Fără lipsă de modestie, e greu să mai rămâi impresionat după valul de evenimente din Sibiul anilor de după 2006. Pur şi simplu concertele sunt concerte, spectacolele spectacole iar organizatorii organizatori de-adevăratelea. Pentru România (vorbesc de spectacole făcute de români, pentru români, cu bani româneşti) credeam că le-am văzut pe toate. Şi totuşi, se pare că se poate şi mai mult.
Foto: Sebastian Marcovici
Simply The Best – Povestea Naiului a fost ceva nou. Spectacolul în sine a arătat că poţi să stai pe-un scaun şi să asculţi un nai timp de mai bine de două ore… fără să caşti. Schimbul rapid de ritm şi genuri muzicale, pauzele între melodii foarte puţine şi scurte (exact aşa cum îmi place mie) şi invitaţii ce au dezmorţit fiecare, rând pe rând, scena, au făcut să fie unul dintre cele mai bune spectacole de anul ăsta din Sibiu. Ideea scenei rotative presimt că o să se preia de acum înainte şi la alte spectacole, ea reducând la aproape zero pauzele între melodii, formaţiile schimbându-se pe scenă chiar şi în timp ce se cânta (cel puţin o melodie şi-a schimbat stilul pe parcurs – jumătate a fost cântată pe ritm de muzică populară iar cealaltă jumătate pe ritm clasic, formaţia din fundal fiind schimbată în timp ce era cântată melodia).
Îmi place că în sfârşit nu mai tragem de timp să arătăm tot ce putem face… artişti ca Proconsul, Ozana Barabancea, Felicia Filip, Ionuţ Fulea au urcat pe scenă, şi-au făcut numărut de câte două melodii şi au plecat. Nici un minut în plus… artiştii centrali erau, totuşi, Radu Nechifor şi naiul lui.
Foto luate de aici: Ciprian Pascu (Yan Studios):
