A trecut o săptămână de când am început să fac mici provizii. De ieri am mutat biroul acasă, vrând să îmi limitez deplasările. Deși încă nu reușesc să mă izolez voluntar și să reduc interacțiunea, sunt pregătit pentru orice. Cred. Sper!
După cum vedem, lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Peste noapte se închid restaurante și frontiere. Uitându-ne la știri, pare că lumea se sfârșește. Străzile s-au golit… de tineri. Tocmai persoanele vulnerabile, cele trecute de tinereți, au umplut trotuarele și parcurile. Nu mai vezi copii prin parcuri ci pensionari jucând table.
Apoi stai să te gândești că totul e normal și ți-ai schimbat stilul de viață degeaba, influențat de media. Privind pe geam, pare că toți duc viața de dinainte, doar tu ești panicat. Văzând asta, renunți și tu la gesturile extreme de izolare, fără să te mai gândești că de fapt este o chestiune de timp până când lucrurile se vor agrava.
Așa că mai bagi câte ceva la congelat și aștepți.
Eu am început să fac provizii de aproximativ o lună. Încet și sigur. Cum lucrez de aproape 10 ani mai mult de acasă nu mă afectează prea mult treaba asta.
Azi am ieșit pentru prima dată după 1 saptămână ca să mai completez cu una alta și să refac stocurile și zău că nu-mi pare rău că am cumpărat înainte și am umplut dulapurile și frigiderul pentru că azi la magazinul din sat nu prea aveai ce alege. La beuturi și snacks-uri era abundență, dar în rest rafturile erau cam goale.
Si eu lucrez de acasa, sincer ma consider mai norocoasa ca oricand din acest punct de vedere, sunt foarte multi oameni care nu mai au de lucru acum.