(CC) Şi totuşi, ceva nu mergea…

< PREVIOUS

Presei nu i-a fost deajuns un simplu Tudor, eu nu aveam de gând să dezvălui mai mult, aşa că un ziar de prin Iaşi (dacă ţin bine minte) mi-a spus Tudor Ciora. Şi Tudor Ciora am rămas.

Sute, dacă nu chiar mii de articole în presa străină relatau de Cravata Comercială a lui Tudor Ciora. Lansarea în presa internaţională încă nu trebuia făcută, de aia nici nu era varianta în engleză a site-ului terminată 100%. Şi cu toate astea, cei mai interesaţi erau străinii. O săptămână englezii intrau cu miile pe site, o săptămână francezii, după care chinezii sau aflicanii.

Românii erau constanţi. Mai ales în critici. Au fost ziare online în care cea mai vizualizată ştire era cea cu Cravata Comercială. Critici multe şi interes pentru a afla „ascunzişurile” proiectului. Ăsta era interesul românilor.

Cât despre reclamă pe Cravată, nici o firmă românească mare nu şi-a arătat interesul pentru a-şi face reclamă pe cravata mea de mire. Criză, criză, dar mentalitatea românului nu poate fi chiar în halul ăsta diferită faţă de cea a restului oamenilor din întreaga lume. Din SUA erau posturi de radio care vroiau să apară pe cravată, deşi nimeni din România nu ar fi auzit a doua oară de el şi nici ascultători noi nu ar fi adus. Site-uri franceze (scrise doar în franceză) mi-au donat bani deşi puţini români ştiu limba lor. Pe români nu-i interesa – „Noi avem clienţi destui, nu ne interesează să facem reclamă”.

Deşi mă aşteptam, totuşi m-a şocat reacţia asta.

(CC) Nuntă dar fără nevastă.

< PREVIOUS

Pe Diana am încercat s-o feresc cât mai mult de toată nebunia asta cu Cravata Comercială. Nu am vrut să treacă şi ea prin toată isteria prin care treceam eu. Telefoane zilnice de la jurnalişti întrebând dacă sunt ceva noutăţi, mailuri de la patroni arabi care-mi propuneau mulţi bani dac-o dau pe nevastă-mea, sau măcar o parte din ea :), americani care negociau pentru întreaga cravată, irlandezi care cereau mii de informaţii dar nu puteau fi niciodată hotărâţi, francezi care vroiau exclusivitate, chinezi, africani, australieni, telefoane de la diverse secretare din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii… şi bine-înţeles, românii.

Românii… site-ul a fost atacat de hackeri după doar
câteva zile, comentariile invidioase la articolele online din presă erau cu sutele. Anonimii au descoperit informaţii cum că tata e nu-ştiu-cine, că bunica are o florărie, că vărul e rudă cu mama-omidă… tot felul de prostii.

Dacă vă vine să credeţi, 4 luni de zile, Diana nu a vrut şi nu a ştiut aproape nimic despre ce se întâmplă cu Cravata Comercială. A apărut doar la sfârşit, în câteva interviuri. Şi bine-înţeles, acolo unde era mai important… la nuntă.

(CC) Am fost recunoscut! Prea devreme însă.

< PREVIOUS

Sibiul e destul de mare, şi totuşi am fost recunoscut dintre 100 şi ceva de mii de locuitori. Scurgere de informaţii în legătură cu Cravata Comercială cu siguranţă nu a fost. Mă aşteptam ca Alin Bratu să mă sune spunându-mi „Ştiam de asta, nevastă-mea (Adela) te-a ajutat, dă-mi exclusivitate la informaţii”. Dar nu a fost aşa. Habar nu avea de nimic. Habar nu avea cu cine stă de vorbă la telefon.

În schimb, am văzut pe telefonul personal un apel pierdut de la Brylu. Nu m-a mai sunat de mult aşa că sigur avea legătură cu asta. Am pus-o de oaie, mi-am spus. Au aflat! Apoi Călin a scris şi el că bănuieşte cine stă în spatele proiectului. După care primesc mesaj pe messenger de la cineva „Nu cumva tu eşti ăla cu cravata?”. Pentru a doua oară, proiectul era ameninţat.

La insistenţele jurnaliştilor şi
pentru că deja pe mulţi i-a dus gândul la mine, am spus că mă numesc Tudor iar viitoarea soţie e Diana. Am dat interviuri (filmat doar din spate) şi naşul a apărut la ştirile de seară. Am acceptat interviuri presei scrise, dar fără poze. Am dat interviuri la radio. Mi-am dezvăluit puţin identitatea, după doar două zile.

Şi cu toate astea, cel ce s-a prezentat colaboratorul Click din Sibiu mi-a promis că va scrie că sunt un impostor, dacă nu-i trimit poză cu mine şi cu viitoarea soţie. Am încercat să-l duc de nas, i-am trimis poze în care apăream doar din spate sau în contre-jour. Dar nimic, vreo 5 telefoane de ameninţare. A încercat chiar şi să mă sensibilizeze spunându-mi că îl dau ăia de la Bucureşti afară dacă nu face rost de poză până la ora 12:00, pentru că au rezervat prima pagină pentru dezvăluiri în exclusivitate cu „oamenii cu Cravata Comercială”.

Asta a pus capac. Mi-am băgat piciorul în discuţiile cu el şi am spus „Fie ce-o fi!”. Urma articolul defăimător. Habar nu am dacă a apărut până la urmă sau nu, nu citesc Click. Nu prea cred însă că a avut tupeu, pentru că nimeni altcineva din presă nu a amintit de aşa ceva.

(CC) Încercarea moarte n-are…

< PREVIOUS

Nu mai aveam ce face. Fără atenţia presei, proiectul Cravata Comercială era mort! Aşa că am făcut ce în mod normal nu aş fi făcut. După vreo două zile, am trimis a doua oară comunicatul de presă -acelaşi :)- chiar dacă riscam să calc pe nervi câţiva jurnalişti şi să încep totul cum nu se putea mai prost.

Eh, în ziua aia a trebuit să-mi iau liber de la lucru. Pe bune! Am repetat aceleaşi cuvinte de mii şi mii de ori. A trebuit să-mi notez apelurile pierdute în timp ce vorbeam la telefon cu cei din presă. Mă resunau, insistau, sunam eu înapoi în cazul în care vedeam 3 apeluri pierdute de la acelaşi număr. A fost o adevărată nebunie!
După dezamăgirea primului comunicat de presă, interesul ăsta pentru proiectul Cravata Comercială m-a lovit în plin. Iar faptul că eram „domnul X” şi „doamna Y” nu m-a ajutat cu nimic în discuţiile cu jurnaliştii. Fiecare vroia mai mult şi mai mult. Erau ca în junglă şi trebuiau să supravieţuiască. Se luptau, trăgeau de mine cu dinţii, muşcau efectiv din telefon pentru o
informaţie în plus decât aveau ceilalţi colegi de-ai lor. Au ajuns să mă ameninţe cu articole defăimătoare pentru că am refuzat să mă arăt. Cei de la TVR au vrut să mă filmeze cu camera ascunsă.

Îngrozitor! Dar semn mai bun de atât nu puteam avea.
Iar emisiunea de la Antena 1 în care au fost invitaţi în studio doi jurnalişti şi un om de publicitate în legătură video, toate astea pentru a discuta „oare cine sunt oamenii cu Cravata Comercială„, asta mi-a demonstrat că suntem pe drumul cel bun. Iar cireaşa de pe tort au fost mai multe interviuri în direct la posturi de radio din Anglia, în emisiuni de seară. Atenţia presei am câştigat-o!

(CC) Nici un semn de la presă !?!

< PREVIOUS

Marea grijă era că data de 1 aprilie, ziua păcălelilor, era foarte aproape de data lansării proiectului Cravata Comercială şi că ziariştii şi oamenii vor crede că totul e doar o glumă. Şi aşa a şi fost.

Deşi primul comunicat de presă l-am trimis după aproape o săptămână de la ziua păcălelilor, nimeni nu l-a luat în serios. Nimic. Tăcere deplină. Nici un telefon. Nici un articol într-un
ziar obscur. Nici un mail de răspuns. Nimic. Nimic.

Munca atâtor oameni putea fi în zadar. Presa nu ne bagă în seamă!

(CC) Totul decurgea bine, doar că aveam o mare problemă…

< PREVIOUS

Planul era să nu mai afle de proiectul Cravata Comercială nimeni altcineva în afară de cei deja implicaţi. Doar trebuia să începem totul ca anonimi.

Am reuşit să pun la punct unde voi face cravata (că trebuia comandă specială) şi aproape am terminat şi site-ul www.cravatamea.com. Între timp am cooptat-o pe Ioana pentru problemele de server (cumpărătorul domeniului site-ului l-am băgat la secret şi găzduirea am făcut-o pe un calculator într-o magazie) dar şi pe Ada pentru traducerea textelor în limba engleză, ajutată de Diana. Am făcut fluturaşi, cataloge de prezentare, tot tacâmul. Aşteptau doar să fie tipărite. Totul decurgea bine, doar că aveam o mare problemă:
se apropia 1 Aprilie, ziua păcălelilor.

Mai repede nu puteam lansa site-ul pentru că nu aveam toate detaliile puse la punct iar pentru a-l lansa mai târziu ar fi trebuit să mai aşteptăm aproape o lună. Enorm de mult. Ne-ar fi dat peste cap tot planul de acţiune.

(CC) O oră – de la o simplă idee la un adevărat proiect

Mi-am adus aminte că în urmă cu un an am lansat în presă proiectul Cravata Comercială.

Dar ţin minte că munca efectivă la proiect a început cu vreo 3 luni înainte. Ideea era mult mai veche.

Cum a început totul:
Într-o dimineaţă am sunat doi prieteni să ne întâlnim la o cafea. Vroiam să le propun ceva. Pe vremea aia Adela nu avea grijă de copii (dar era în cârje) şi cu Claudiu aveam relaţii de colaborare pe proiecte mult mai strânse. Pe lângă faptul că-i ştiam foarte implicaţi în ce fac, aram cu doi paşi înainte, cu ajutorul lor.
Unul lucra în presă iar celălalt în vânzări şi pentru succesul proiectului, astea două laturi erau evident cele mai importante.

„Şedinţa” a fost una de 1 oră dar foarte concentrată în idei. I-am luat pe amundoi pe nepregătite aşa că nu au avut timp să se gândească la idee. Şi asta a fost foarte bine – au dat din ei ce-au putut mai bun. A plouat cu idei geniale, altele mai puţin plauzibile, dar enorm de constructive. În doar o singură oră s-a ajuns de la o simplă idee, la un adevărat proiect.

Atunci am stabilit că nodul cravatei îl vom licita. Atunci, pe loc, am hotărât că trebuie să fim anonimi la început, doar pentru a menţine interesul presei la cote maxime. Atunci, la masa aia rotundă am cooptat un nou „coleg” (Ovi) la proiect, pentru realizarea site-ului. Şi tot atunci am făcut, pe un şerveţel, analiza SWOT (Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats) şi un POA (Plan of Action). Urma ca în două săptămâni să ne facem fiecare câte o lecţie şi să ne reîntânim.

Eram cu toţii entuziasmaţi şi doritori de muncă. Eu am început să fiu puţin îngrijorat pentru că nu ştiam cum va reacţiona presa, dacă şi cum mă va băga în seamă. Diana, viitoarea nevastă, încă habar nu avea că într-adevăr pun pe picioare proiectul.

Cât/ce am câştigat pe seama Cravatei Comerciale?

Poveşti am auzit cu toţii dar doar foarte puţini ştiu adevăratul motiv pentru care am avut o altfel de cravată la nunta mea. Nu au fost nici banii, nici faima, aşa cum cei mai mulţi îşi imaginează.

Unii au văzut în ideea asta ceva deosebit, alţii o glumă proastă, cretinii chiar m-au blestemat spunându-mi că fur bani de la gura săracilor (what the fuck??).

Mi-au plăcut criticile constructive şi le-am luat ca pe un sfat prietenesc şi matur, m-au deranjat la început comentariile imbecililor fără pic de creier ca mai apoi să ajung să mă amuz pe seama lor. Internetul e plin de imbecili care altceva decât să comenteze aiurea nu ştiu şi nu pot. Şi eu mă trezeam câteodată să mai comentez nerealizările unora şi altora. După experienţa asta de câteva luni, de la anunţarea în aprilie a ideii de a vinde spaţiu publicitar pe cravata mea de mire până la nunta propriu-zisă, am câştigat multe.

În primul rând, am primit un gram de înţelepciune şi înţelegere. Mă gândesc de două ori înainte de a scrie un comentariu pentru că nu aş vrea să intru şi eu în penibilul comentatorilor. Şleahta asta de manipulaţi, îndoctrinaţi are mult prea mulţi membri şi vreau să evit să mă mai regăsesc printre ei. Brylu i-a descris mai bine aici.

În al doilea rând am reuşit (sper eu) să-mi dau seama cum stă treaba cu prefăcătoria şi cu pupincurismul. Am reuşit să nu-mi mai pese de prieteni falşi. Atunci când în faţă îmi spui (fără să te întreb) „Vai ce idee bună, ce mă bucur pentru voi” iar pe la spate mă vorbeşti de rău, nu e nici prietenie şi nici măcar amiciţie. Iar cuvintele „de ce nu mi-aţi spus că sunteţi vedete?” nu mă mângâie nici pe suflet, nici la orgoliu.

Niciodată nu am fost genul de om care să iasă în evidenţă, care să se laude cu ceea ce face aşa că nici de data asta nu m-am lăudat la nimeni că, vai Doamne, am apărut în presa din SUA, Rusia sau Pakistan. De ce aş fi făcut-o? Ce aş fi câştigat dacă aş fi făcut-o? La fel cum le-am spus şi altora: eu nu sunt o „vedetă” care trăieşte pe seama apariţiilor în presă, de aia am şi fost „anonim” 80% din timp. Am dorit apariţia ideii în toată presa pentru că asta era strategia de marketing. Şi a mers, a apărut peste tot, nu? 🙂

E un câştig să te recunoască lumea când intri în vorbă cu cineva, chiar dacă nu-şi aminteşte de la început de unde te ştie. La alimentară mi-a fost schimbată ciocolata expirată pentru că şefului de magazin i-a părut rău că nu şi-a făcut relamă la fel de bună ca noi pe cravată, primarului mi-a fost mai uşor să-i explic de ce am eu tupeul de a-i cere nuntă în primărie, preotul care m-a cununat şi-a schimbat predica atunci când a văzut cine suntem, preotul căruia i-am întins plicul din postura de naş mi-a vorbit ca unui prieten deşi nu şi-a adus aminte de unde mă ştie, cu Sebi am avut subiect de discuţie după ce 15 minute s-a tot gândit de unde mă cunoaşte etc, etc. Am auzit şi strigăte în spatele meu de genul „Uite-l pe băiatul de la televizor” sau „Uite-l pe tipul cu cravata” şi la cozi întotdeauna se găsea câte unul să mă felicite pentru idee şi să mă întrebe dacă am reuşit să strâng sponsori.

Una peste alta, pe lângă flori şi pantofi de mireasă de la D|A|D|O|O, îmbrăcămintea mea de la Jikeli, cursuri de dans de la Fantasy Dace, petrecerea burlacilor de la Nexus Paint Ball, aranjatul Dianei de la KENZO beauty center, site-ul de la Nişte Preteni, altele de la Tipăresteacasă.ro, Metropolis digital, Unio Plan, Andu, Casa Belvedere, MrVista.net… pe lângă toate astea am primit şansa de a mă mândri cu o idee bună, de a face o cununie civilă departe de jegul de la starea civilă, de a-mi face noi prieteni şi colaboratori şi, mai ales, de a-mi deschide ochii cu privire la dreptul de a comenta.

Unde ți-e cravata?

Asta a fost prima întrebare a primarului atunci când s-a trezit cu mine întrebându-l de cununia civilă.

M-a luat cu el și mi-a arătat locul în care s-a gândit să ne oficializeze noua noastră familie. Ne-am încurcat puțin cu data pentru că în 21-22 (cum am cerut în prealabil) era el plecat așa că am stabilit în 15. Dar ce să vezi, 15 este sărbătoare oficială și totul va fi închis în România. După încă câteva discuții am rămas în sfârșit la data de 14 august 2009.

E bine și așa pentru că Diana zice că-i un semn. Cică noi ne-am întâlnit în data de 5, nunta o vom avea în 23 (2+3=5), cununia civilă în 14 (1+4=5) iar actele le-am depus tot în 5. Ceva straniu se petrece… parcă aș fi într-un film ciudat.

Domnule Primar Klaus Iohannis

Spuneam acum 2 săptămâni că mi-a mai venit o idee. De fapt ideea e veche dar ultimele evenimente m-au convins că trebuie să încerc imposibilul așa că astazi am cerut oficial primarului să nu-mi oficiez cununia civilă în cămăruța murdară de la Primăria veche. Cu ocazia asta s-a înregistrat cel puțin a doua cerere pentru oficializarea cununiei civile la sediul nou al Primăriei Sibiu. Să vedem ce se va întâmpla… după cum știți, nu sunt un ”fiu norocos”.

Tudor Popa, omul din spatele Cravatei Comerciale

Tudor Popa a stârnit isterie în presa naţională şi internaţională cu ideea de a plasa publicitate chiar pe cravata sa de mire. Așa începe reportajul despre mine ce a apărut în Adevărul de Seară.
A apărut astăzi ceva și în Tribuna și am mai dat interviuri pentru posturile TV naționale + câteva radio.

Așa că, pentru cine nu s-a prins încă, vând spațiu comercial pe cravata ce o voi purta la nunta mea. Detalii, ce firme au cumpărat deja spațiu publicitar, cum se cumpără etc puteți citi pe site-ul www.cravatamea.com. Aștept clienți și dintre voi. 🙂

P.S. Aseară mi-a mai venit o idee. Voi reveni în câteva zile cu detalii.

Hai că asta-i tare. Cravata Comercială.


Despre asta vorbeam! Tipul ăsta face reclamă pe cravata ce o va purta la nuntă. Vinde spaţiul publicitar oricui vrea să-l cumpere. Super tare idee, ce merită toate aplauzele. Ce tare ar fi să-l văd la propria nuntă cu o cravată pe care scrie mare DUREX sau să facă reclamă la Ariel, cu o pată mare desenată pe cravată. Cred că toate femeile ar încerca să-i şteargă pata de murdărie. :))

Mai multe detalii pe www.cravatamea.com