Mulţi probabil că iau a bună faptul că Braşovul este cel mai demn oraş de a deveni capitala Regiunii Centru din noua/viitoarea reorganizare teritorială administrativă a României.
Doar oraşul Braşov este cel mai mare din zonă şi cel mai dezvoltat. Există Poiana Braşov şi Bran. Chiar dacă nu există aeroport. Chiar dacă Sibiul s-a dezvoltat în ultimii ani cât alţii în 10. Privind strict turistic, şi Sibiu are staţiunea Păltiniş, cea mai înaltă staţiune din România (1440 m.).
Iar oraşul Sibiu ştie ce înseamnă a fi capitală. Nu vorbesc de cea Culturală ci de capitală administrativă, pentru că oraşul Sibiu a fost în repetate rânduri în postura asta pe parcursul istoriei. Orașul Sibiu are o veche tradiție în a fi capitală sau centrul administrativ ale unor realități politico- istorico-administrative. Sibiul se poate mândri cu această tradiție, anonimă pentru alte, multe, majoritare, orașe din actualul teritoriu al României. Iată motivele pe blogul lui Răzvan.
Cand o circula TURSIB ca RATBV, sau cand se va circula in Sibiu ca in Brasov poate putem emite pretenti. Brasovul ca si mentalitate e mult peste Sibiu si nu numai, de exemplu Let’s do it Romania unde or avut de departe cel mai numeros numar de voluntari din tara
@ Bebe
pai si atunci bucurestiul de ce e capitala tarii? 😀
eu tot nu cred ca se va face reorganizarea aia..
Brasovul e cu mult peste Sibiu, sincer.
Din anul 1952 si pana in 1968 Sibiul facea parte din regiunea Brasov cu capitala, bine-nteles, la Brasov. In acea perioada comunistii au industrializat Romania. Acolo unde nu era industrie, desigur. Sibiul era poate unul din putinele orase care erau industrializate si, din aceasta cauza si datorita faptului ca Brasovul era capitala de regiune, nu a primit nici un ban pentru dezvoltare. La Brasov s-au creat mega uzinele „Tractorul” si „Roman” si orasul s-a marit considerabil fiind nevoie de forta de munca. Sibiul a ramas cu vechile fabrici care au fost doar putin marite dar care produceau de toate; de la creioane la utilaje miniere, de la stofe la piese de masini. Chiar mai mult, la Sibiu erau singurele fabrici din Romania de stilouri, creioane, amortizoare.
In concluzie: Brasovul este mult peste Sibiu pentru ca Brasovul a beneficiat de multi bani pe vremea cand era capitala de regiune si comunistii l-au dezvoltat artificial in detrimentul Sibiului. Acelas lucru s-a intamplat cu Poiana Brasov fata de Paltinis. La fel se va intampla daca se va face acum reorganizarea aceasta pe regiuni propusa de Basescu.
Apropo, organizarea Romaniei pe judete dateaza de pe vremea domnitorului Mircea cel Batran, din anul 1392. Basescu vrea super,extra,mega judete cum n-au fost niciodata.
Nu se poate sa fie brasovul nu arata bv ca sibiul.sibiul este cel mai frumos oras din romania nu degeaba a fost capitala culturala.Nici nu trebuie sa se gandeasca guvernul trebuie sa aleaga sibiul trebuie.Acum sa faca si sibiul cum a facut brasovul sa tina banii pt ei sa se dezvolte paltinisul ca si poiana brasov.Nu se poate asa ceva!