poveşti că prin centrul oraşului umblă tineri cu clipboarduri colorate, care te vrăjesc cât de frumoasă eşti şi cum te poţi umple tu de bani, pozând pentru reclame de reclame. Te bagă într-un birou, îţi iau 50 de lei pentru înscriere şi apoi te uită. Dacă te nimereşti să ajungi prin mall, te mai trag şi în poză, ca să fie totul mai credibil.

Apoi, dacă cu nişte poze dinastea a avut careva impresia că e primită la vreun casting, fudulia se transformă negreşit în prostie. Şi se pare că cel puţin 3722 de persoane privesc acum în urmă la ziua în care s-au visat modele. Şi poate mai speră.

P.S. 3722*50=186100 lei.


16 comentarii la „Gândeşte roz c'apoi îţi luăm banii”

  1. Hahahah, da chestia asta am patit-o si eu pe centru, „baiatu, nu vrei sa faci reclama pentru Adiddas Nikae ” etc. Nu stiam ca e scamatorie chestia asta, acum am aflat-o de la tine, insa ma rog i-am refuzat atunci pe motiv ca nu vreau sa ma **** fotografu :)).

  2. si totusi, „functioneaza” de atata timp. chiar nimeni nu a depus nici o plangere niciunde pentru inselatorie? chiar daca afacerea lor este legala, nu cred ca au contracte cu adidas, nike, dalin, nivea etc etc

  3. Femeile traiesc intr-o lume a lor, intr-o lume a iluzilor, de aceea nu exista plangegi, inca asteapta clipa cand va suna telefonu, ca sa fie urmatoarea mare model in fasan, la Milano…deh vise.Sincer sa fi prost sa fi dai 50 de lei pe un serviciu care la momentu platii nu iti este oferit.E ca si cum m-as duce la magazin as plati pachetu de tigari, dar vanzatoarea imi spune ca ma va suna ea cand va primi comanda de la tigari.

  4. O mare porcarie. Si daca vrei „contract” trebuie sa platesti 300 de euros monsieur.o cunosc pe o fata mai naivuta care a facut chestia asta si nici pana in ziua de azi NADA RIEN . Stupid girls 😀

  5. Am luat si eu tapa,am fost una dintre prostutele alea dar nici la amatori nu am aparut!!!ar trebui facut ceva pt a fi demascati toti ce se ocupa cu asa ceva

  6. @ Turcanu Ileana
    eu unul nu pot face nimic mai mult decat sa popularizez tzeapa. cei care pot face intr-adevar ceva sunt cei care au dat bani. printre care si tu. in momentul in care ai dat banii ai primit ceva in schimb inafara de promisiui? o hartie? o chitanta ceva?

  7. Eu am o propunere. Toti cei care au luat teapa, cand mai au drum in piata mare si au 10 minute de pierdut, sa stea langa pustii aia si cand mai ”racoleaza” pe cineva sa le spuna ca firma are f multe plangeri la protectia consumatorului si ca fac abuz de credibilitate. Spun asa pentru ca daca ar fi sa se intalneasca mai multi, sa nu zica ca e protest si sa sune iar la politie!

    Am vrut sa opresc lumea pe strada si sa le spun despre agentie. Pustii s-au oprit repede din ”munca” si au chemat politia comunitara! Evident ca nu aveam ce sa-mi faca pentru ca eram pur si simplu un cetatean care imi exercitam dreputl la libera exprimare! Chiar acuma ma duc iar in piata mare sa vad ce mai zic, cand au de gand sa-mi inapoieze banii.

    Povestea cea mai interesanta a fost raspunsul celor de la protectia consumatorului! Mai am multe de povestit despre acesta ”agentie” iar pentru cei interesati didodydy@yahoo.it

    Va rog mult sa informati cat mai multe persoane!

  8. Au plecat din Sibiu. Am vorbit cu administratorul la telefon si mi-a spus ca sunt in ”concediu”. Se muta in alt oras, am un hint ca in Brasov… Sper sa aflu unde. Oare ce ar merita oamenii astia? I-am spus la telefon..”da chiar asa nu ti-e rusine de bunicii pe care ii fraieresti cu pensie poate chiar de 600 de lei, ca dau banii aia gandindu se ca-si fac nepotii celebrii” la care imi spune: ”hai, ma lasi cu prostiile astea”…

  9. @ Ce Merita

    Din pacate,ma numar si eu printre persoanele ‘prostite’ de acesti indivizi.
    Eu cand am dat banii mi-au dat o chitanta..dar nici macar nu era una ‘originala’..era doar ca sa fie..

Dă-i un răspuns lui elyyy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.