Şi astăzi văd în faţa ochilor prima mea bicicletă. Îmi vedeam de la geamul apartamentului de la etajul trei cum se apropiau părinţii de casă. Ea mergând agale, mândră, el ţinând de coarne o bicicletă, acea bicicletă ce urma să devină motivul de ceartă cu fratele meu pentru următorii 3 ani.
În cartier existau doar trei biciclete Pegas Modern. Ştiţi voi, bicicleta aia cu şa lungă şi coarne înalte pe care te închipuiai conducând un Harley. Una era a unui vecin mai mare cu 3 ani, din scara de vis-a-vis, a doua era a unui copil care a primit-o la 6 ani şi care rămânea zilnic fără ea pentru că toţi băieţii mai mari i-o luau ca să se laude prin cartier iar a treia Pegas Modern apărea din când în când prin faţa blocului nostru, atunci când băieţii de la blocurile de la stradă făceau câte un tur de cartier în gaşcă de 10-15 biciclete. Pegasul ăsta era, indiscutabil, întotdeauna în faţa coloanei.
Atunci când îi vedeam pe ai mei cât un purice, ştiind de la fratele meu că o să vină acasă cu o bicicletă (fratele meu întotdeauna trăgea cu urechea şi ştia ce urma să se întâmple) mă visam deja ţinănd strâns de coarnele alea înalte. Mă închipuiam cu o linguriţă pentru îngheţată, dinaia de plastic, lipită de cadru în aşa fel încât să facă gălăgie atunci când spiţele o loveau în mers. Ca să mă vadă tot cartierul ce bicicletă am. Ce mai, credeam că voi fi acel posesor de Pegas Modern.
Am primit în schimb o bicicletă înaltă, fără bară, de fete, roz cu puţin alb şi 18 viteze.
Încă îmi mai doresc Pegas-ul ăla. Şi o să-l am! Continuă să citești Vă mai aduceţi voi aminte de Pegas-urile din copilărie?