OSIM, invenţiile şi hoţii (ep.6)


Plângerea împotriva deciziei procurorului Ion Veştemean a fost trimisă direct Prim Procurorului Florin Apostu.

Normal că Prim Procurorul ştie ceva mai multă lege decât simplii procurori aşa că a dat o rezoluţie şi dosarul a fost retrimis I.P.J. Sibiu, Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru începerea urmăririi penale faţă de Ciolan Dorin. Deja am ajuns în anul 2006. Au trecut mai mult de 9 (nouă) luni de la prima plângere şi încă nu s-a rezolvat nimic. După încă o lună de la retrimiterea dosarului la Poliţia Sibiu, la standul firmei Rafaelo Trading, patronată de Ciolan Dorin, se mai aflau încă în comercializare 7 (şapte) modele copiate după cele originale pentru care aveam şi la acel moment certificat de la O.S.I.M. (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci).

Au urmat alte cercetări, alte declaraţii, alte plângeri. Am dat încă o listă de magazine şi en-grossuri din România unde se comercializau produsele contrafacute. Unele dintre zonele întotdeauna pline de produse copiate sunt Sinaia şi Bran. Acolo, la orice oră mergeai, găseai cel puţin la 5-6 standuri şi copii ale produselor noastre.

Pentru a verifica în acea zonă trebuia depusă o plângere la I.P.J. Braşov. Şeful Inspectoratului, Comisarul şef de poliţie, Arişanu Constantin, ne-a comunicat că s-au efectuat verificări în Bazarul din comuna Bran judeţul Braşov, la comercianţii precizaţi în reclamaţie, dar nu au fost identificate produse purtând desenele sau modelele industriale menţionate în certificatul de înregistrare al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr…, în cauză nefiind constatate fapte de natură penală sau contravenţională. Înainte cu o zi era plin. Unii dintre patronii standurilor din Bran au spus că au fost întrebaţi telefonic după care Ciolan Dorin şi-a retras pentru o perioada produsele contrafăcute. Aş putea pune pariu că şi acum dacă m-aş duce la Bran sau Sinaia găsesc produse copiate după ale noastre.

Mâine, continuarea poveştii…
Citeşte toate articolele OSIM, invenţiile şi hoţii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.