Tot vorbim zilele astea de Holocaust. Plângem și comemorăm amintirea victimelor lui dar, în același timp, uităm de tragediile comunismului nostru, trăit de părinți și bunici.
Oameni închiși pentru că au îndrăznit să deschidă gura împotriva regimului, puși la muncă silnică pe viață pentru că au ascuns informații despre prietenii lor căutați de Securitate, elevi bătuți și umiliți prin închisori pentru că s-au născut într-o familie de fugari ori copii de clasa a VII-a aruncați ani la rând în închisoare pentru complot, deoarece au rupt din greșeală, în timp ce jucau fotbal pe câmp, cablul militar de transmisiuni.
Și noi avem istoria noastră la fel de greoaie pe care, nu știu de ce, nu doar că o minimalizăm dar pur și simplu o ignorăm total.
Povești de viață distruse, oameni torturați și închiși între patru pereți întunecați – asta a însemnat comunismul în România. Ar fi cazul să nu uităm niciodată. De asta, măcar o dată în viață, ar trebui să petrecem, în liniște, câteva ore, trăind aceste drame în fosta închisoare comunistă, azi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmației. Poate așa vom înțelege mai bine totul.
”Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.”
Mai multe poze:
