Etichetă: abureli

Concluzii după Feeric Fashion Show 2010

  • Nicolle Stănese (Nicoleta) s-a despărţit de Mitichi (Dumitru Preda). Mitichi i-a făcut rost de rolul Ralucăi din emisiunea de la Antena 1 Sibiu, în 2006 (emisiune unde prezintă în continuare), a promovat-o în tot ce a însemnat proiect marca Mitichi (reclame, proiecte foto, calendare), în 2009 fiind prezentatoarea Feeric Fashion Show atât la Sibiu cât şi la Mediaş. Deşi Mitichi spune că s-a încheiat colaborarea lor încă de la începutul anului, în iunie Nicolle mai defila încă pentru el la diverse prezentări de modă (Dumitru având o agenţie de modele). Nicolle Stănese prezintă acum o emisiune matinală la Antena 1 Bucureşti.
  • Norina Stoica (patroana Xtravagance) nu mai e în graţiile lui Mitichi. Deşi anunţate cu câteva luni în urmă două prezentări a Norinei (una Xtravagance, una creaţii proprii), ea nu a mai avut loc pe catwalk-ul suspendat din Piaţa Mică. Norina a fost întotdeauna prezentă alături de proiectele lui Dumitru Preda. Mai mult, Norina tocmai ce a terminat anul I de design vestimentar şi de câteva luni este promovată de analistul de modă Alin Gălăţescu, co-organizator Feeric Fashion Show 2010. Orgoliile se pare că sunt prea mari.
  • Dumitru Preda şi-a dat seama că un eveniment organizat doar cu şi pentru prieteni nu are viaţă lungă. Cu câteva luni în urmă s-a întâlnit cu criticul de modă Alin Gălăţescu (organizatorul Cluj Fashion Week) şi a acceptat să aducă câteva colecţii de modă, rupând astfel tradiţia de a prezenta la Feeric doar colecţiile magazinelor locale. Gălăţescu le-a adus pe surorile Negulescu de la Iaşi şi pe Anes Toma. Tot el a insistat să fie prezentată şi colecţia lui Lucian Rusu (Sibiu). Se pare că pe viitor se va continua cu formula asta organizatorică.

Pai daca nici Facebook nu merge… vine sfarsitul lumii, ma jur!

Toată ziua de ieri am stat cu serverul picat. Nu-i prima oară, dar parcă de data asta a ţinut mult prea mult. Trafic pe ziua de ieri: 4 vizitatori.

Văzând vremea înnorată şi vântul rece de afară am tot încercat să mă îmbărbătez cumva, să nu-mi fac gânduri negre. Asta mai ales după ce m-a sunat Răzvan Pop să-mi spună că are şi el probleme cu blog-ul. Am luat atunci în calcul varianta că după conferinţa de presă ce am ţinut-o împreună ieri, au intrat toţi presarii pe blogurile noastre şi pafff…. ne-au dat peste cap traficul, serverul neputându-le face faţă, la cât de mulţi şi interesaţi au fost. Dar nuhh… Poate ne-a atacat cineva campania „10 Mari Sibieni”, din invidie, aşa cum am păţit-o şi cu site-ul Cravata Comercială? Nahhh, nici asta nu e variantă plauzibilă.

Dar când am văzut că nici Facebook nu merge, mi-am dat seama că alta e cauza… clar, vine sfârşitul lumii!

De data asta Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane"

Orice festival sau adunătură strânge mulţi oameni la un loc. Ei se strâng să bea şi cei mai mulţi vin cu maşinile. Multe, multe maşini în jurul casei mele şi nici o parcare pentru mine. Iar noaptea… ţipete, voci şi sticle sparte. Grupuri şi grupuleţe de băutori de licori şi cântăreţi rataţi ce petrec până dimineaţa în faţa geamului meu.

Sunt obosit!

Toate ca toate… dar până la un punct!

Oameni buni, aţi câştigat vreodată sau ştiţi măcar pe cineva care a câştigat ceva, orice, la jocurile-concurs gen lumea cafelei, îndoapă-mi porcul, şofer de românia? Pe la începuturile jocurilor de genul ăsta măcar ştiai o treabă – aduceai 10.000 vizitatori site-ului gazdă şi poate primeai şi tu o scobitoare la schimb dar acum… nici măcar nu mai ai controlul propriului cont.

Şofer de România e cel mai cretin joc-concurs văzut de mine vreodată. De 3 săptămâni zilnic intru la ei pe site să dau bănuţi unuia sau altuia şi de fiecare dată maşinile stau. Păi ce şofer e ăla bre? Înţeleg că în România traficul e la pământ dar nici chiar aşa…. păi ce-i asta?
Toate ca toate… pisici aristocrate, colaci de salvare ce se dezumfla cu briceag magic, cauciuc taiat de şinele de tramvai, ba nu… două cauciucuri tăiate, tirişti afemeiaţi… dar să spui că eu (fratele lu’ şoferu’) sunt beutor de tărie şi că locuiesc în Drăgoieşti e puţin cam mult chiar şi pentru voi!

Citiţi mai jos câteva motive tâmpite a ăstora de la Şofer de România de a lungi jocul: Continuă să citești Toate ca toate… dar până la un punct!

Pe vremea mea…

Mi-e foarte uşor să spun acum şi eu „pe vremea mea nu era aşa”. Am rămas în urmă cu noutăţile, ascult muzică veche de 20 de ani şi mă uit la noile invenţii ca prostul la poarta nouă. Aseară m-am jucat câteva secunde pe un iPad şi zău că nu i-am descoperit eficienţa. Nu aruncaţi cu pietre în mine, dar sincer nu am descoperit ce face pentru ăia 1000 euro, atâta cât costă. De ce nu mi-aş lua un mini-laptop în locul iPad-ului?

Eu unul, pentru că nu ştiu încă daca iPad-ul face cartofi prăjiţi (caz în care i-aş da un punct în plus), nu cred că aş da 1000 euro pentru ceva care nu are multitasking, nu are cameră foto-video (pentru conferinţele on-line), nu recunoaşte aplicaţiile Flash etc. Mai degrabă mi s-ar potrivi un mini-laptop ASUS Eee PC T101MT ce costă pe undeva pe la 500 euro. Şi dacă vreau să arăt că pot şi cu ăsta… îi întorc dispay-ul şi mă dau pe multi-touch, acelaşi lucru ca la iPad. Nu e mult mai mare, nici prea greu, în plus, dacă vreau să-l folosesc pentru serviciu pot s-o fac. Pot să-i bag usb, card de memorie etc etc… un calculator în adevăratul sens al cuvântului. Deci… să mă lumineze cineva care-i şpilu’. Continuă să citești Pe vremea mea…

Înspăimântător

De când cu Facebook, bloguri şi mess încep să restabilesc legături cu foşti colegi de generală şi din liceu. O perioadă lungă nu i-am văzut pe majoritatea iar acum, dintr-o dată, aflu că unul a avut tumoare pe creier, altul a fost ars şi tăiat în accident de maşină, altul e prin Australia sau că cea mai cuminte fată are deja doi copii. Am văzut că unii au slăbit, alţii s-au îngrăşat de nu-i mai recunoşti. Unii au ajuns contabili, alţii manageri, deşi am terminat cu toţii artele. Cei buni la învăţătură se chinuie, olimpicii nu au de lucru iar alţii o lălăie la fel ca în liceu. Pe scurt – o lăbăreală tristă. O ţară în care viitorul nu este sigur nici dacă toceşti, nici dacă eşti ultimul retardat al clasei. O ţară în care ajungi să faci geamuri termopane deşi tu ai facultate, masterat şi doctorat în limbi străine.

Tu ce pregătire ai şi în ce domeniu ai ajuns să lucrezi?

Adevăraţii evazionişti fiscali din România

Astăzi vroiam să scriu despre căsăpirea „evazioniştilor fiscali”, despre înfometarea populaţiei şi speranţa lui Boc şi Băse că după toate astea lumea tot nu va ieşi în stradă. Dar nu o să scriu despre asta acum 🙂 E weekend aşa că fug la munte să-mi golesc creierul de prostii şi proşti.

Pa.

Puţin despre reviste, puţin despre finanţe

Aţi fost vreodată într-o sală de aşteptare? Într-o sală de aşteptare la stomatolog de exemplu. Peste tot găseşti pe o măsuţă reviste şi cărticele pe care le poţi răsfoi în timp ce aştepţi să-ţi vină rândul. Mă întreb după ce criterii se aleg aceste lecturi.

Interesant e că ieri, când am fost la control la dentist, am reluat articolul început cu un an în urmă. Din fericire, chiar vroiam să termin de citit aventura prin Africa sălbatică a unor oameni normali (până atunci). Dar să mă întorc la ce vroiam să spun de fapt. După atâta timp, în sala de aşteptare au apărut doar câteva reviste strălucitoare în plus, în rest am găsit aceleaşi numere din 2008. Continuă să citești Puţin despre reviste, puţin despre finanţe

Superstiţii

Întreaga mea viaţă am fost împotriva superstiţiilor. Eram cam singurul care nu se învârtea când trecea o pisică neagră prin faţă, nu-mi păsa dacă treceam pe sub scările înclinate şi nici nu băteam în lemn pentru a evita unele lucruri.

Niciodată nu mi s-a întâmplat ceva rău pentru că nu făceam lucrurile astea, că nu credeam în superstiţii. Şi totuşi, a venit o zi în care nu ştiu de ce nu am trecut pe sub o scară că… doar nu mi-o fi greu să o ocolesc. Şi a doua oară am ocolit-o că cine ştie… nu vreau să risc. Am văzut bine că data trecută dacă am ocolit-o nu am păţit nimic. Am uitat că nu păţisem nimic şi atunci când nu o ocoleam. Dar nah… cine riscă? Continuă să citești Superstiţii

Mi-e teamă. Vine sfârşitul lumii!

Un déjà-vu constant vremea asta. Încep să-mi pun întrebări serioase.

Absolut în fiecare zi plec spre birou cu bicicleta. Vreme buna de pedalat. Pe la ora 14:30 trebuie s-o adăpostesc că începe să picure uşor. După jumătate de oră toarnă o furtună rapidă. Pe la 16:30 iese din nou soarele, ploaia se opreşte şi mă lasă să pedalez liniştit spre casă. Seara începe iaraşi ploaia şi până a doua zi dimineaţă o ţine tot aşa. A doua zi dimineaţa, plec spre birou pedalând, pe o vreme bună.

Asta de aproape două săptămâni. Zilnic aceeaşi poveste. Tras la indigo totul. M-am uitat în colţul dreapta-jos a monitorului şi sigur nu retrăiesc aceeaşi zi. Vine sfârşitul lumii?

Orgoliul meu de cap de familie…

…este rănit zilnic. Nu credeam că o să ajungă să mă deranjeze un lucru considerat minor până acum dar indolenţa unora mă scoate din sărite.
Deşi Diana şi-a schimbat numele în Popa de aproape un an, cei de la Universitatea „Lucian Blaga” nu vor să-i schimbe numele în acte. Să fie clar înţeles, Diana Haţegan nu mai există, acum legal este doar Diana Popa dar Facultatea noastră dragă îi vor înmâna la sfârşitul studiilor o diplomă cu un nume inexistent, pentru că Diana Haţegan a dispărut pur şi simplu în neant cu un an în urmă :). Teoretic, faptul că diploma va fi eliberată în 2010 pe un nume care nu mai există la ora actuală, face diploma nefolositoare dacă nu chiar şi ilegală. Diana Popa nu îşi mai poate încheia nici un act cu numele vechi dar cu toate astea Facultatea are dreptul s-o facă doar pentru că le-o fi lene să modifice nişte date în registrele lor. Continuă să citești Orgoliul meu de cap de familie…

Foarte tari africanii cu Vuvuzela lor!

Africanii au reuşit să facă din Campionatul Mondial ce nici o ţară nu a reuşit să facă vreodată cu ajutorul unui astfel de campionat – un adevărat brand de ţară.
Pe când noi cheltuim miliarde de euro pe un monoton „Land of choise”, africanii au reuşit să-şi facă un brand de ţară solid ce nu va fi uşor uitat, gratuit. De faptul că anul ăsta are loc Campionatul Mondial de Fotbal în Africa de Sud cu siguranţă mulţi vom uita, dar în mod cert vom şti pentru totdeauna că Vuvuzela din plastic a fost fabricată pentru prima oară în Africa de Sud (în 2001). Sigur vom şti de acum încolo că la ei în ţară echipele nu sunt susţinute fanatic prin cântece, sărituri şi strigături ci prin suflatul în Vuvuzele, fiecare spectator cu Vuvuzela în culorile clubului preferat.
Şi vom mai şti că africanii AU CU CE! De ce spun asta, vedeţi mai jos (nerecomandat minorilor!). Continuă să citești Foarte tari africanii cu Vuvuzela lor!

Caut de lucru

Toţi se plâng de faptul că nu au de lucru, că o duc greu şi vai de mama lor. Vor bani şi totul să fie doar miere. Dar nimeni nu lucrează.

Întotdeauna am încercat să ajut oamenii în situaţii grele. Le-am căutat şi oferit de lucru şi culmea… de fiecare dată am rămas cu buza umflată pentru că persoanele respective nu aveau chef de lucru. Ori nu mai mergeau deloc la lucru ori lungeau treaba până la limita insuportabilului. Şi nu doar o dată. De fiecare dată.

Păi de ce te mai plângi omule că nu ai de lucru şi n-o duci bine din moment ce nici nu ai chef să lucrezi? Ai impresia că ţi se dă totul pe tavă până la moarte, nefăcând nimic, lenevind? Mişcă-ţi curu, pune mână şi trage tare. Şi în special… gura mai mică!

E greu să fi prost?

Hai să nu ne mai tot dăm cu părerea, aştept măcar un prost să ne spună şi nouă dacă e greu să fi prost. Din câte am văzut eu, proştii sunt liniştiţi rău şi faptul că nu-şi fac griji niciodată de nimic (eventual doar să nu uite să respire) le oferă în creieraş o lume senină şi plăcută în jurul lor.
Totuşi, proştilor, spuneţi-ne şi nouă dacă e greu să fi prost sau e doar liniştitor.

Vă mulţumesc.