Nu-mi vine să cred că au trecut 4 luni de când mi-a puşcat motorul maşinii (în fine, a tatălui meu). Nu-mi vine să cred că de 4 luni aştept să fie reparată maşina. În sfârşit am scos-o din service cu speranţa ca măcar câteva luni să meargă fără probleme.
Atunci, acum patru luni, am dus-o la un căcat de mecanic (Muntean sau ceva de genul, pe undeva pe lângă târgul de vechituri, pe Drumul Ocnei) care a promis că schimbă el motorul, că aduce de la Bucureşti unul nou şi tot vrăjeli dinastea. Bine, i-am dat vreo 1300 euro şi am aşteptat. Şi am aşteptat, am aşteptat. Dupa vreo 3 săptămâni, nervos la culme de atâta aşteptare, am mers peste el să-l luăm la rost. Normal că maşina noastră nu era făcută aşa că am luat-o pe a lui pentru a ne putea deplasa prin oraş. Ne-am plimbat frumos vreo 2 săptămâni cu ea până ne-a sunat că e gata Opelul tatălui meu.
Am luat-o, am mai plătit ceva şi… am ajuns până la jumatea drumului pentru că s-a stricat. Alte trei săptămâni în service. Iar am luat-o după care iar s-a stricat. Tot în service, pentru a fi reparată. Reparată până am ajuns în Cisnădioara. Acolo unde am rămas cu ea în pană. Din nou. Se stricase ceva la radiator. După alte câteva săptămâni petrecute în acelaşi service de căcat, după ce am luat-o nu am ajuns nici până pe malul Cibinului pentru că se stricase ceva la ambreiaj. Deşi i-am spus super-mecanicului să vină după ea şi s-o repare o dată pentru totdeauna, am ajuns cu maşina la alt service unde a trebuit să plătim încă vreo 3000 lei pentru stricăciunile făcute de primul tembel.
De dinăştia să nu dai. Dacă vă vine să credeţi, a vrut să ne pună să plătim şi un claxon nou pe motiv că e stricat. Ce a avut? Prostul nu a făcut o legătură.