Dreptul de proprietate nu îţi dă dreptul să faci ce vrei.

Articolul ăsta stă de mult în coacere. Încă din toamnă, atunci când am fost la Oradea şi am văzut grozăvia de mai jos. Am mai scris despre subiect dar nu mi-a fost de ajuns.

oradea

Din păcate, faţada-curcubeu a Filarmonicii de Stat din Oradea nu este un caz izolat. Peste tot pe unde mergem prin România simţim încă din stradă puterea dreptului de proprietate al cetăţenilor. Dacă prin filmele americane vedem că vecinii pot exclude din comunitate (chiar şi la propriu) pe cineva care nu se ridică la nivelul pretenţiilor zonei, în România locuiesc doar oameni care fac ce vor cu bunul lor… indiferent dacă este normal ce fac, dacă este legal sau de bun simţ.

Plâng. Sunt nervos şi supărat că o mână de oameni inculţi a distrus (aproape) iremediabil până şi în Sibiul meu drag ceea ce putea fi (şi a fost odată) strada comercială a oraşului, cu tot cu campaniile de educare a cetăţenilor făcute prin 2006-2007. Oamenii fac doar cum li se scoală indiferent că regulamentul zonal de urbanism este reglementat şi îţi spune până la virgulă ce ai şi ce nu ai voie să faci. Iar dacă aceşti bravi proprietari vor fi vreodată traşi de urechi de catre autorităţi, cu siguranţă se vor revolta. Că doar e casa lor şi fac ce vor cu faţada din proprietate.

Dar sunt sigur că cei ce îi vor trage neiertător de urechi vor fi chiar urmaşii proprietarilor de acum. Cei ce se vor uita la o zonă distrusă de incultură, o fostă zonă ce făcea faţă cu brio pietonalei principale. Cei ce vor regreta perioada înfloritoare a străzii comerciale ce-a fost odată 9 Mai.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pentru cine nu ştie:

  • Proprietarul unei case nu poate zugrăvi faţada după bunul plac. Poate face asta doar după ce obţine avizul Primăriei (inclusiv pentru culoarea ce o va folosi);
  • Primăria nu dă aviz favorabil pentru 1/2 din faţada unei clădiri. Dacă nu te înţelegi cu vecinii şi ei nu vor să plătească renovarea faţadei sunt două soluţii: ori nu mai faci nimic, ori vopseşti întreaga faţada pe banii tăi. Da, probabil cei ce au „lucrat” faţadele din pozele de mai sus au făcut-o fără autorizaţie de la Primărie;
  • Centrul istoric din Sibiu are un regulament propriu de urbanism unde se specifică clar cum şi ce lucrări pot fi făcute la faţadele clădirilor. Inclusiv culori ce trebuie folosite (fara sa ma leg si de faptul că geamuri termopan se pot pune doar cu ramă de lemn şi doar imitând fereastra înlocuită);
  • Pentru lucrările fără autorizaţie se plică amendă şi obligativitatea proprietarilor să aducă faţada la starea iniţială. Se poate ajunge chiar şi la dosar penal în cazul clădirilor monument istoric.