Puţin trist.


Astăzi am participat la un atelier de-al Dianei cu copiii. Atelierul de creat poveşti îi spune şi, pe lângă tot felul de treburi meşteşugeşti, copiii crează poveşti pe baza personajelor pe care le fac din hârtie, carton, accesorii.

S-a „scris” chiar de către copii o poveste drăgălaşă despre un eschimos care nu avea haine şi a rămas şi fără casă pentru că i s-a topit iglu-ul atunci când a încercat să se încălzească. Eschimosul a întâlnit un urs în pădure căruia i-a fost milă de el şi i-a oferit propria blană pentru a se încălzi. Apoi, fiindu-i foame, eschimosul a pescuit un peşte care s-a dovedit a fi unul de aur care i-a îndeplinit trei dorinţe. Finalul poveştii a aparţinut fiecăruia în parte. Cei mai mulţi şi-au dorit să fie unul pozitiv iar eschimosul să fie fericit. La întrebarea „ce înseamnă fericirea pentru voi” cu toţii, dar absolut toţi copiii au spus „să aibe o casă mare şi hrană”. Deci fericirea noastră, inclusiv a copiilor noştri de 7 ani, este să avem o casă mare. Cât mai mare posibil. Şi eventual hrană.

Puţin trist, vă spun.

Copiii isi sufleca manecile si se pregatesc de atelierul creativ. Azi sunt voluntar la Teatrul GONG Sibiu 🙂

Posted by Tudor St. Popa on Saturday, November 28, 2015


10 comentarii la „Puţin trist.”

  1. Asta cauta parintii, asta cauta si copiii. Ei nu au timp sa afle ca fericirea e in lucrurile simple, din noi. O casa mare nu te face fericit; o inima darnica, o inima plina de iubire si intelegere, o inima mare te face cu siguranta fericit. Pacat ca nu avem timp sa invatam asta pe copiii nostri. Zic la plural sa nu ofensez 😉

  2. Din pacate asa este! Totul se reduce la „lucruri”. Vin sarbatorile. Daca intrebi pe cineva ce inseamna pentru el o sarbatoare sunt sigur ca iti va raspunde: „sa am pe masa multa mancare”. Trist.

  3. Dar copiii nu au nicio vina! Asa invata ei, uitandu-se in jur, ca fericirea consta in masini, tablete, case etc. De noi depinde sa le schimbam perceptia.

    1. incerc, Corina, sa ii fac sa aiba dorinte adevarate, sa viseze …din 13 copii, macar unul sa vada diferit, m-as bucura 🙂

  4. E o chestie de mentalitate pana la urma. Copiii sunt invatati de parinti sa pretuiasca orice mizerie de jucarie si orice lucru irelevant si inutil pe care peste scurt timp nu-l vor mai folosi si de acolo se extrapoleaza conceptul asta.

Dă-i un răspuns lui Diana Ribana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.