Un sfat iţi dau şi-un scris pasional.
Nu te ascunde de cel ce ţi-e vital, te va găsi şi pe meleag virtual.
Nu vrei să fi un idol, n-ai să fi. Doar nu te încorona, va fi îndeajuns să poţi ieşi în siguranţă din cochilia ta. Viaţa e scurtă, e drept că da, facem ce vrem cu ea, e o ea drept urmare, îmi bag p…-n ea.
Mă întreb şi te întreb ce am făcut să vrei cu atâta nerăbdare să scapi din ale mele gheare? Dar totuşi să vrei să-mi fi prietena în…în ce? In viaţa următoare?! Ce am ucis să mă critici jignitor cu atâta ardoare? Si vrei să mă port normal, de parcă totul ar fi rational!
Vrei să-mi spui ca te doare undeva? Spune-mi unde? Sunt un bun leac oral.
Te mândreşti că motivul nu e „altul” ci eu sunt motivul, un ratat ordinar, la ce amic te aştepţi de la acest penal?
Cu răbdare veghezi ca totul să dispară în fundal, cu sfială te declari un idol neutral. Spui că nu merit, că nu merită. Oare ce merită? Cine merită? Când merită?
Luptă cu viaţa, dar lupţi în zadar, în zadar respingi ceea ce e natural.
Eu dramaturg ocazional, exagerat bolnav mental, hărţuitor moral ce nu întelege cum e să fi social, te întreb ca pe un egal: Chiar crezi că tot ce faci e normal?
Noapte bună zeiţa mea. Un somn uşor până în ziua în care cea mai grea decizie pe care o s-o iei este să alegi pe ce pod să treci pentru a-ţi face zilele mai bune. Eu sunt podul ce l-ai incinerat. M-ai dezamăgit! Păcat.