Un singur glob avem, pe el noi „procreem”. Globul pământesc, planeta mamă, singura planetă unde poți supraviețui, unde te poți hrăni… Singura planetă care iți dă oxigen și totuși călcăm țanțoși pe suprafața ei de parcă noi o întreținem, ci nu invers. Ba mai mult, o exploatăm cât ne ține lăcomia și ignoranța, luându-i încet, încet viața. Modestă fiind, și prea bună, „mama” noastră abia că ripostează, lăsându-ne să ne facem de cap și ignorând înțepăturile lacome la care este supusă. Până când? Oare când se va sătura și se va împotrivi tuturor „copiilor”? Oare cât va mai avea până se va stinge? Oare când o să ne dăm seama că nu valorăm atât de mult și nu suntem atât de importanți pe cât ne credem? Doar niște paraziți. Niște lichele pline de mândrie, lăcomie, fală, ignoranță, egoism și răutate. Suntem doar niște purici pe un câine dar totuși ne dăm importanți, încercând să gravăm istorie pe „ființa” ce o parazităm, ce ne ține în viață. Oare până când?