Miscari alternative – Marsul biciclistilor

Dupa cum spuneam tuturor prietenilor, duminca nu a plouat asa ca marsul biciclistilor a putut fi organizat fara probleme. Amicii muntilor au reusit sa adune peste 200 de participanti de toate varstele. Traseul a fost ales bine, ziua la fel. Duminica sunt enorm de putine masini pe langa cele aflate in traficul infernal din timpul saptamanii asa ca nu s-a simtit lipsa politiei rutiere careia, din cate am inteles, i s-a cerut sa escorteze coloana de biciclisti dar nimeni in uniforma nu s-a sinchisit sa-si faca aparitia. E adevarat ca scopul marsului a fost si acela de a arata soferilor ca exista si biciclisti in trafic dar asa s-au evitat scandalurile 2-4 roti.
Chiar si in conditiile date, un biciclist de la sfarsitul coloanei a fost lovit de un cocalar cu masina jmechera (de fapt, mai putin jmechere dar cu manele la maxim). A insistat sa arate tuturor ca strada este numai a lui si a vrut, la propriu, sa treaca prin coloana de biciclisti.
Tocmai din cauza evenimentelor de genul asta ar trebui organizat un astfel de „mars” cel putin o data pe luna, asa cum se organizeaza in toata lumea.

foto: yo adica adi

650 de biciclisti in Timisoara. La Sibiu cati vor fi?

Desi se asteptau la 250 de participanti, organizatorii evenimentului „Verde pentru biciclete” din Timisoara au fost placut surprinsi cand aproximativ 650 de participanti au venit cu bicicletele pentru a-si arata dorinta de a lasa masina in garaj si a se deplasa pe doua roti prin oras. Aceasta actiune a vrut sa atraga sprijinului autoritatilor timisorene pentru construirea mai multor piste pentru biciclete (detalii AICI).

Maine, duminica 26 octombrie, intre orele 14:00-17:00 va avea loc si la Sibiu un mars al biciclistilor.

Acţiunea poartă numele de „Mişcări alternative” şi are ca scop promovarea mersului pe bicicletă şi folosirea unor mijloace de transport nepoluante.

Participanţii se vor aduna în Piaţa Mică, în faţa Casei Artelor, după care, în mod organizat, vor porni marşul, pe un traseu care se va întinde de la Turnul Sfatului- str. Gheorghe Lazăr, B-dul Corneliu Coposu- Piaţa Unirii- Calea Dumbrăvii- str. Bahluiului- str. Şcoala de Înot- str. Justiţiei- B-dul Victoriei- str. Andrei Şaguna, str. Mitropoliei, până la Piaţa Mică.

Detalii AICI

Mişcări alternative – marsul biciclistilor – Sibiu, duminica 26 octombrie

Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu, în parteneriat cu Centrul pentru Tineret Sibiu, organizează Duminică, 26 octombrie, între orele 14 şi 17, pe străzile oraşului Sibiu, un marş al bicicliştilor.

Acţiunea poartă numele „Mişcări alternative” şi are ca scop promovarea mersului pe bicicletă şi folosirea unor mijloace de transport nepoluante.

Participanţii se vor aduna în Piaţa Mică, în faţa Casei Artelor, după care, în mod organizat, vor porni marşul, pe un traseu care se va întinde de la Turnul Sfatului- str. Gheorghe Lazăr, B-dul Corneliu Coposu- Piaţa Unirii- Calea Dumbrăvii- str. Bahluiului- str. Şcoala de Înot- str. Justiţiei- B-dul Victoriei- str. Andrei Şaguna, str. Mitropoliei, până la Piaţa Mică.

Cu acest prilej, vom întocmi o listă cu semnături şi vom formula o petiţie, prin care vom solicita sau sugera Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Sibiu să continue pista de biciclete până la Muzeul Astra (dar să fie un traseu distinct de cel pietonal) şi să studieze posibilitatea ca în viitor să o prelungească până la parcul acvatic din Pădurea Dumbrava. De asemenea, vom solicita ca cei ce se ocupă de administrarea oraşului să găsească soluţii pentru achiziţionarea şi montarea mai multor suporţi pentru biciclete, în toate zonele din oraş.

După marş, vom depune aceste documente la Primărie.

Marşul se adresează tuturor bicicliştilor, dar nu numai lor; ne propunem să sensibilizăm şi şoferii care se vor afla în trafic, pentru a arăta mai mult respect faţă de cei ce se deplasează cu bicicletele.

Ne aşteptăm ca numărul participanţilor la marş să fie de aproximativ 100 de persoane.

Cei interesaţi de această acţiune pot obţine informaţii suplimentare la numărul de telefon 0721 80 33 53 – Marian Bâtcău

Detallii: www.amiciimuntilor.ro

[edit: citeste despre critical mass, AICI]

"Sa fi cascat ochii, nu gura"

Atentie! Pista de biciclete e periculoasa
Cu nasul spart si coastele fisurate s-a ales un german care a folosit noua pista de biciclisti din Sibiu.

Pe str. Scoala de Inot s-au executat lucrari pe trotuar, cateva santuri fiind sapate transversal pe pista de biciclisti. Dupa incheierea lucrarilor, ele au fost astupate cu nisip, asfalate si vopsite din nou in rosu, dar, in cateva zile, s-au surpat cativa centimetri si au dat nastere unor adevarate capcane pentru cei care se deplaseaza pe aici. Prima victima a santurilor de pe pista de biciclete este Adrian Kraus, de 50 ani, cetatean german rezident de opt luni in Sibiu. Sambata seara, in timp ce se dadea cu rolele impreuna cu familia pe pista rosie de pe strada Scoala de Inot, fara sa observe santul creat, a cazut si s-a accidentat. „E greseala noastra probabil ca mergeam la ora aceea in seara cu rolele, dar nu eram singurii. I se putea intampla oricui trecea pe acolo, dar mi s-a intamplat mie. Iar eu nu sunt novice, fac roleskating de multi ani si am ceva experienta. De cand sunt in Sibiu ma dau de vreo trei ori pe saptamana cu rolele si sunt obisnuit cu denivelarile de pe suprafata de rulare”, spune cetateanul german. Acesta sustine ca, in tara de unde vine, lucrurile se desfatoara altfel. „Nu am pretentia ca pista sa fie ca-n palma, denivelari sunt pe toata lungimea ei de la parcul Sub Arini pana in Valea Aurie. Dar nici santuri dintr-acestea nu este normal sa fie. Sunt cetatean german si stiu ca si in Germania se sapa des santuri, pentru lucrari la reteaua de gaze sau apa. Dar se sapa seara, iar pana dimineata totul este ca nou. Acolo daca s-ar fi intamplat acest accident, a doua zi cineva de la primarie isi dadea demisia”, afirma cu indignare Adrian Kraus.

El a fost diagnosticat cu traumatism toracal si fractura de os piramidal, urmand sa actioneze in judecata municipalitatea pentru superficialitatea cu care nu au verificat reparatiile efectuate. „Primaria a vrut piste pentru biciclisti, dar acestea mai trebuie si verificate din cand in cand. Poate n-ar strica ca cei care sunt responsabili cu pista de biciclisti sa-si dea demisia. Eu nu vreau sa mi se plateasca daune, vreau doar ca pista sa fie reparata. Eu o sa ma fac bine, dar trebuie sa tratam serios problema sigurantei pe pistele de biciclisti pentru ca nimeni sa nu se mai accidenteze” mai spune Adrian Kraus. Purtatorul de cuvant al primariei declara ca „pistele de biciclisti sunt facute doar pentru biciclisti. Pentru roleri exista spatii special amenajate, asa cum este cel de la intersectia dintre b-dul Coposu si str. Berariei”.
SIBIU STANDARD : Sibiu – 04 Iunie 2008

Sa fii cascat ochii, nu gura
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, nu s-a aratat impresionat de cetateanul care vrea sa dea in judecata primaria pentru pista de bicilisti.

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, sustine ca sibianul care s-a accidentat pe pista de biciclisti nu ar fi trebuit sa faca atata caz pe acest subiect. Edilul nu s-a aratat deloc impresionat de povestea lui Adrian Kraus, cetatean german rezident in Sibiu, care, in urma unei plimbari cu rolele pe pista de biciclete a cazut din cauza unui sant sapat si nereparat corespunzator. „Sa fii cascat ochii, nu gura. Este bine, in general, sa te uiti pe unde mergi. Sa dea in judecata si E.On Gaz, poate sa se compenseze cu gazul”, a spus, mai in gluma, mai in serios, Johannis. El a mai spus ca va cere socoteala celor de la E.On Gaz pentru faptul ca nu au efectuat corespunzator lucrarile de reabilitare a pistei, pe portiunea unde au sapat santul respectiv. Sibianul care a avut de suferit de pe urma denivelarilor de pe pista spune ca va continua demersul sau. „Incredibil. Nu ma asteptam la un astfel de raspuns. Mi-am contactat avocatul si voi incepe demersurile pentru a actiona in instanta Primaria”, a declarat Adrian Kraus, pentru Sibiu Standard. La sfarsitul saptamanii trecute, Adrian Kraus a cazut din cauza unui sant transversal pe pista, in timp ce se dadea cu rolele, fiind ulterior diagnosticat cu traumatism toracal si fractura de os piramidal. Adrian Kraus vrea sa oblige Primaria prin intermediul instantei sa repare acea portiune afectata.
de Jeanina Vlad, SIBIU STANDARD : Sibiu – 06 Iunie 2008

critical mass

critical mass este de obicei organizat pentru a atrage atentia cu privire la nerespectarea biciclistilor in trafic si, mai nou, cu privire la modurile nepoluante de a te deplasa prin orase. la aceste evenimente participa in marile orase chiar si peste 1.000 de biciclisti, skateborderi, rolleri etc si consta intr-o plimbare “pe doua roti” pe strazile aglomerate in general de masini.
critical mass a avut loc pentru prima oara pe 25 septembrie 1992 in san francisco, sub numele de commute clot. numele a fost inca de la al doilea eveniment schimbat in critical mass.
si in romania se organizeaza astfel de evenimente in orase precum bucuresti, ploiesti, cluj-napoca, timisoara s.a.
mai multe informatii aici

critical mass in san francisco:
din 12 persoane, 75% ar participa la critical mass, 25% nu ar participa